Aceasta apare in mod deosebit la femei, datorita uretrei mai scurte. Cele mai frecvente cistite sunt simple si apar ca urmare a infectarii cu bacterii din sfera intestinala (in special cu Escherichia Coli). Cistita se manifesta prin mictiuni frecvente, adica nevoia repetata de a urina, dureri la nivelul abdomenului inferior, usturimi la urinat si urina tulbure. Daca nu este tratata, infectia se poate agrava local, sau se poate extinde la rinichi producand pielonefrita care netratata duce in timp la insuficienta renala cronica.
Cele mai afectate de cistita: femeile
Femeile sunt cele mai afectate de cistita, iar multe dintre ele sufera de asa-numita cistita recurenta, adica cistita care apare foarte des, uneori imediat dupa incetarea tratamentului.
Pentru prevenirea aparitiei cistitei ar trebui sa urmati cateva reguli simple de igiena:
La baie sau toaleta stergeti-va intotdeauna din fata in spate pentru a evita aducerea bacteriilor dinspre zona anala spre zona urinara; evitati purtarea de lenjerie prea stransa care determina aducerea bacteriilor catre uretra si favorizeaza inflamatia zonei prin frecare; la reluarea activitatii sexuale dupa tratamentul pentru cistita sau dupa un timp mai indelungat de pauza incercati acte sexuale de durata mai mica si urinati imediat dupa actul sexual, pentru a indeparta bacteriile ajunse, eventual, in zona uretrei. nu uitati sa beti cat mai multe lichide pe zi: ceaiuri diuretice, sucuri de fructe, apa plata. Atentie la apa minerala, deoarece nu toate sortimentele sunt bune pentru rinichi. Pentru o buna activitate a rinichiului consumati minim 2 l de lichide pe zi.
Ce trebuie facut in cazul in care a aparut cistita?
Cel mai bine ar fi sa va adresati medicului. Cistita tratata incorect sau insuficient poate evolua generand afectarea rinichiului, uneori cu pierderea functiei acestuia. Pana sa luati orice tratament, ar trebui sa dati la un laborator o proba de urina corect recoltata. In functie de rezultat, medicul va va prescrie tratamentul cel mai potrivit. Tratamentul poate varia intre 3 si 7 zile in functie de severitatea si tipul de bacterie depistata la analiza specifica a urinii (urocultura).
Atat in perioada tratamentului, cat si in general, va trebui sa evitati statul cu picioarele in apa rece sau mersul cu picioarele goale pe gresie si va trebui sa beti cat mai multe lichide.
Se pot administra 2 lingurite de bicarbonat de sodiu cu putina apa la fiecare doua ore, in timpul zilei, cel putin 3 zile. Daca trebuie tinut un regim fara sare din cauza prezentei altei afectiuni, nu veti lua bicarbonat de sodiu. Se pot folosi si supozitoare antispastice. Ca tratament, se recomanda comprese foarte calde, cu seminte de in si flori de fan, bai calde de sezut (cu coada calului, de cel putin 30 de minute), impachetari si comprese calde pe partea inferioara a abdomenului.
Se vor evita consumul de alcool, ceai si cafea si, mai ales, excesele sexuale. Se vor consuma ceaiuri diuretice: din frunze de mesteacan, leustean si ceaiuri cu efect antiinflamator: din galbenele, cimbrisor si ienupar.
Retete simple si eficace contra cistitei
Timp de 3 saptamani se iau cate 5 picaturi de tinctura de ienupar pe zi. Tot 3 saptamani, dimineata, la pranz si seara luati cate o lingurita de tinctura de coacaze negre ( o gasiti la magazinele de tip plafar). Atat pentru a preveni cistita, cat, mai ales, in timpul crizei, beti cate 3 cani pe zi de ceai de galbenele si ienupar. Plante ca urzica si strugurii ursului sunt utile atat pentru vindecarea infectiei, cat si pentru calmarea arsurilor care insotesc mictiunea. Acestea au proprietati antiseptice si antiinflamatoare. De la urzica se folosesc frunzele sau radacina, iar de la strugurii ursului, frunzele. Femeile insarcinate nu trebuie sa consume ceai de strugurii ursului. Sucul de afine. Este un remediu folosit inca din antichitate in tratarea infectiilor urinare. Studiile moderne au confirmat ca afinele contin intr-adevar anumite substante care distrug eficient bacteriile, in special Escherichia coli, unul dintre germenii care sta cel mai frecvent, la originea cistitei. Ca sa previi sau sa tratezi cistita, bea in fiecare zi 100 ml suc de afine, timp de 7-10 zile. Ceaiul de matase de porumb si cel de nalba elimina durerile specifice cistitei.
Dr. Ramona Constantinescu
Medic medicina de familie




Infectiile urinare: cauze, simptome, tratament
De ce recidiveaza infectiile urinare?
Sfaturi practice pentru prevenirea infectiilor urinare
10 motive pentru care urinati des
Din ce cauza apare insuficienta renala? 











