Dictionar medical

Ulceratie cutanata

luni, 13 decembrie 2010
Share

Aceasta pierdere de substanta de la nivelul pielii poate privi mai multe straturi cutanate (epiderm, derm, hipoderm) dupa cum ea este mai mult sau mai putin superficiala.
Cauze – O ulceratie cutanata este de cele mai multe ori de origine circulatorie, infectioasa sau maligna.
– Cauzele circulatorii (venoase, arteriale, capilare sau mixte) antreneaza mai ales ulcere ale membrelor inferioare. La persoanele a caror mobilitate este redusa (deoarece stau prea mult in pozitie sezanda sau zac la pat), ulceratiile se localizeaza in punctele de sprijin ale corpului (calcaie, sacrum, solduri, umeri), formand plagi profunde, escarele.
– Cauzele infectioase sunt prezente frecvent in cursul bolilor acute sau cronice: boli bacteriene ale pielii (piodermite cu stafilococi sau cu streptococi), infectii cu ciuperci (micoza, sporotricoza) sau gome ulcerate (tuberculoza, sifilis).
– Cauzele maligne sunt tumorile maligne ale pielii (epitelioame bazocelulare sau spinocelulare, melanoame maligne etc.), care se ulcereaza adesea, ori localizari cutanate ale cancerelor sangelui sau sistemului limfoid.

tonica
2010-12-13T19:03:20+00:00
catena