Revista care te menține sănătos

Articulații și oase

Tipuri de orteze și rolul lor în îmbunătățirea mobilității

25 ianuarie 2024
Share
Tipuri de orteze și rolul lor în îmbunătățirea mobilității

Ortezele medicale sunt acele dispozitive ortopedice care au rolul de a susține și de a proteja articulațiile de la mâini și de la picioare, coloana vertebrală și zona abdominală. Ortezele sunt folosite pentru a menține, a îmbunătăți și a restabili funcțiile afectate dintr-o regiune a corpului, favorizând o vindecare mai rapidă. Cu ajutorul acestor dispozitive, zona cu probleme poate să fie imobilizată ca parte a unui proces controlat în cadrul tratamentului recomandat de medic.

Pe piață există o gama foarte variată de orteze din care puteți alege, în funcție de nevoile cu care va confruntați. Astfel, puteți opta pentru orteze reglabile, fixe, rigide sau elastice, orteze cu sau fără atele, cu inserție de silicon sau cu efect de încălzire. Oricare ar fi modelul pe care decideți să îl achiziționați, este foarte important ca acesta să va fie indicat de către un specialist. În caz contrar, se poate ca folosirea ortezei respective să agraveze condiția medicală deja existentă și să provoace complicații greu de vindecat ulterior.

Situațiile în care medicul vă poate recomanda să purtați orteză

Persoanele care pot avea nevoie să poarte orteză sunt cele care au suferit diverse feluri de traumatisme, ca de exemplu luxații, entorse sau fracturi. Unele dintre aceste dispozitive sunt proiectate de-așa manieră încât să limiteze sau chiar să blocheze cu totul mișcarea, ajutând în acest fel la o vindecare corectă a fracturilor sau a rupturilor de ligamente, fără a mai fi nevoie de ghips. De asemenea, ortezele sunt foarte utile și pacienților care au trecut printr-o intervenție chirurgicală și se află în perioada de recuperare.

O altă categorie de persoane care beneficiază de pe urma folosirii de orteze este cea a femeilor însărcinate și a celor care au născut recent, pentru că aceste dispozitive au capacitatea de a limita apariția vergeturilor, de a asigura o postură corectă și de a menține starea de confort fizic. Pentru a diminua disconfortul și pentru a ameliora durerile provocate de bolile articulare, se poate ca medicul să vă recomande purtarea unei orteze. Este cazul pacienților cu artrită, artroză și periartrită, precum și al celor cu bursită, sinovită și tenosinovită.

De asemenea, purtarea de orteze s-a dovedit utilă și pentru a corecta pozițiile vicioase ale coloanei toracale. Aceste dispozitive ajută și la îndreptarea umerilor și a spatelui la pacienții cu cifoză, lordoză, scolioză, cifolordoză sau cifoscolioză. Pe de altă parte, agravarea gârbovelii poate să fie evitată prin purtarea ortezelor potrivite. Este important de menționat faptul că ortezele nu sunt destinate exclusiv persoanelor care au suferit traumatisme sau celor care se confruntă cu anumite afecțiuni. Avem de-a face cu niște dispozitive pe care specialiștii le recomandă și persoanelor care practică anumite sporturi sau celor care desfășoară activități fizice solicitante pentru susținerea articulațiilor, limitându-se în acest fel posibilitatea suprasolicitarii și a riscului de accidentare.

orteze, coloana vertebrală, articulații,

Ortezele pentru genunchi și pentru glezne

După ce au fost efectuate investigațiile necesare și s-a stabilit un diagnostic precis, medicul vă poate recomanda să purtați o orteză care să fie potrivită tipului de afectare cu care va confruntați. Poate să fie vorba despre o orteză fixă, despre una cu suport special sau despe una elastică. Există și orteze speciale pentru genunchi pe care le puteți regla, acestea fiind fabricate din bumbac sau din neopren. Unele dintre modele dispun de niște balamale pivotante, altele pot avea deschidere în zona rotulei. Indiferent de model, toate aceste dispozitive medicale protejează eficient articulația genunchiului în timp ce faceți efort care o solicită intens.  

Ortezele pentru gleznă, denumite și glezniere, sunt indicate pentru persoanele care au suferit leziuni ale ligamantelor, pentru cele care se recuperează în urma scoaterii ghipsului, precum și pentru cele care fac sport și se pot accidenta în timp ce fac efort. Chiar dacă umflarea gleznelor nu este o afecțiune în sine, ortezele pot fi folosite pentru a preveni această neplăcere în cazul în care mergeți mult pe jos sau petreceți mult timp stând în picioare. Pentru sportivi sunt recomandate de regulă glezniere fabricate din neopren, cele cu suport peroneal, fixe și mobile. Există și pentru gleznă variante de orteze cu pad de silicon, cu atele metalice sau special proiectate pentru susținere eficientă, atât a gleznei cât și a tibiei.  

orteze, coloana vertebrală, articulații,

Ortezele pentru coloana vertebrală

Se poate ca medicul să vă recomande purtarea unei orteze pentru coloana vertebrală din mai multe motive. Aceste dispozitive sunt utile în procesul de corectare a unor eventuale deformații, precum și pentru menținerea ulterioară a corecțiilor. Ortezele ajută la imobilizarea coloanei atunci când este nevoie, susținând corpul și musculatura. De asemenea, ortezele asigură o circulație sangvină optimă și mențin căldura în zona spatelui. Nu în ultimul rând, aceste dispozitive ortopedice au rolul de a diminua durerile – care uneori pot fi atât de severe încât să împiedice pacientul să își poată desfășura viața în condiții normale.

Ortezele pentru corectarea monturilor

Există și orteze speciale ce pot ajuta la corectarea monturilor, acestea având proprietatea de a menține picioarele într-o poziție corectă și de a reduce greutatea resimțită la nivelul degetelor membrelor inferioare. Aceste orteze amortizează șocurile și oferă un plus de confort, prevenind pronaţia excesivă și formarea de monturi. Pe de altă parte, utilizate corect și la timp, pot ajuta la realinierea mușchilor piciorului și a degetului mare (chiar și a tendonului).

Menține-te
sănătos
în fiecare lună

Utilizăm datele tale în scopul corespondenței și pentru comunicări comerciale. Pentru a citi mai multe informații apasă aici.