Revista care te menține sănătos

Afecțiuni cardiace

Probleme cu inima? Tineti colesterolul sub control

25 noiembrie 2011
Share

Colesterolul este un compus organic, intalnit in structura celulelor animale, ce poate reprezenta un risc in aparitia bolilor cardiovasculare si cerebrale atunci cand, din cauza nivelului crescut din organism, nu mai ajunge suficient oxigen la tesuturi. Lucrurile sunt insa mai complicate, deoarece exista doua tipuri de colesterol: colesterolul „bun”, numit HDL (lipoproteine cu densitate inalta) si colesterolul „rau”, numit LDL (lipoproteine cu densitate scazuta).

 

Pentru a avea o inima sanatoasa, este absolut necesar sa tineti o dieta corespunzatoare, sa aveti un stil de viata sanatos si sa fiti constienti de tipurile de grasimi care sunt bune si de cele care va pot face rau. Tocmai de aceea, este bine sa evitati grasimile trans (acizii grasi trans) si grasimile saturate intalnite in alimente precum cartofii prajiti sau gogosile. Exista insa si anumite tipuri de grasimi, numite grasimi nesaturate, care cresc nivelul lipoproteinelor cu densitate inalta ce au efect protector asupra inimii.

Diferenta dintre colesterolul „bun” si colesterolul „rau”

LDL reprezinta colesterolul „rau”, deoarece acest tip de colesterol pune in pericol sanatatea inimii, ducand la formarea placilor aterosclerotice care impiedica circulatia sangelui in vene si artere, lucru ce poate provoca atacul de cord. O dieta bogata in grasimi saturate si in acizi grasi trans creste nivelul LDL, in timp ce colesterolul „bun” (HDL) este implicat in mai multe functii importante ale organismului si trebuie mentinut la un nivel ridicat. Asadar, colesterolul HDL are un efect opus colesterolului LDL.

Daca vreti sa includeti grasimile bune in dieta, puteti opta pentru dieta mediteraneeana, incluzand si uleiul de masline care ajuta la mentinerea nivelului ridicat al HDL-colesterolului. Printre alimentele care contin colesterol, se numara alimentele de origine animala, precum carnea, untura, produsele lactate, iar alimentele care nu contin colesterol sunt, bineinteles, alimentele de origine vegetala: fructe, legume si cereale.

Evitati acizii grasi trans si grasimile saturate

Acestea sunt doua tipuri de grasimi pe care trebuie sa le evitati cu orice pret. Grasimile saturate provin din surse animale, cum ar fi carnea si produsele lactate. Grasimile trans sunt grasimi partial hidrogenate care, la fel ca si grasimile saturate, sunt mai solide, fiind intalnite in mancarea procesata si cresc nivelul colesterolului „rau”, fara a oferi nimic in schimb.

Grasimile trans sunt mai nocive decat grasimile saturate, deoarece se intalnesc in produsele alimentare care nu au nicio valoare nutritiva. Grasimile saturate se gasesc in lapte sau in carne, asa ca, cel putin, veti obtine proteine, fier si calciu. Pentru acest lucru insa trebuie sa alegeti produsele lactate fara grasimi, precum si carnea de vita mai slaba.

Dieta pentru o inima sanatoasa

Daca vreti sa aveti o inima sanatoasa, alcoolul consumat cu moderatie poate pastra nivelul crescut de HDL-colesterol, insa asta nu inseamna ca, daca nu beti alcool, va veti imbolnavi de inima. Totodata, este indicat sa faceti exercitii fizice. Studiile au demonstrat ca 120 de minute de exercitii fizice pe saptamana sunt de ajuns pentru a creste nivelul de HDL-colesterol. Ciocolata neagra are, de asemenea, efecte pozitive asupra nivelului colesterolului „bun”, cheia fiind consumul cu moderatie.

Unt sau margarina?

Untul este bogat in grasimi saturate, in timp ce foarte multe branduri de margarina sunt bogate in grasimi trans. Ambele produse vor creste insa nivelul colesterolului „rau”. Se pare insa ca untul este mai sanatos, dar chiar si asa, daca va place margarina, o puteti manca, insa intr-o cantitate mai mica. Pana la urma, chestiunea principala este cantitatea.

Asadar, daca vreti sa aveti o inima sanatoasa, consumati fructe, legume, produse lactate cu un continut scazut de grasimi, ulei de masline si incercati sa scoateti din meniu mezelurile, mancarea tip fast-food, slanina si dulciurile.

Ruxandra Raica

Sursa: www.everydayhealth.com

Menține-te
sănătos
în fiecare lună

Utilizăm datele tale în scopul corespondenței și pentru comunicări comerciale. Pentru a citi mai multe informații apasă aici.