Revista care te menține sănătos

Analize medicale

Hipertrigliceridemia, un alt factor de risc cardiovascular 2

31 iulie 2007
Share

Cel mai adesea se vorbeste despre un nivel ridicat al colesterolului, dar sunt uitate in mod repetat trigliceridele. Totusi, ca si colesterolul, trigliceridele sunt grasimi al caror exces poate mari considerabil riscul de accident cardiovascular. Cresterea unuia din aceste doua elemente nu este deloc proportionala cu cresterea celui de-al doilea.

Trigliceridele reprezinta principala forma de stocare a lipidelor in organism, indeosebi la nivelul tesutului adipos si al ficatului.
Grasimile absorbite dupa o masa se regasesc in sange sub forma de trigliceride, care sunt destul de repede eliminate. O crestere anormala a nivelului trigliceridelor poate sa provina adesea din consumul de zahar si alcool, in urma transformarii acestora de catre ficat.
La nivelul ficatului, sinteza de trigliceride este rapida. Biosinteza hepatica este crescuta in cazurile de inanitie si la efort fizic si scade dupa masa cand devine dominanta biosinteza trigliceridelor in tesutul adipos.

Nivelul normal al trigliceridelor in sange trebuie sa fie inferior sau egal valorii de 150 mg%
Nivelul limita se situeaza intre 150 si 200 mg%. Un nivel superior valorii de 200 mg% este de domeniul patologiei si se poate vorbi despre hipertrigliceridemie.

Factori cauzatori
Cresterea nivelului trigliceridelor poate fi determinata de urmatorii factori:
– factorul ereditar;
– erorile alimentare mentinute mai muti ani;
– uneori, cele doua cauze asociate.

Semnale de alarma
Trebuie sa va ingrijorati si sa luati masuri daca va aflati in una din situatiile de mai jos:
• Cand se inregistreaza mici cresteri mixte ale colesterolului si ale trigliceridelor, existand pericolul infarctului de miocard.
• Cand exista anumiti factori de risc precum tabagismul, alcoolul si sedentarismul.
• Cand cresterea trigliceridelor este asociata cu alte afectiuni precum diabetul zaharat, hipertensiunea arteriala si obezitatea.

Supravegheati-va dieta!
Atunci cand in urma analizelor sangelui medicul a sesizat o crestere a trigliceridelor, trebuie, in primul rand, sa incepeti sa urmati un regim, totusi fara sa suprimati grasimile dintr-o data. Este necesara o supraveghere a alimentatiei si mai ales reducerea consumului de alimente dulci precum ciocolata, produsele de patiserie si cofetarie, inghetata si anumite produse lactate bogate in zaharuri si grasimi saturate. Limitarea alimentelor zaharate se impune deoarece acestea induc cresterea lipidelor si inclusiv a trigliceridelor.
Persoanelor predispuse genetic le este recomandat sa urmeze un regim dietetic pe perioade mai lungi de timp, in cazul intreruperii regimului existand riscul unei noi cresteri a trigliceridelor. Alcoolul, de asemenea, poate sa creasca nivelul acestora chiar si in cazul unui consum moderat.

Recomandari alimentare

Regimul curent trebuie sa fie sarac in grasimi si sa cuprinda 20 grame de lipide pe zi. El poate fi mai mult sau mai putin restrictiv, in functie de rezultatele analizelor biologice, pana la 60 grame lipide pe zi.
Alcoolul trebuie suprimat sau considerabil redus, iar consumul de glucide limitat la 40% din ratia calorica zilnica, cu eliminarea zaharurilor cu absorbtie rapida.
Locul proteinelor este foarte important, mult mai important decat in alimentatia normala, ele reprezentand 25% din aportul caloric cotidian, in conditiile in care se vor alege alimente proteice putin grase.

Alimente privilegiate
– Pestele este alimentul ideal, deoarece majoritatea speciilor comestibile au carnea slaba. Pestele gras nu este nici el de ocolit, deoarece contine acizi grasi polinesaturati de tip omega 3, cu rol hipolipemiant si protector pentru artere. Nu este recomandat insa sa consumam peste afumat in mod abuziv, deoarece contine amine aromatice cancerigene.
– Lactatele trebuie consumate fara zahar. Sunt de preferat produsele naturale si degresate.
– Legumele – sunt recomandate toate tipurile de legume, chiar si cartofii (in afara de cartofi prajiti si chips).
– Leguminoasele – sunt recomandate in special mazarea, fasolea si lintea.

Alimente ce trebuie consumate moderat
– Carnea slaba trebuie consumata cel mult o data pe zi. De preferat este muschiul file si pulpa de vita la gratar, la tigaie, inabusit sau friptura in sange. Puteti opta si pentru carne de pasare, vanat, iepure.
– Ouale – nu mai mult de doua pe saptamana, mai ales daca nivelul colesterolului este ridicat.
– Branza – o felie de branza pe zi (cea cu continut slab in materii grase 25-30 grame pe zi).
– Fructele – sunt toate recomandate in afara de fructele uscate si in sirop.
– Materiile grase – pentru gatit alegeti uleiurile de floarea-soarelui, arahide, masline si porumb. Aceste uleiuri au proprietatea de a nu se degrada la temperaturi inalte. Pentru asezonare puteti folosi uleiurile de rapita, nuci, germeni de grau, soia, masline.
– De evitat este margarina care are efect hipertrigliceridemiant, fiind o grasime nesaturata hidrogenata.
– Bauturile dulci – consumate cat mai putin posibil. Pentru indulcirea bauturilor este utila folosirea indulcitorilor de sinteza, precum zaharina sau aspartamul.
– Bauturile alcoolice trebuie limitate pe cat posibil. La un pahar intre prieteni, preferati cocktailurile (amestec de suc din fructe proaspete, suc de legume, sare, piper, suc de lamaie si apa).

Foarte importanta este activitatea fizica, ce va ajuta sa pierdeti in greutate, sa luptati impotriva stresului si scade tensiunea arteriala. Sportul duce la o scadere a trigliceridelor si creste nivelul colesterolului „bun” (colesterol HDL).

Dr. Laura Margareta Bara
Medic medicina sportiva
Consultant pe probleme de nutritie
[email protected]

Menține-te
sănătos
în fiecare lună

Utilizăm datele tale în scopul corespondenței și pentru comunicări comerciale. Pentru a citi mai multe informații apasă aici.