Miacalcic nasal, spray

Miacalcic nasal, spray

Compozitie
Substanta activa: calcitonina sintetica de somon. Actiunea ei biologica este exprimata in unitati internationale (UI). O unitate corespunde unei cantitati de 0,2 g de substanta.

Actiune terapeutica

Reglarea homeostaziei minerale si a metabolismului osos.

Indicatii
Osteoporoza: stadiile precoce si avansate ale osteoporozei de postmenopauza; osteoporoza de varsta; osteoporoza secundara, ex. provocata de terapie cu corticosteroizi sau de imobilizare la pat. In aceste cazuri, Miacalcic-ul este asociat cu o administrare corespunzatoare de calciu si vitamina D, in functie de nevoile individuale, pentru a preveni pierderea progresiva de masa osoasa. Dureri in oase asociate cu osteoliza si/sau osteopenie. Boala Paget osoasa (osteitis deformans), in special la pacienti cu: dureri osoase; complicatii neurologice; turnover osos crescut in oase, reflectat in nivelul crescut al fosfatazei alcaline in ser si al excretiei hidroxiprolinei urinare; extinderea progresiva a leziunilor osoase; fracturi incomplete sau repetate. Hipercalcemie si crize de hipercalcemie datorate: osteolizei tumorale in carcinom de san, plamani sau rinichi, mielom si alte neoplazii; hiperparatiroidiei, imobilizarii sau intoxicatiei cu vitamina D. In aceste cazuri, Miacalcic-ul este folosit atat pentru tratamentul acut al urgentelor, cat si pentru tratamentul prelungit al starilor cronice, pana cand terapia specifica a conditiei de baza se dovedeste eficienta. Tulburari neurodistrofice: datorate mai multor factori etiologici si predispozanti, cum ar fi osteoporoza posttraumatica dureroasa, distrofia reflexa, sindromul umar-mana, cauzalgia, tulburarile neurotrofice provocate de medicamente; algodistrofia sau boala Südeck. Pancreatita acuta.

Contraindicatii

Hipersensibilitate la Miacalcic (vezi “Reactii adverse“).

Precautii
Deoarece nu exista date adecvate in legatura cu administrarea prelungita la copii, Miacalcic-ul nu va fi administrat copiilor mai mult de cateva saptamani, cu exceptia cazurilor cand prelungirea tratamentului este recomandata in mod expres de medic. Pacientii cu rinita cronica care primesc Miacalcic intranazal trebuie supravegheati regulat, deoarece absorbtia medicamentului prin mucoasa nazala inflamata poate creste. Deoarece calcitonina de somon este o peptida, exista posibilitatea reactiilor alergice sistemice. La pacientii predispusi la asemenea reactii se vor face teste cutanate inaintea tratamentului cu Miacalcic.

Sarcina si alaptare

Calcitonina de somon nu depaseste bariera placentara la animale. Nu dispunem totusi de date experimentale la femei gravide. Nu se recomanda alaptarea in timpul tratamentului; exista dovezi ale secretiei in laptele mamei.

Interactiuni

Nu se cunosc.

Supradozare

Nu au fost observate pana acum reactii adverse grave datorate supradozarii. Tratamentul este simptomatic.

Reactii adverse
Greata, varsaturi, ameteala, eritem facial discret insotit de senzatie de caldura. Aceste efecte depind de doza si sunt mai frecvente dupa administrarea i.v. decat dupa cea i.m. sau s.c. Rar s-au observat poliurie si frisoane. Aceste efecte dispar de obicei spontan si doar in putine cazuri este necesara reducerea temporara a dozei. In cazuri rare, Miacalcic-ul poate provoca reactii de hipersensibilitate; acestea includ efecte locale la locul injectiei sau reactii cutanate generalizate. S-au observat reactii izolate de tip anafilactic avand ca rezultat tahicardie, hipotensiune si colaps. Efectele secundare apar mai putin frecvent la administarea intranazala decat la cea injectabila.

Farmacodinamica
Calcitonina este un factor major de reglare in metabolismul mineral si osos. Interfereaza cu actiunea parathormonului in mentinerea masei scheletului, actionand atat asupra homeostaziei oaselor, cat si a calciului. Reduce in mod vizibil indepartarea calciului din oase in situatiile insotite de cresterea mare a resorbtiei si formarii oaselor ca: osteoporoza, boala Paget si osteoliza maligna. Este inhibata activitatea osteoclastelor si pare sa fie stimulata formarea si activarea osteoblastelor. Miacalcic-ul inhiba osteoliza, reducand astfel nivelul anormal de ridicat al calciului din ser. In plus, creste excretia urinara a calciului, fosforului si sodiului, reducand reabsorbtia lor tubulara. Calciul din ser nu scade totusi sub limitele normale. Miacalcic-ul are si o actiune analgezica, in special in stari asociate cu dureri osoase. Aceasta actiune s-ar putea sa aiba un mecanism central, deoarece s-au descoperit situsuri specifice de fixare a calcitoninei de somon in unele zone ale sistemului nervos central. Calcitonina reduce secretia gastrica si pancreatica exocrina. Datorita acestor proprietati, s-a demonstrat ca Miacalcic-ul este benefic in tratamentul medical al pancreatitei acute. Toate structurile de calcitonina prezinta 32 de aminoacizi intr-un lant unic, intr-o ordine diferita de la specie la specie. Datorita afinitatii mai mari a calcitoninei sintetice de somon pentru receptori decat a calcitoninelor sintetice de la mamifere, inclusiv a calcitoninei sintetice umane, Miacalcic-ul este mai puternic si are o actiune mai prelungita din punct de vedere clinic.

Farmacocinetica
Administrarea intranazala: Datele asupra biodisponibilitatii obtinute de mai multi cercetatori prin metode diferite prezinta o mare variabilitate. Ca si in cazul altor hormoni polipeptidici, nivelele plasmatice ale calcitoninei de somon nu se coreleaza cu raspunsul terapeutic. In schimb, s-a dovedit ca masurarea markerilor corespunzatori ai metabolismului osos, cum ar fi fosfataza alcalina si excretia hidroxiprolinei urinare, da rezultate sigur dependente de doza asupra bioactivitatii si trebuie folosita pentru evaluarea eficientei clinice.

Mod de administrare

Caile de administrare recomandate pentru diferitele indicatii sunt prezentate sumar in tabelul de mai jos:
Intranazal     Injectie      Perfuzie
s.c.                i.m             i.v.
Osteoporoza x x x x
Dureri osoase x x x x x
Boala Paget x x x
Hipercalcemie
- urgenta x x
- stare cronica x x x x
Tulburari neurodistrofice x x x x
Pancreatita acuta x

Inainte de a folosi prima data spray-ul nazal, pompa trebuie actionata prin apasare repetata pana la pulverizarea uniforma a unei pulberi fine. Ulterior, se va pastra la temperatura camerei, iar continutul va fi consumat in interval de o luna. Daca spray-ul se infunda, se va apasa cu putere pompa. Nu se vor folosi obiecte cu varf ascutit, caci sistemul se poate deteriora.
Osteoporoza: Forma injectabila: 50 UI zilnic sau 100 UI zilnic sau la 2 zile prin injectie s.c. sau i.m., in functie de gravitatea bolii. Spray nazal: 100 UI zilnic sau 200 UI zilnic sau la 2 zile, in doza unica sau divizata, in functie de reactia pacientului.
Dureri osoase asociate cu osteoliza si/sau osteopenie: Dozarea se va face conform nevoilor individuale.
Forme injectabile: 100-200 UI zilnic prin perfuzie i.v. lenta cu ser fiziologic normal sau injectie s.c. sau i.m. in doze divizate pe tot parcursul zilei, pana la obtinerea unei reactii satisfacatoare.
Spray nazal: 200-400 UI zilnic. Pana la 200 UI in doza unica, cand este necesara o doza mai mare, se va administra divizata. In orice mod de administrare, s-ar putea sa dureze cateva zile pana la atingerea efectului analgetic maxim. Pentru continuarea tratamentului, doza initiala poate fi de obicei redusa si/sau intervalul dintre administrari poate fi prelungit.
Boala Paget: Forma injectabila: 100 UI zilnic sau la 2 zile prin injectie s.c. sau i.m. Spray nazal: 200 UI zilnic, in doza unica sau divizata. In unele cazuri pot fi necesare la inceputul tratamentului 400 UI in doze divizate. In orice mod de administrare, tratamentul trebuie continuat cel putin 3 luni sau mai mult, daca este necesar. Dozarea va fi ajustata nevoilor individuale.
Nota: In boala Paget si in alte afectiuni cronice caracterizate prin turnover crescut in oase, tratamentul cu Miacalcic trebuie sa dureze intre cel putin cateva luni si cativa ani. Tratamentul reduce in mod evident fosfataza alcalina in ser si excretia hidroxiprolinei in urina, adesea pana la nivel normal. Cu toate acestea, in cazuri rare, nivelele fosfatazei alcaline si excretiei hidroxiprolinei pot creste dupa o scadere initiala. Medicul trebuie sa hotarasca, dupa tabloul clinic, daca tratamentul trebuie intrerupt si cand poate fi reluat. Pot reaparea tulburari ale metabolismului osos la una sau mai multe luni dupa ce tratamentul a fost intrerupt, impunandu-se o noua cura de Miacalcic.
Hipercalcemie: Tratamentul de urgenta al crizelor de hipercalcemie: Perfuzia intravenoasa este de preferat in tratamentul urgentelor sau al altor stari grave, deoarece este cea mai eficace metoda de administrare. Forme injectabile: 5-10 UI/kg corp zilnic prin perfuzie i.v. in 500 ml ser fiziologic normal, timp de cel putin 6 ore, sau prin injectie i.v. lenta, in 2-4 doze divizate, esalonate pe parcursul unei zile.
Tratamentul prelungit in stari de hipercalcemie cronica: Forma injectabila: 5-10 UI/kg corp zilnic, prin injectie s.c. sau i.m., in doza unica sau in doua doze. Tratamentul trebuie adaptat raspunsului clinic si biochimic al pacientului. Daca volumul de Miacalcic pentru injectie depaseste 2 ml, este de preferat administrarea i.m. si se vor folosi mai multe locuri pentru injectare.
Spray nazal: 200-400 UI zilnic. Se pot administra pana la 200 UI in doza unica; daca este necesara o cantitate mai mare, se va administra in doze divizate.
Tulburari neurodistrofice: Diagnosticarea timpurie este esentiala, iar tratamentul trebuie inceput de indata ce se confirma diagnosticul.
Forma injectabila: 100 UI zilnic prin injectie s.c. sau i.m., timp de 2-4 saptamani. In continuare pot fi administrate 100 UI la 2 zile, timp de 6 saptamani, in functie de evolutia clinica.
Spray nazal: 200 UI zilnic in doza unica, timp de 2-4 saptamani. In continuare pot fi administrate 200 UI la 2 zile, timp de 6 saptamani, in functie de evolutia clinica.
Pancreatita acuta: Forma injectabila: Miacalcic-ul este un adjuvant util in tratamentul conservator, cand se administreaza in doze de 300 UI prin perfuzie i.v. in ser fiziologic normal, timp de 24 de ore, maximum 6 zile consecutiv.
Nota: Pacientii care sunt instruiti sa-si faca singuri injectii subcutanat trebuie sa primeasca indrumari precise de la medic sau asistenta medicala. La pacientii cu tratament de durata se pot produce anticorpi la calcitonina. Totusi, de obicei nu este afectata eficienta clinica. Fenomenele de atenuare a eficientei intalnite uneori in tratamentele de durata se pot datora saturarii locurilor de fixare si se pare ca nu sunt legate de formarea de anticorpi. Dupa intreruperea tratamentului, reactia terapeutica la Miacalcic se reface.

  1. Atentie! Nu recomandam administrarea de medicamente fara consult medical. Acest medicament se poate elibera doar pe baza de prescriptie medicala. Se recomandă citirea cu atentie a prospectului sau a informatiilor de pe ambalaj. Daca apar manifestari neplacute, adresaţi-va medicului sau farmacistului.
  2. Aceste pagini ofera informaţii nepromotionale pentru pacienti si pentru publicul larg.
  3. Pentru informatii suplimentare intrebati farmacistul Catena.
Menține-te în formă cu produsele
catena logo
Stiri recente
S-a dovedit: creierul femeilor este mai activ decat cel al barbatilor

Oamenii de stiinta au descoperit ca, intr-adevar, creierul femeilor este diferit de cel al barbatilor, ...
Un burete marin ar putea vindeca temutul cancer ovarian

O echipa de cercetatori americani anunta descoperirea unui posibil remediu pentru cancerul ovarian, dar ...
Consumul moderat de alcool poate preveni diabetul

Potrivit unui studiu recent, persoanele care consuma frecvent alcool, dar in cantitati moderate, au un ...
Conopida si broccoli ar putea ajuta la vindecarea melanomului

Potrivit cercetatorilor americani, legumele precum broccoli, conopida, ridichile sau varza pot avea un ...
Creierul persoanelor depresive sufera schimbari majore

Depresia este una dintre afectiunile cele mai intalnite si care poate afecta grav viata oamenilor, atat ...
Anticorpii produsi de vaci, posibil tratament in lupta impotriva HIV

O descoperire mai putin obisnuita, poate avea un impact important in tratarea Virusului Imunodeficientei ...
Noutati
Alege constient – 100% organic pentru sanatate, stare de bine si evolutie!

Grija pentru sanatate a devenit, din fericire, una dintre prioritatile tot mai multor oameni. Am inteles ...
Descopera Adevarata Stare de Bine cu ORGANIC INDIA!

Suplimentele alimentare naturale din cele mai renumite si eficiente plante terapeutice indiene si ceaiurile ...
StressManager: relaxare si buna dispozitie!

StressManager este un anxiolitic moderat, ajutor natural in cazuri de epuizare psihica, stres, anxietate, ...
Kiturile Travel bon appetit garanteaza un concediu linistit

Inainte de a pleca in concediu, fiecare dintre noi ar trebui sa treaca pe la farmacie, mai ales daca ...
Probicol IBS, eficient in sindromul de intestin iritabil

Lactobacillus plantarum 299v®este una dintre cele mai bine documentate tulpini bacteriene probiotice. ...
CalmUrin Forte reduce disconfortul aparatului reno-urinar

Este un supliment alimentar superconcentrat, ce contine fructe de merisor canadian atent selectionate, ...
Abonare newsletter
Trateaza-te natural

-banner-NATURALIS-FT---13-XII-2013

Dictionar Medical
Cautare Index

Banner CNMI

Banner Adserver 5

Genera Sun de la Catena

Vara este in plina desfasurare si pentru siguranta ta, Catena recomanda produsele Genera Sun!Citeste mai mult ...
Naturalis Magneziu + Vitamina B6

Naturalis Magneziu + Vitamina B6Magneziul este un mineral vital pentru starea de echilibru a organismului.Citeste mai mult ...
StressManager

StressManager, 20 capsule - CatenaStressManager este un anxiolitic moderat, ajutor natural în cazuri de epuizare psihica, stres, anxietate, depresie.Citeste mai mult ...
Paul Georgescu – fenomenul de la Zurich

Sustinut de Catena, inotatorul roman a castigat cea de-a XXX-a editie a Sri Chinmoy Marathon Schwimmen 2017, supranumita si Regina competitiilor mondiale de natatie (26,4 km) in ape deschise. Secondat de antrenorul Matei Giurcaneanu si de echipa sa, Paul Georgescu i-a devansat intr-o maniera categorica pe competitorii ...
Paul Georgescu – Regele Maratoanelor Acvatice

Sustinut de CATENA, Campionul roman a castigat recent cea de-a 30-a editie a Sri Chinmoy Marathon Schwimmen 2017 – Regina competitiilor mondiale de natatie (26,4 km) in ape deschise.   Membru de onoare Catena Racing Team – cel mai numeros si mai titrat club polisportiv al unei companii, multiplu ...
Campania 'O inima sanatoasa iubeste mai mult'

Catena - Farmacia Inimii si partenerii sai va ofera, in perioada 16 august - 15 septembrie 2017, 30% reducere la produsele selectionate pentru sanatatea INIMII!!!Citeste mai mult ...
Gerovital Tratament Expert - Sampon anticadere

Gerovital Tratament Expert - Sampon anticadere x 250 ml - CatenaSamponul anticadere Gerovital Tratament Expert contine elemente esentiale care contribuie la intarirea radacinii firului de par si ii stimuleaza cresterea sanatoasa, lasandu-i un aspect stralucitor.Citeste mai mult ...
Tipurile de anestezii

Dr.Lelia Iliescu , medic specialist ATI-Spitalul Clinic Colentina descrie care sunt tipurile de anestezii folosite in timpul interventiilor chirurgicale.Suspendarea intregului ansamblu de sensibilitati ale corpului nostru, anestezia generala, in fapt, este folosita pe scara larga in timpul operatiilor.Ea se foloseste ...
Naturalis Calciu Magneziu Zinc si Vitamina D

Naturalis Calciu Magneziu Zinc si Vitamina D, 20 comprimate efervescente - CatenaCiteste mai mult ...
Catena te trimite din nou la bai

Catena te trimite din nou la baiCiteste mai mult ...
Noul numar Vezi toata arhiva
1 1 1 1 1 1
scroll up scroll down
Link