Revista care te menține sănătos

Oftalmologie

Cum ne menţinem ochii sănătoşi

Dr. Roxana Claudia Mateescu, medic specialist geriatrie-gerontologie
13 octombrie 2022
Share
Cum ne menţinem ochii sănătoşi

Sănătatea ochilor, respectiv menţinerea ei, este foarte importantă pentru menţinerea calităţii vieţii. Afectarea ochilor îngreunează activităţile de zi cu zi, de la citit până la realizarea unor lucruri la locul de muncă. Iată ce puteţi face pentru a vă păstra ochii în formă maximă.

Rezervă online şi ridică din cea mai apropiată farmacie Catena picăturile oculare Assista Oftapic Intensive pentru ochi uscaţi, deshidrataţi, iritaţi şi obosiţi. Sunt potrivite şi pentru lentile de contact.

Deşi există unele afecţiuni care necesită purtarea ochelarilor sau intervenţiilor chirurgicale, altele pot fi ţinute sub control cu ajutorul remediilor naturale şi a unui stil de viaţă sănătos (exerciţiile fizice, dieta adecvată). Studiile recente au arătat că persoanele care şi-au îmbunătăţit sănătatea cardiovasculară cu ajutorul dietei şi al sportului au avut un risc mai mic de dezvoltare a glaucomului, degenerescenţa maculară legată de vârstă şi retinopatia diabetică.

sănătatea ochilor,

Factori-cheie pentru sănătatea ochilor

Iată care sunt principalii factori care joacă un rol important în sănătatea ochilor:

Dieta sănătoasă

Pentru a ţine departe unele afecţiuni care pot duce la orbire, precum glaucomul, ochii necesită vitamine şi nutrienţi. Vitaminele antioxidante (A, C, E) şi zincul pot încetini progresul degenerescenţei maculare legate de vârstă. Luteina şi zeaxantina sunt nutrienţi întâlniţi în legumele cu frunze verzi, dar şi în ouă. Acestea scad riscul de apariţie a degenerescenţei maculare legate de vârstă şi a cataractei. În plus, faţă de aceste două beneficii, acizii graşi omega-3 sunt esenţiali pentru dezvoltarea ochilor şi menţinerea acuităţii vizuale.

Exerciţiile fizice regulate

Exerciţiile fizice regulate joacă un rol important în starea generală de sănătate, dar şi pentru sănătatea ochilor. De exemplu, potrivit unui studiu, persoanele care au urmat un program regulat la exerciții fizice au avut un risc mai mic cu 25% de a dezvolta glaucom. Unele afecţiuni medicale ce pot apărea din cauza sedentarismului şi a obezităţii pot avea un impact major asupra sănătăţii ochilor. De exemplu, retinopatia diabetică (dezvoltată de persoanele cu diabet) poate duce la scăderea vederii, dar şi la orbire. Plimbările regulate, ciclismul sau efectuarea exerciţiilor acasă pot reprezenta mijloace excelente pentru a vă menţine ochii sănătoşi.

sănătatea ochilor,

Ţinerea sub control a altor afecţiuni medicale

Unele boli cronice pot avea un impact major asupra sănătăţii ochilor, precum:

  • Diabetul – poate duce la apariţia retinopatiei diabetice. Însă, dacă adoptaţi o dietă adecvată, faceţi sport şi vă luaţi medicamentele conform indicaţiilor medicului, riscul de a dezvolta această boală este semnificativ scăzut.
  • Hipertensiunea arterială – creşte riscul de apariţie a accidentului vascular cerebral şi a bolilor de inimă, unele dintre cele mai frecvente cauze de deces. Hipertensiunea arterială poate cauza retinopatia hipertensivă, ceea ce reprezintă lezarea vaselor de sânge ce poate duce la vederea înceţoşată sau orbire. Menţinerea tensiunii arteriale în limite normale vă ajută să evitaţi aceste afecţiuni.
  • Alte afecţiuni sau probleme cronice care vă pot afecta vederea sunt colesterolul mărit, astmul, cancerul şi depresia.

Rezervă online şi ridică din cea mai apropiată farmacie Catena picăturile oculare Oftapic Allergy, care au acţiune calmantă şi reconfortantă pentru ochi roşii şi iritaţi, cu efect calmant în cazul alergiile oculare.

Relaxarea ochilor

În momentele solicitante, după ce petreceţi o lungă perioadă de timp în faţa ecranelor, este necesar să luaţi o pauză şi să vă odihniţi muşchii ochilor.

sănătatea ochilor,

Renunţaţi la fumat

Fumatul afectează întreg organismul, inclusiv ochii şi poate creşte riscul de apariţie a cataractei şi a glaucomului. Este foarte important să renunţaţi acum la acest obicei nociv dacă doriţi să vă păstraţi sănătatea ochilor.

Important pentru sănătatea ochilor

Este indicat să mergeţi la medicul oftalmolog pentru un examen medical cel puţin la 3-4 ani dacă nu aveţi alte boli sau factori de risc. Dacă suferiţi de boli cronice sau aveţi mai mulţi factori de risc, este indicat să mergeţi la medic odată la un 1-2 ani sau dacă observaţi unele schimbări ale vederii (vedere înceţoşată bruscă, vedere dublă, scăderea vederii, durere, secreţie).

#tags   \  
Menține-te
sănătos
în fiecare lună

Utilizăm datele tale în scopul corespondenței și pentru comunicări comerciale. Pentru a citi mai multe informații apasă aici.