Oftalmologie

Afectiuni oculare frecvente – glaucomul

joi, 6 mai 2010
Share

Glaucomul este una dintre cele mai frecvente afectiuni oculare. Ea consta in afectarea nervului optic (neuropatie) asociata cu cresterea tensiunii intraoculare care poate duce in timp la atrofierea nervului optic, manifestata prin afectarea campului vizual si scaderea vederii.

Glaucomul reprezinta una dintre cauzele cele mai frecvente de orbire la pacientii peste 40 de ani. De aceea trebuie pus accentul pe diagnosticul precoce, tratamentul corect, sustinut si pe urmarirea eficientei lui (valoarea tensiunii intraoculare, aspectul fundului de ochi, nervul optic, examinarea campului vizual). Perceptia oamenilor legata de aceasta boala este negativa (pacientii se sperie de boala). Glaucomul se poate diagnostica precoce si la examenele oftalmologice solicitate pentru alte cauze (schimbarea ochelarilor, conjunctivite).

Glaucomul are simptomatologie nespecifica
Gravitatea acestei boli consta in simptomatologia saraca, nespecifica, in special in glaucomul cu unghi inchis, depistarea precoce a bolii fiind intamplatoare, in cadrul unui consult de rutina. Consideram necesara masurarea tensiunii intraoculare la toti pacientii de peste 40 de ani ce se prezinta la consultatie, indiferent de motivul prezentarii, precum si la cei cu antecedente de glaucom in familie. Odata instalata scaderea vederii si deprecierea campului vizual, ele nu revin la normal, indiferent de atitudinea terapeutica instituita: tratament medicamentos sau chirurgical. Glaucomul este o afectiune ce necesita dispensarizare intr-un centru medical cu dotare corespunzatoare, unde se pot face examinari specifice periodice si unde se poate urmari evolutia bolii si eficienta tratamentului (masurarea tensiunii intraoculare o data la 1-2 luni in conditiile unui glaucom compensat, examinarea campului vizual o data la sase luni in aceleasi conditii, sau ori de cate ori este recomandat de medicul curant).
Scopul tratamentului, atat medicamentos, cat si chirurgical este scaderea tensiunii intraoculare sub nivelul prag acceptat de ochi, la aceasta asociandu-se si protectia fibrelor nervului optic pentru a mentine vederea si a nu avansa boala. O mare importanta in etiopatogenia glaucomului o are si componenta genetica. Persoanele care au rude cu glaucom, stiind ca boala se poate mosteni, trebuie sa se prezinte la consultatie, necesitand in mod special controale repetate.

Exista mai multe tipuri de glaucom
Cele mai importante sunt:
Glaucomul cu unghi deschis: este o afectiune cu evolutie lenta, cronica, insidioasa, adesea asimptomatica si destul de frecventa. Atunci cand pacientul se prezinta cu vederea scazuta, boala este deja avansata, iar nervul optic atrofiat ireversibil. Uneori apar simptome nespecifice cum ar fi dureri oculare usoare sau moderate, senzatie de jena sau presiune oculara, lacrimare;
Glaucomul cu unghi ingust sau inchis are un alt substrat patogenic si un alt mod de manifestare si evolutie. Debutul poate fi zgomotos sub forma atacului acut de glaucom care se manifesta prin dureri oculare intense, atroce, cu debut acut. Aceste dureri sunt insotite frecvent de scaderea vederii, dar si de simptome digestive asociate (greata, varsaturi) care, prin confuzie, orienteaza pacientul spre alte servicii decat cel de oftalmologie. Atacul acut de glaucom reprezinta o urgenta medico-chirurgicala majora, deoarece pierderea ireversibila a vederii survine rapid dupa instalarea atacului. Diferentierea intre un ochi cu unghi deschis si unul cu unghi ingust se poate face usor prin examenul biomicroscopic si gonioscopie (cu vizualizarea directa a elementelor unghiului camerular). Pentru prevenirea unui atac de glaucom se poate face o interventie simpla cu laserul YAG, protejand astfel ochiul de un eventual atac.
Mai exista si alte forme de glaucom care au cauze, mod de manifestare, evolutie si diagnostic diferit. Printre acestea se numara glaucomul congenital, secundar si iatrogen.

Doar medicul oftalmolog poate stabili tratamentul potrivitglaucom
Diagnosticul de glaucom se bazeaza pe:
Tensiunea intraoculara crescuta: valorile normale sunt 16-21 mmHg. Tensiunile de 22-23 mmHg sunt limita si necesita repetarea in timp a masuratorilor, precum si corelarea cu alte mijloace de diagnostic. Desi ramane unul dintre semnele cele mai importante in diagnosticul glaucomului, valoarea tensiunii intraoculare nu este absoluta, ea trebuie privita mereu in context clinic. Exista astfel si glaucom fara tensiune sau cu tensiune joasa in care valorile tensiunii intraoculare sunt normale, dar diagnosticul este sustinut de celelalte elemente clinice si paraclinice (tensiunea normala este prea mare pentru nervul optic care are un alt prag de “suportabiliate”);
Aspectul nervului optic la examinarea fundului de ochi, papila nervului optic prezinta o escavatie marita si cu devierea vaselor de sange nazal;
Modificarea campului vizual cu afectare specifica glaucomului;
Alte elemente de diagnostic sugestive in context clinic: antecedentele familiale, simptomele nespecifice, gonioscopia.
Aceasta afectiune necesita tratament diferentiat in functie de tipul de glaucom, stadiul de evolutie si raspunsul la tratament. Exista numeroase mijloace terapeutice moderne medicamentoase utile si eficiente in tratamentul glaucomului. Exista, de asemenea, si tratamentul chirurgical cu variantele sale: laser (trabeculoplastie) sau clasic (trabeculectomie), precum si alte variante chirurgicale. Doar medicul oftalmolog care va cunoaste si va urmareste evolutia bolii poate stabili tratamentul potrivit, intervalul de prezentare la control, indicatia de schimbare a tratamentului sau eventual interventia chirurgicala.

Dr. Tatiana Saltas-Dabija,
Medic primar oftalmolog,
Centrul de Diagnostic si Tratament “Dr. Victor Babes”,
Bucuresti,
Telefon: 021/317.95.03; 0788.201.790.

 

Nota pentru articolul «Afectiuni oculare frecvente – glaucomul»:5.00/ 5 (2 voturi)
tonica
2017-05-10T15:10:45+00:00
Mentine-te
sanatos
in fiecare luna
catena