Revista care te menține sănătos

Dicționar medical

Variola

17 martie 2023
Share

Variola (bubat mare sau varsat mare) este o boala infectioasa si contagioasa, de natura virotica, ce se transmite pe cale respiratorie.

Variola se caracterizeaza prin aparitia pe suprafata pielii a numeroase pustule care, dupa vindecare, lasa cicatrice definitive. Dupa o perioada de incubatie de 12 zile, variola incepe cu o combinatie de febra ridicata, dureri de cap, dureri musculare si afectare generala cu prostratie.

Dupa 2 pana la 5 zile, apare o eruptie pe mucoasa orala si faringala, pe fata si antebrate, care se propaga pana la trunchi si picioare, dupa 2 zile aceasta devenind o eruptie veziculara si apoi o eruptie pustulara. Riscul transmiterii este ridicat mai ales in prima saptamana a maladiei.

Exista doua forme clinice de variola: variola majora si variola minora.

Variola minora este forma cea mai putin severa, iar variola majora este forma mai grava, cu o rata a mortalitatii de aproximativ 30%. Exista totodata doua forme rare ale acestei maladii: o forma hemoragica (eruptie insotita de sangerarea mucoasei si a pielii) si o forma maligna, caracterizata prin leziuni plate care nu formeaza pustule.