Oreionul este o infecție virală acută și contagioasă, produsă de virusul oreionului, un paramixovirus care se transmite în principal prin secreții respiratorii și salivă. Boala afectează cel mai frecvent glandele salivare, în special glandele parotide. Deși în majoritatea cazurilor evoluția este favorabilă, pot apărea complicații neurologice, auditive sau ale altor organe. Vaccinarea reprezintă principala metodă de prevenție.
Ce este și care sunt cauzele?
Oreionul este determinat de infecția cu virusul urlian, transmis de la o persoană infectată prin picături respiratorii, salivă și contact apropiat. Virusul pătrunde prin mucoasa căilor respiratorii, se multiplică local și se poate răspândi ulterior în organism. Persoanele nevaccinate sau care nu au dobândit imunitate sunt mai susceptibile la infecție, însă boala poate apărea, mai rar, și la persoane vaccinate.
Perioada de incubație este, în medie, de 16–18 zile, dar poate varia între 12 și 25 de zile. O persoană infectată poate transmite virusul cu aproximativ două zile înainte de apariția tumefacției glandelor parotide și până la cinci zile după debutul acesteia. Din acest motiv, izolarea persoanei bolnave este importantă pentru limitarea transmiterii.
În cazul oreionului, riscul de transmitere este mai mare în spațiile închise și în colectivitățile în care există contact apropiat și prelungit, precum școli, instituții de învățământ sau alte comunități aglomerate. O persoană poate fi contagioasă chiar înainte ca simptomele caracteristice să devină evidente, ceea ce favorizează răspândirea infecției.
Care sunt simptomele?
În oreion, simptomele pot începe cu câteva zile înaintea inflamației glandelor salivare. Pot apărea febră, dureri de cap, oboseală, lipsa poftei de mâncare și dureri musculare. Ulterior apare manifestarea caracteristică: parotidita, respectiv inflamația și mărirea în volum a uneia sau ambelor glande parotide.
În oreion, tumefacția poate fi dureroasă și poate face dificilă mestecarea, înghițirea sau deschiderea gurii. Uneori este afectată o singură glandă parotidă, iar în alte cazuri inflamația este bilaterală. Pot fi afectate și glandele submandibulare sau sublinguale, deși acest lucru este mai puțin frecvent. Parotidita durează, în medie, aproximativ cinci zile, iar majoritatea cazurilor se remit în decurs de aproximativ 10 zile.
Nu toate persoanele infectate dezvoltă tabloul clasic. Unele pot avea simptome foarte ușoare, predominant respiratorii, iar unele infecții pot fi asimptomatice. De aceea, absența tumefacției parotidiene nu exclude complet diagnosticul. La copii, iritabilitatea și refuzul alimentelor pot fi uneori mai evidente decât durerea localizată.
Cum se pune diagnosticul?
Diagnosticul de oreion se bazează pe datele clinice, istoricul de expunere și, atunci când este necesar, pe investigații de laborator. Medicul va examina regiunea parotidiană și celelalte glande salivare și va evalua simptomele asociate.
În oreion, diagnosticul trebuie diferențiat de alte cauze de parotidită, inclusiv infecții virale sau bacteriene și adenopatii cervicale. Pentru confirmarea infecției se poate recolta o probă de secreție bucală, utilizată pentru detectarea ARN-ului viral prin RT-PCR. Testarea serologică pentru anticorpi IgM poate fi, de asemenea, utilă în anumite situații. Un rezultat negativ nu exclude întotdeauna infecția, în special la persoanele vaccinate sau atunci când recoltarea nu este efectuată în momentul optim.
În oreion, investigațiile imagistice nu sunt necesare de rutină pentru un caz tipic. Ele pot fi indicate atunci când tabloul clinic este neobișnuit sau când medicul suspectează o altă cauză a tumefacției. În cazul unui posibil oreion, stabilirea diagnosticului este importantă și pentru recomandarea izolării și pentru identificarea persoanelor care au fost expuse.
Cum se tratează?
Nu există, în prezent, un tratament antiviral specific utilizat de rutină pentru oreion. Tratamentul este în principal simptomatic și urmărește reducerea febrei, a durerii și a disconfortului.
În oreion, se recomandă odihnă, hidratare corespunzătoare și administrarea, la nevoie, a unor medicamente pentru controlul durerii și febrei, precum paracetamolul sau ibuprofenul, în funcție de vârstă și de recomandarea medicului. Alimentele moi și evitarea celor acide pot fi utile atunci când masticația sau secreția salivară accentuează durerea.
Antibioticele nu sunt eficiente împotriva virusului și nu trebuie administrate de rutină. Ele pot fi prescrise numai dacă medicul stabilește existența unei suprainfecții bacteriene.
În oreion, este importantă și limitarea contactului cu alte persoane. Persoana bolnavă trebuie să evite colectivitatea și contactul apropiat până la cinci zile după debutul parotiditei. În cazul oreionului, în această perioadă sunt utile măsurile de igienă respiratorie și evitarea folosirii în comun a obiectelor care intră în contact cu saliva.
Când trebuie mers la medic?
Consultul medical este recomandat atunci când apar febră asociată cu o umflătură dureroasă în regiunea mandibulei sau din apropierea urechii, mai ales dacă persoana nu este vaccinată sau a intrat în contact cu un caz confirmat. Stabilirea diagnosticului este importantă atât pentru tratament și monitorizare, cât și pentru limitarea transmiterii infecției.
În cazul în care apar dureri de cap intense, vărsături repetate, rigiditatea cefei, somnolență sau confuzie, convulsii, tulburări de auz, dureri abdominale severe ori durere și tumefiere testiculară, este necesară evaluare medicală promptă. În cazul oreionului, aceste manifestări pot indica apariția unor complicații și impun examinare medicală.
Ce complicații pot apărea?
Deși majoritatea pacienților se recuperează complet, oreionul poate determina complicații, unele dintre ele importante din punct de vedere medical. Printre acestea se numără meningita aseptică, encefalita, pancreatita și pierderea auzului. Complicațiile pot apărea chiar și în absența parotiditei.
La băieții și bărbații aflați după pubertate poate apărea orhita, caracterizată prin inflamația și durerea testiculului, uneori asociată cu febră, greață și vărsături. La adolescente și femei pot apărea, mai rar, ooforita sau mastita. În oreion, complicațiile sunt mai frecvente la adulți decât la copii.
În cazuri rare pot apărea miocardită, nefrită, tulburări neurologice severe sau deces. În oreion, pierderea auzului este o complicație rară, dar importantă, putând fi permanentă. Persoanele vaccinate care dezvoltă boala prezintă, în general, forme mai ușoare și un risc mai mic de complicații.
Cum poate fi prevenit?
Cea mai eficientă metodă de prevenire a oreionului este vaccinarea. Vaccinul împotriva oreionului este administrat, de regulă, în combinație cu vaccinurile împotriva rujeolei și rubeolei, sub forma vaccinului ROR (MMR). OMS recomandă includerea vaccinării împotriva oreionului în programele naționale de imunizare, utilizând vaccinul combinat ROR.
În oreion, două doze de vaccin oferă o protecție mai bună decât o singură doză. OMS estimează că, după două doze de vaccin ROR, protecția împotriva oreionului este de aproximativ 88%, în timp ce după o singură doză este de aproximativ 78%. Vaccinul nu oferă protecție absolută, dar reduce semnificativ riscul de îmbolnăvire și, în special, de forme severe și complicații.
În România, vaccinarea ROR face parte din programul național de imunizare, iar respectarea schemei recomandate este esențială pentru menținerea protecției individuale și colective. Pentru prevenirea oreionului, schema de vaccinare trebuie urmată conform calendarului național în vigoare și recomandărilor medicului.
În concluzie, oreionul este o infecție virală prevenibilă prin vaccinare, caracterizată cel mai frecvent prin inflamația glandelor parotide. Deși evoluția este de obicei favorabilă, boala nu trebuie banalizată, deoarece pot apărea complicații neurologice, auditive sau ale aparatului reproducător. Diagnosticul medical, izolarea în perioada contagioasă și respectarea schemei de vaccinare sunt principalele măsuri de control al bolii.
În cazul oreionului, consultul medical permite evaluarea riscului de complicații. Pentru oreion, diagnosticul corect ajută la diferențierea altor cauze de parotidită.
Foto: shutterstock.com
