Dictionar medical

Fluor

luni, 13 decembrie 2010
Share

Element foarte raspandit in natura sub forma de fluorura de calciu, una dintre componentele tesuturilor dure ale organismului (cartilagii, oase, dinti etc.) si de fluorura de sodiu.

Indicatii si contraindicatii – Fluorul (F) constituie un mijloc de prevenire activa a cariei dentare, incorporarea sa in smaltul dentar permitandu-i acestuia sa reziste atacului acid. El este, de asemenea, utilizat in tratamentul osteoporozei (rarefierea tesutului osos) vertebrale. El este contraindicat la subiectii care prezinta o insuficienta renala (risc de intoxicare).

Mod de administrare
– Pentru a preveni cariile, fluorul este uneori administrat sub forma de comprimate copilului, de la nastere si pe toata durata formarii dentare. Adolescentii si adultii pot utiliza apele de gura, pastele de dinti sau guma de mestecat, toate cu fluor, dar actiunea acestor produse nu este reala decat daca se respecta un timp de contact de cel putin 15 minute. In sfarsit, fluorul poate fi aplicat trimestrial de catre dentist.
– Pentru a trata osteoporozele vertebrale, un derivat al fluorului, fluorura de sodiu, este prescris sub forma de comprimat.

Aport excesiv – Este interzis sa se mareasca in mod nesocotit aporturile de fiuor, actiunea lui fiind benefica in foarte mici doze. In plus, un aport excesiv poate provoca o fluoroza (aparitia de pete pe emailul dintilor). In tratamentul osteoporozei vertebrale, supradozarea in fluorura de sodiu poate antrena intoxicatii grave care necesita o spitalizare de urgenta.

tonica
2010-12-13T19:03:13+00:00
catena