Revista care te menține sănătos

Medicină generală

Cofeina: buna sau rea pentru sanatate?

Dr. Paul Dragomir, medic primar gastroenterologie, medic specialist medicină internă, doctor în ştiinţe medicale; Centrul Medical Medsana; www.medsana.ro
29 iunie 2023
Share
Cofeina: buna sau rea pentru sanatate?

Cofeina, viciu sau beneficiu? Din fericire, efectele consumului de cafea asupra sanatatii au fost studiate, de-a lungul timpului, pentru a determina modul in care acest consum afecteaza sau nu oamenii. Cafeaua este mai mult decat o „apa colorata”.

Multe dintre substantele nutritive continute de boabele de cafea se pastreaza in bautura pe care fiecare dintre noi o consuma aproape zilnic. O cana de cafea contine: vitaminele B2, B5, B1, B3, acid folic, magneziu, potasiu, fosfor, antioxidanti. Cofeina actioneaza ca un stimulent al sistemului nervos central, alungand temporar somnolenta si restabilind starea de alerta. Este drogul psihoactiv cel mai consumat in intreaga lume. Spre deosebire de celelalte substante psihoactive, este legal si nereglementat in niciun fel in aproape toate colturile lumii.

Rezervă online şi ridică din cea mai apropiată farmacie Catena suplimentul alimentar Tonico Forte; care combate oboseala, întăreşte rezistenţa organismului şi sprijină procesul de învăţare şi memorare.

Beneficii ale consumului de cofeina

Trebuie sa tinem cont ca toate efectele pozitive ale cofeinei sunt valabile doar in cazul unui consum moderat. Excesul dauneaza grav sanatatii, si nu doar cand vorbim de cofeina. Asadar, iata ce avantaje are asupra organismului:

  • Imbunatateste performantele cognitive: Multi oameni beau cafea pentru proprietatea de a stimula memoria. Cofeina blocheaza functia unui hormon din creier, numit adenosina, crescand astfel activitatea creierului si eliberarea altor neurotransmitatori, ca norepinefrina si dopamina. Acest lucru determina reducerea oboselii si cresterea atentiei. Exista studii care arata ca, pe termen scurt, cofeina poate duce la cresterea activitatii creierului, incluzand o mai buna stare de spirit, un timp mai bun de reactie, cresterea vigilentei si a functiilor cognitive in general. Cofeina poate intensifica arderile in organism si poate creste rezistenta la efort fizic.
  • Reduce riscul de Alzheimer, Parkinson si dementa: s-a constatat ca persoanele care consuma cafea au un risc mai mic sa dezvolte boala Alzheimer sau Parkinson. In plus, s-a observat ca bautorii moderati de cafea au risc redus si de a dezvolta dementa.
  • Stimuleaza vezica biliara: consumul de cafea a fost corelat cu o incidenta mai mica a calculilor biliari si a bolilor vezicii biliare, atat la barbati, cat si la femei.
  • Considerata si antidiabetic: consumul de cafea poate reduce riscul de diabet zaharat tip 2.
  • Protejeaza ficatul: cafeaua poate reduce incidenta cirozei hepatice.
  • Scade riscul de cancer: conform unui studiu recent, cafeaua protejeaza ficatul de cancer. Un alt studiu preliminar a constatat o corelatie intre consumul de cafea si riscul scazut de cancer de prostata.
  • Este cardioprotectoare: cafeaua reduce moderat incidenta mortii din pricina unei boli cardiovasculare.
  • Este laxativa/diuretica: este, de asemenea, un stimulent puternic pentru sistemul gastrointestinal. Se pare ca ar ajuta si la prevenirea constipatiei.
  • Ajuta la prevenirea colitei ulcerative: riscul de a face aceasta boala este mai redus la cei care consuma cafea cu moderatie.
  • Are actiune antioxidanta: cafeaua contine polifenoli, acizi hidroxilici, flavonoizi, antocianine. Acesti compusi au efecte antioxidante si de reducere a deteriorarii celulelor cu potential oxidativ.

DA sau NU cafelei in cazul bolilor de rinichi?

cofeina

Riscuri determinate de consumul excesiv de cofeina

  • Dependenta si, ulterior, sindromul de sevraj la intreruperea consumului;
  • Probleme gastrointestinale – reflux gastroesofagian, de exemplu;
  • Efecte negative asupra psihicului, ducand si la modificari ale somnului;
  • Modificari ale colesterolului;
  • Cresterea tensiunii arteriale;
  • Anemie feripriva;
  • Boli coronariene, inclusiv aritmii ventriculare si supraventriculare;
  • In combinatie cu unele medicamente, poate afecta ficatul si functionarea acestuia.

Sfatul specialistului

Cine obisnuieste sa bea doua-trei, chiar mai multe cesti de cafea pe zi, nu se mai poate bucura de beneficiile acestei licori. Cofeina, dar si celelalte substante din cafea au atat parti bune, cat si parti mai putin bune, iar efectul general depinde de cum se anihileaza unul pe celalalt. Est modus in rebus zice foarte frumos un proverb latin – echilibrul este cheia, iar consumul moderat de cafea influenteaza in mod pozitiv calitatea vietii.

Bauturile care contin cofeina, cum sunt cafeaua, ceaiul, bauturile racoritoare si bauturile energizante se bucura de o mare popularitate. In America de Nord, 90% dintre adulti consuma zilnic cofeina.

#tags   \   , , ,
Menține-te
sănătos
în fiecare lună

Utilizăm datele tale în scopul corespondenței și pentru comunicări comerciale. Pentru a citi mai multe informații apasă aici.