Revista care te menține sănătos

Wellness club

Trucuri pentru a va trezi cu energie

Dr. Roxana Mateescu, medic specialist geriatrie și gerontologie, medicină estetică și anti-aging, [email protected]
1 august 2022
Share

trucuri-trezit-1

Noptile pierdute, ora tarzie de culcare, stimulentele de care aveti parte inainte de somn si multi alti factori pot influenta modul in care va treziti dimineata. Daca va treziti morocanos sau daca va este foarte greu sa va dati jos din pat.

Chiar daca va place sa stati treaz pana noaptea tarziu, este indicat sa stabiliti o ora mai buna pentru somn. Odihna insuficienta va poate face irascibil, dar va poate ingreuna si trezitul de dimineata. Puteti face mici exceptii in weekend, insa in zilele aglomerate este necesar sa va odihniti mai mult. Pentru mai multa energie, urmati aceste sfaturi.

Nu tineti ceasul desteptator sau mobilul aproape de pat

Chiar daca amanati alarma atunci cand suna, tot nu va veti simti mai bine la trezire. Daca, insa, pozitionati alarma mai departe de pat, exista sanse sa va simtiti mai motivat sa va treziti.

Lasati sa intre lumina

Imediat dupa ce va treziti, dati la o parte perdelele, draperiile, sau iesiti pe balcon ori in curte. Lumina naturala ajuta la functionarea normala a creierului si a ceasului interior, ce intervine in reglarea somnului. Daca va luptati cu tulburarile de gandire sau suferiti de tulburare afectiva ori depresie, incercati mai bine o lampa solara. Aceasta va poate imbunatati dispozitia si va puteti simti mai activ.

Somnul insuficient dauneaza grav sanatatii 

Gasiti o placere diurna

Pentru a combate placerea de a sta sub patura in fiecare dimineata, puteti incerca, in schimb, sa aveti o activitate placuta in fiecare dimineata. De exemplu, puteti urmari pagina de internet preferata in timp ce luati micul dejun sau puteti citi o revista sau ziarul. Orice activitate care va aduce placere poate alunga somnolenta.

Savurati o cafea sau un ceai

Cofeina continuta de cafea stimuleaza substantele creierului, serotonina si dopamina. Acestea imbunatatesc dispozitia, cresc nivelul de energie si va ajuta sa va concentrati. Daca nu va place cafeaua, optati pentru ceaiul verde sau negru. Acestea contin cofeina naturala si alte componente benefice.

trucuri-trezit-2

Stabiliti un program de exercitii fizice

Exercitiile fizice stimuleaza circulatia sangvina si imbunatatesc functionarea sistemului nervos. Mai mult, acestea va pot tine in alerta ore bune dupa ce ati terminat antrenamentul. Exercitiile fizice imbunatatesc sanatatea generala si lupta impotriva oboselii si a insomniei.

Reduceti lumina seara

Lumina puternica seara poate reduce nivelul de melatonina (hormon care va ajuta sa adormiti). Insa, nu luati in considerare doar veiozele, ci si lumina de la telefon, calculator sau televizor. Este necesar sa diminuati aceste stimulente inainte de a merge la culcare.

Evitati consumul de alcool seara

Alcoolul poate induce senzatia de somn. Insa, va poate ingreuna faza de adormire si va poate face sa va simtiti morocanos dimineata. Este indicat sa nu consumati alcool cu 2-3 ore inainte de culcare.

Luati suplimente cu melatonina

Acest hormon pregateste organismul pentru culcare. Melatonina joaca un rol important in mentinerea ritmului circadian, de asemenea. Daca aveti insomnie, suplimentele cu melatonina va pot ajuta. Insa, ramaneti la o doza mica (0,3-1 miligram), administrata cu o ora inainte de culcare. Mai mult, inainte sa luati acest supliment, discutati cu medicul.

Menține-te
sănătos
în fiecare lună

Utilizăm datele tale în scopul corespondenței și pentru comunicări comerciale. Pentru a citi mai multe informații apasă aici.