Revista care te menține sănătos

Digestie

Tot ce trebuie sa stiti despre endoscopia digestiva superioara

2 mai 2018
Share

Endoscopia digestiva superioara este o procedura medicala ce ii permite specialistului, de obicei medic gastroenterolog, sa examineze esofagul, stomacul si duodenul, prin intermediul unui tub subtire si flexibil prevazut in capat cu un aparat optic care se numeste endoscop. In timpul examenului medical, imaginile surprinse de aparatul optic sunt transmise in timp real pe ecranul unui televizor.

Prin intermediul endoscopiei se pot depista afectiunile de la nivelul tractului digestiv superior si se pot preleva tesuturi pentru biopsie etc. Uneori, endoscopia poate fi combinata cu alte proceduri, precum ultrasunetele.

Pregatirea de endoscopie

Pentru realizarea endoscopiei si pentru o examinare completa, stomacul trebuie sa fie gol, de aceea pacientul va fi rugat sa nu manance nimic si nici sa bea cu sase ore inainte de efectuarea examenului, iar inainte de programare, pacientul ar trebui sa informeze medicul daca ia anumite medicamente, daca are vreo alergie sau boli de inima. Aceste informatii il vor ajuta pe specialist sa stabileasca daca pacientul va avea nevoie de antibiotic in timpul procedurii sau daca anumite medicamente nu vor putea fi utilizate ca urmare a unei posibile alergii.

De ce se realizeaza endoscopia

endoscopia-digestiva-2Endoscopia digestiva superioara investigheaza problemele esofagului, stomacului si duodenului si evalueaza anumite simptome: durerea abdominala superioara, greata, varsaturile, dificultatea la inghitire etc. Aceasta endoscopie este mult mai precisa decat examenul cu raze X pentru a detecta inflamatia, ulcerul sau tumorile. In plus, in timpul endoscopiei digestive superioare se pot efectua biopsii sau citologie, pentru a determina natura anomaliei si daca anomalia este benigna sau maligna. Prin intermediul ei se pot inlatura excrescentele benigne precum polipii, se pot recupera obiectele inghitite accidental etc.

La ce sa ma astept in timpul endoscopiei

In functie de medic, fie vi se va pulveriza in gat o solutie care sa amorteasca esofagul, fie vi se va introduce prin vena un sedativ. S-ar putea chiar sa vi se faca somn si va veti simti relaxati. Aceasta forma de sedare se numeste sedare constienta si se administreaza de catre o asistenta care monitorizeaza intreaga procedura. Este important de stiut ca procedura nu afecteaza respiratia. Cei mai multi dintre pacienti prezinta doar un disconfort minim.

Riscurile endoscopiei digestive superioare

Endoscopia digestiva superioara este o procedura sigura, dar rar pot aparea complicatii. Riscul de complicatii hemoragice dupa endoscopie este mai mare daca procedura implica realizarea unei biopsii sau tratarea unei probleme a sistemului digestiv. De asemenea, riscul unei infectii poate creste atunci cand se realizeaza proceduri suplimentare, insa infectiile sunt de obicei minore si pot fi tratate cu antibiotice. Pentru a reduce complicatiile, trebuie sa ascultati indicatiile medicului.

Ruxandra Dumitrescu

Surse: Medicinenet.com; Mayoclinic.org

Menține-te
sănătos
în fiecare lună

Utilizăm datele tale în scopul corespondenței și pentru comunicări comerciale. Pentru a citi mai multe informații apasă aici.