Revista care te menține sănătos

Dicționar medical

Tiroida (cancer de)

13 decembrie 2010
Share

Cancer care atinge glanda tiroida sub forma unui adenocarcinom (cancer al tesutului glandular), a unui carcinom (cancer al epiteliului) sau a unui limfom (proliferare maligna a limfocitelor).

Simptome si semne – Semnele revelatoare pot fi un nodul tiroidian perceptibil la palpare, dar care nu se manifesta prin nici un alt simptom, ori care antreneaza o compresie a glandei tiroide, o crestere in volum a ganglionilor gatului sau metastaze pulmonare sau osoase.

Diagnostic si evolutie – Scintigrafia pune in evidenta un nodul care fixeaza mai putin iod decat tesutul inconjurator (nodul "rece"); ecografia, un nodul solid. Cancerul este uneori suspectat, necesitand citopunctia nodulului. Examenul anatomopatologic al tumorii, dupa ablatia ei, permite confirmarea diagnosticului.

Tratament si prognostic
– Tratamentul adenocarcinoamelor diferentiate (cancere ale tesuturilor glandulare) asociaza de cele mai multe ori chirurgia (ablatia totala a tiroidei) si, cateva saptamani mai tarziu, administrarea unei doze de iod radioactiv pentru a distruge resturile tiroidiene. Pentru a compensa absenta secretiei de hormoni tiroidieni, este administrat pe toata durata vietii un tratament substitutiv cu tiroxina.
– Tratamentul cancerelor anaplazice nediferentiate consta in chirurgie si in radioterapie
– Tratamentul limfoamelor tiroidiene face apel la chimioterapie si/sau la radioterapie, de cele mai multe ori foarte rapid eficace.
Prognosticul cancerelor diferentiate este foarte bun.