Revista care te menține sănătos

Știri

BPOC – boala fumatorilor 1 din 7 fumatori sufera de BPOC

1 iunie 2009
Share

Fumatul are un loc privilegiat intre factorii de risc pentru aproape orice problema de sanatate. Astfel, nefrologul va spune ca fumatul imbolnaveste vezica, ginecologul va vorbi despre infertilitate si afectarea fatului, cardiologul va semnala iminenta unui infarct sau a unui atac cerebral, iar dermatologul va descrie “frumusetea” varicelor.

Pneumologul este insa vocea suprema, deoarece plamanii sunt principalii afectati. Dincolo de cancerul care afecteaza tractul respirator, statisticile arata cifre ingrijoratoare pentru o alta afectiune care scade in timp calitatea vietii: BPOC – bronhopneumopatia cronica obstructiva).

BPOC, o boala incurabila

BPOC este o afectiune cronica si, odata declansata, insoteste bolnavul pe toata perioada vietii. Simptomele pe care le prezinta pacientul sunt date de blocarea partiala a circulatiei aerului in organism, din cauza ingustarii cailor aeriene. Astfel, bolnavul va prezenta dificultati in timpul respiratiei si tuse persistenta cu expectoratii. Netratata, boala poate duce chiar la decesul pacientului, prin incetarea activitatii plamanilor.

Statistici alarmante privind bronhopneumopatia cronica obstructiva

Potrivit Organizatiei Mondiale a Sanatatii (OMS), BPOC constituie in prezent a patra cauza de mortalitate la nivel mondial. Se preconizeaza ca in 2020 va ocupa locul 3; 5% dintre decesele la nivel global sunt date de BPOC; 1 din 7 fumatori dezvolta boala pe parcursul vietii; BPOC apare la aproximativ 10% din populatia de peste 40 de ani; In Romania sunt aproape 900 000 de cazuri de BPOC.

 

BPOC in toate aspectele vietii

BPOC este o boala care nu afecteaza numai sanatatea fizica a pacientului. Odata cu avansarea afectiunii, calitatea vietii scade alarmant. Bolnavul cu BPOC se vede fortat, din cauza problemelor respiratorii, sa aiba activitati fizice reduse, uneori chiar imobilizandu-l la pat. Toate acestea modifica starea psihica a individului, provocand depresii si scaderi ale stimei de sine. Aceasta stare este insotita si de scaderea performantelor profesionale, de abandonarea vietii sexuale si a contactelor sociale in general.

Diagnosticul, principala problema, dupa fumat

Principala problema in dezvoltarea BPOC este, desigur, fumatul. Insa diagnosticarea intampina de multe ori greutati. Pacientii nu se duc la medic decat in stadii avansate. Cu toate acestea, exista un risc destul de mare sa fie diagnosticati gresit (astm, bronsite) si sa primeasca un tratament necorespunzator. Daca va regasiti in simptomele descrise mai sus, puteti cere medicului de familie indicatii pentru realizarea unei spirometrii. Aceasta investigatie nu este deloc dureroasa si va poate salva viata prin obtinerea unui diagnostic corect.

Tratamentul bronhopneumopatiei obstructive cronice nu este suficient

Tratamentele care exista in cazul BPOC nu au in vedere vindecarea. Ele pot doar sa amelioreze simptomele si sa intarzie progresia bolii. Insa aceste medicamente, de obicei bronhodilatatoare si glucocorticoizi topici sau sistemici, nu sunt suficiente. Este absolut necesar ca pacientul cu BPOC sa renunte la fumat, sa evite kilogramele in plus, sa aiba o dieta echilibrata, o activitate sportiva sustinuta si sa indeparteze pe cat posibil alte surse daunatoare, precum poluarea de la locul de munca si de acasa, praful si fumatul pasiv. De asemenea, este recomandat ca pacientul sa evite racelile si gripele, cu ajutorul vaccinului antigripal. In cazul celor bolnavi, afectiunea se poate vindeca mult mai greu decat in cazul celor sanatosi, si poate avea multe complicatii (chiar moartea in stadiile avansate). In cazurile mai grave se poate recurge la chirurgia toracica sau reabilitarea pulmonara.

 

Text: Irina Chelarescu
Consultant: Dr. Mirabela Saftoiu,
Medic medicina de familie

Menține-te
sănătos
în fiecare lună

Utilizăm datele tale în scopul corespondenței și pentru comunicări comerciale. Pentru a citi mai multe informații apasă aici.