Revista care te menține sănătos

Știri

Pestele ajuta la protejarea creierului la batranete

18 august 2014
Share

Nicio masa fara peste, un slogan folosit cu zeci de ani in urma, se dovedeste adevarat (si) in ziua de azi. Ba chiar e suficienta si o masa pe saptamana. Potrivit unui studiu recent, o dieta alimentara care include peste, consumat cel putin o data pe saptamana, ar putea ajuta la protejarea unor parti ale creierului care sunt afectate puternic de procesul de imbatranire.

Cercetatorii de la Universitatea Pittsburgh din Pennsylvania au descoperit ca, in cazul persoanelor cu varsta de peste 65 de ani care mananca peste in mod regulat, creierul prezinta cu 14% mai multa materie cenusie in regiunile asociate memoriei si cu 4% mai multa materie cenusie in zonele responsabile cu cognitia, comparativ cu creierul varstnicilor care nu includ pestele in dieta lor.

 

Legatura dintre peste si un stil de viata sanatos

Efectul asupra creierului a fost independent de prezenta acizilor grasi omega-3 in sangele participantilor la studiu, sugerand ca persoanele carora le place pestele au un stil de viata mai sanatos in general, lucru benefic creierului, spun cercetatorii.

Acizii grasi omega-3, care se gasesc in specii de peste ca tonul si somonul, sunt considerati benefici pentru inima si creier, fiind, posibil, responsabili de prevenirea micsorarii normale a creierului care apare odata cu imbatranirea, potrivit unui studiu anterior, publicat in ianuarie 2014.

Cercetarea, publicata in American Journal of Preventive Medicine, precizeaza ca, la nivel mondial, exista peste 20 de milioane de oameni care sufera de dementa, iar specialistii se asteapta ca aceasta cifra sa se dubleze la fiecare 20 de ani, ajungand la 80 de milioane de oameni in 2040.

 

Sursa: mediafax.ro

Menține-te
sănătos
în fiecare lună

Utilizăm datele tale în scopul corespondenței și pentru comunicări comerciale. Pentru a citi mai multe informații apasă aici.