Revista care te menține sănătos

Știri

Tratamentul personalizat pentru cancerul pulmonar – mai eficient si mai putin toxic

5 februarie 2014
Share

Viata pacientilor afectati de cancerul pulmonar poate fi prelungita cu ajutorul terapiilor de generatie noua, terapii tintite care actioneaza asupra celulelor canceroase, avand eficienta sporita si mai putine efecte secundare, comparativ cu chimioterapia. Aceste terapii si-au dovedit eficienta pentru pacientii care sufera de cancer pulmonar provocat de mutatia EGFR(aproximativ 25% din totalul cazurilor de cancer pulmonar), rata de raspuns la tratament fiind de 71%.

Pana in prezent, tratamentul a fost folosit la pacientii aflati in metastaza, reusind sa le prelungeasca viata cu pana la 5 ani. Costul testului pentru determinarea mutatiei EGFR este de 140 de euro si nu este decontat de stat. Tendinta in medicina la ora actuala este ca tratarea cancerului sa se faca pe baza analizei profilului genetic al pacientului (pana in prezent au fost descoperite peste 170 de gene responsabile in declansarea cancerului), astfel incat oamenii sa nu mai aiba parte de tratamente ineficiente si, pe deasupra, costisitoare si toxice. Acelasi tip de terapii vor fi folosite si pentru tratarea cancerului de cap, gat sau colorectal.

Statul roman pierde anual foarte multi bani prin amanarea introducerii noilor terapii pe lista medicamentelor gratuite si compensate, in timp ce pacientii sunt tratati prin metode invechite, ineficiente, iar unii dintre ei ajung sa isi piarda viata. „Studiile arata ca abordarea personalizata in tratamentul cancerului aduce economii la bugetul social de 40%, deoarece renuntam la administrarea in masa de medicamente la care majoritatea pacientilor nu raspund”, a declarat Cezar Irimia, Presedintele Federatiei Asociatiilor Bolnavilor de Cancer din Romania.

Cancerul pulmonar este un tip de cancer foarte agresiv, numarul deceselor cauzate de acesta reprezentand 20% din totalul deceselor provocate de cancer.

Bianca Badescu

Menține-te
sănătos
în fiecare lună

Utilizăm datele tale în scopul corespondenței și pentru comunicări comerciale. Pentru a citi mai multe informații apasă aici.