Revista care te menține sănătos

Știri

Lupectomia, mai precisa cu ajutorul unei noi tehnici?

15 iulie 2013
Share

Lupectomia reprezinta indepartarea chirurgicala a nodulului canceros de la san, impreuna cu o portiune subtire de tesut. Poate prezenta sanse mici de reusita, adesea fiind nevoie de o a doua operatie, deoarece celulele canceroase nu sunt indepartate in totalitate. Noul sistem MarginProbe permite chirurgului sa determine imediat daca mai exista urme ale celulelor canceroase pe marginile tesutului excizat.

In momentul de fata, este nevoie de cateva zile pentru ca medicul anatomo-patolog sa determine acest aspect. Administratia pentru controlul Alimentelor si Medicamentelor din Statele Unite (FDA) a aprobat utilizarea acestui dispozitiv in anul 2012, dispozitiv ce reduce cu pana la 56% necesitatea de a repeta operatia. Sistemul presupune o sonda sterila si o consola portabila. Cand varful sondei atinge tesutul excizat, semnale de radiofrecventa sunt transmise in tesut si reflectate apoi in consola, unde sunt analizate cu ajutorul unui algoritm special pentru a determina statutul tesutului.

Ruxandra Raica
Sursa: Sciencedaily.com

#tags   \   ,
Menține-te
sănătos
în fiecare lună

Utilizăm datele tale în scopul corespondenței și pentru comunicări comerciale. Pentru a citi mai multe informații apasă aici.