Revista care te menține sănătos

Știri

HDL, colesterol „bun” sau „rau”?

14 iunie 2012
Share

Conform teoriilor medicale acceptate pana de curand, cu cat avem un nivel mai crescut de HDL-colesterol, supranumit si colesterol „bun”, cu atat riscul de aparitie a bolilor cardiovasculare este mai mic. Asadar, cresterea nivelului de HDL-colesterol ar fi trebuit sa aiba un efect benefic asupra sanatatii. Insa un nou studiu da peste cap vechea teorie.

Cercetarile demonstreaza ca oamenii care mostenesc gene ce le asigura un nivel ridicat de HD-colesterol de-a lungul vietii au un risc de aparitie a bolilor de inima similar cu cel al restului oamenilor. Noile informatii au nascut controverse, avand in vedere ca multe companii farmaceutice lucreaza la dezvoltarea medicamentelor menite sa creasca nivelul de HDL-colesterol.

Autorii studiului au subliniat faptul ca studiul lor nu pune sub semnul intrebarii cercetarile altor oameni de stiinta, ci doar ca relatia dintre nivelul colesterolului „bun” crescut si riscul scazut de aparitie a bolilor cardiovasculare nu este una cauzala. In prezent, pacientii care au un nivel scazut al HDL-colesterolului sunt sfatuiti sa faca exercitii, sa tina regim sau sa urmeze tratamente cu niacina.

Cristina Ionescu

Sursa: The New York Times

Menține-te
sănătos
în fiecare lună

Utilizăm datele tale în scopul corespondenței și pentru comunicări comerciale. Pentru a citi mai multe informații apasă aici.