Revista care te menține sănătos

Știri

Stiati ca exista 32 de grupe sangvine?

6 martie 2012
Share

Cercetatorii de la Universitatea Vermont din SUA au descoperit doua proteine unice in compozitia celulelor rosii din sange care confirma existenta a doua grupe sangvine noi. Descoperirea este extrem de importanta, deoarece va reduce semnificativ riscul de incompatibilitate sangvina si va aduce beneficii in domeniul transplantului de organe.

Probabil, majoritatea dintre dumneavoastra cunoasteti cele patru grupe sangvine majore, si anume A, B, AB si 0. Insa, ati auzit pana acum de grupa de sange Kidd, Diego sau Duffy? Probabil ca nu. Exista 28 de astfel de tipuri de sange denumite dupa numele purtatorului, printre acestea numarandu-se si ultimele doua grupe de sange recent descoperite: Langereis si Junior.

In revista Nature Genetics a fost prezentat un raport privind descoperirea a doua proteine, denumite ABCB6 si ABCG2, a caror prezenta este asociata cu cele doua grupe de sange. De asemenea, specialistii au aflat ca ambele proteine sunt asociate cu rezistenta la medicamentele impotriva cancerului. Astfel, pot constitui pe viitor o alternativa eficienta in crearea de noi medicamente impotriva unor boli incurabile.

Paula Rotaru

Sursa: www.eurekalert.org

Menține-te
sănătos
în fiecare lună

Utilizăm datele tale în scopul corespondenței și pentru comunicări comerciale. Pentru a citi mai multe informații apasă aici.