Revista care te menține sănătos

Știri

Prosoapele de hartie de unica folosinta, pericol pentru sanatate?

17 ianuarie 2012
Share

Le folosim zilnic si le consideram foarte igienice, sunt la indemana in locuinta, in restaurante, la locul de munca sau in spitale. Discutam despre prosoapele de hartie. Fie ca le utilizati in bucatarie sau la toaleta, exista un motiv pentru care ar trebui sa va ganditi de doua ori inainte de a le intrebuinta.

Un studiu al cercetatorilor canadieni sugereaza ca pe suprafata prosoapelor de hartie se ascund nu mai putin de 17 specii de bacterii, cea mai des intalnita fiind bacteria Bacillus, de altfel si cea mai nociva, responsabila de aparitia intoxicatiilor alimentare, dar si a afectiunilor oculare, infectiilor ficatului, plamanilor sau ale sistemului nervos central.

Persoanele care se afla la mare risc sunt cele cu sistemul imunitar scazut, care nu se pot apara eficient de agresiunea agentului bacillus, copiii, persoanele varstnice si cele care sunt sub tratament medicamentos.

Cercetarile au fost realizate de specialistii din cadrul Universitatii Laval din Canada si a constat in evaluarea microbiologica a prosoapelor de hartie provenite de la sase producatori diferiti. Astfel, s-a descoperit ca suprafata prosoapelor ascundea numerosi agenti patogeni, in concentratii de la 100 pana la 1.000 de ori mai mare decat cea a unor prosoape sterilizate.

Explicatia expertilor consta in faptul ca, in mod normal, prosoapele de hartie sunt realizate din deseuri celulozice care sunt purtatoare de microbi si care, desi sunt supuse diferitelor tratamente termice si chimice, raman purtatoare de agenti patogeni in forma lor finita.

Sfatul medicilor este sa apelam la uscatorul pentru maini, sa renuntam la obiceiul de a aseza sau acoperi alimente cu astfel de prosoape si sa evitam sa ne stergem pe maini cu prosoape de hartie dupa spalarea carnii sau a fructelor si legumelor.

Paula Rotaru

Sursa: www.women.webmd.com

Menține-te
sănătos
în fiecare lună

Utilizăm datele tale în scopul corespondenței și pentru comunicări comerciale. Pentru a citi mai multe informații apasă aici.