Revista care te menține sănătos

Știri

Igiena, o lectie inca neinvatata in Romania anului 2011

29 noiembrie 2011
Share

In cadrul unei conferinte de presa sustinuta de catre reprezentanti ai Ministerului Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului, cu sprijinul unor specialisti, a fost abordata o tema mai putin cunoscuta, si anume igiena precara, o problema de sanatate publica in Romania.

Potrivit statisticilor, in anul 2011, doar 72% dintre romani au acces la reteaua de salubritate, adica acelasi procent ca in anul 1990, subliniind clar o stagnare si o lipsa de interes pentru acest subiect.

Trei din zece romani sunt expusi astfel, in orice moment, la pericolul microbilor si virusurilor ce pot provoca boli grave, potential mortale. Cea mai frecventa boala infectioasa provocata de lipsa conditiilor de igiena este diareea infectioasa, care face peste 1,4 milioane de victime anual in randul copiilor, adica un copil moare la fiecare 12 secunde din cauza acestei boli.

Afectiunile aparute in urma nerespectarii regulilor elementare de igiena pot fi usor prevenite prin mentinerea igienei personale si prin dezinfectarea locurilor din casa care sunt pline de microbi, incepand de la toaleta din baie si pana la cosul de gunoi din bucatarie.

„Igiena trebuie sa fie o constanta a vietii noastre, indiferent de cati ani numaram sau de locul in care ne ducem traiul. Este esential sa ne invatam copiii sa respecte regulile elementare de igiena. In felul acesta ii putem feri de un numar mare de afectiuni serioase, cum sunt hepatita A sau afectiunile gastrointestinale care, din pacate, apar destul de frecvent la varsta copilariei”, a declarat doctor Corina-Aurelia Zugravu, medic primar igiena si alimentatie, Institutul de Sanatate Publica din Bucuresti.

Paula Rotaru

Menține-te
sănătos
în fiecare lună

Utilizăm datele tale în scopul corespondenței și pentru comunicări comerciale. Pentru a citi mai multe informații apasă aici.