Revista care te menține sănătos

Știri

Scapati de reumatism cu ajutorul aerocrioterapiei

15 noiembrie 2011
Share

Odata cu vremea rece se accentueaza si durerile reumatismale. Daca tratamentele pe care le-ati incercat pana acum nu au dat rezultate, atunci va puteti indrepta cu incredere spre aerocrioterapie.

Beneficiile aerocrioterapiei sunt multiple. „In momentul in care organismul este expus la temperaturi scazute, receptorii nervosi din piele transmit semnale catre creier, iar organismul pune in functiune toate sistemele sale, inclusiv sistemul imunitar si endocrin, incepand o regenerare a organismului din interior, pe cale naturala”, au declarat specialistii in domeniu.

In timpul sedintei, se ajunge la temperatura de -180 grade Celsius

O sedinta dureaza de la 60-80 de secunde pana la trei minute, iar in timpul ei veti intra, imbracati in costum de baie, intr-o cabina speciala in care temperatura va scadea, treptat, pana la minus 180 grade Celsius.

Chiar daca vi se pare mult, aceasta este suportabila, intrucat este vorba de frig „uscat”, adica doar de aer rece, nu si de apa. Astfel, dupa terminarea procedurii, va veti simti revigorat, energic si veti avea o stare placuta, datorita endorfinelor pe care le secreta corpul.

Specialistii mai sustin ca aceasta procedura ajuta organismul sa se imunizeze si nu veti raci pe tot parcursul iernii. De asemenea, scapati si de durerile articulare, de migrene, nevroze, nu veti mai avea probleme cu somnul, iar tenul va fi unul radios. In plus, si libidoul crescut se numara printre primele efecte imediate procedurii, indicata si in alte afectiuni.

In Romania, aceasta terapie exista de putin timp, iar pentru tratarea reumatismului este nevoie de 10-30 de sedinte, de preferat sa se efectueze cate doua proceduri pe zi.

Gravidele nu au voie sa urmeze terapia

Printre persoanele care au interzis, se numara gravidele, pacientii cu boli cardiovasculare, hipertensivii, pacientii cu insuficienta cardiaca, cei cu sindrom Raynaud, acrocianoza, vasculite sistemice, dar si pacientii diagnosticati cu crioglobulinemie sau atac vascular cerebral.

In plus, nu puteti face terapia nici daca aveti febra, tuberculoza, diverse tumori maligne, anemie severa, hipotiroidie, nevroza isterica sau urticarie la frig.

Cristina Ionescu

Menține-te
sănătos
în fiecare lună

Utilizăm datele tale în scopul corespondenței și pentru comunicări comerciale. Pentru a citi mai multe informații apasă aici.