Revista care te menține sănătos

Știri

Premiera educationala in domeniul dializei

7 februarie 2011
Share

Proiectul „Scoala Medicala Europeana – Instruirea personalului medical pentru tehnologii inovatoare si proceduri moderne in dializa”, lansat in luna ianuarie si cofinantat din Fondul Social European prin Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, este o premiera educationala in domeniul dializei.

Proiectul este derulat de IHS Medical School, in parteneriat cu prestigioasa institutie de invatamant superior din Marea Britanie, City University London, pana in aprilie 2013. Acest proiect are ca obiectiv perfectionarea cunostintelor profesionale pentru specialistii din domeniul dializei si nefrologiei din 6 (din totalul de 8) regiuni de dezvoltare ale tarii (sud-est, sud, sud-vest, vest, centru si Bucuresti-Ilfov). Din grupul tinta fac parte medici, asistenti medicali, statisticieni si personal tehnic, care vor fi invitati sa participe la o gama variata de cursuri, atat in domeniul dializei, cat si in alte domenii strict necesare pentru implementarea unui management modern al serviciilor de dializa. In total, vor fi organizate 149 de sesiuni de formare.

Menține-te
sănătos
în fiecare lună

Utilizăm datele tale în scopul corespondenței și pentru comunicări comerciale. Pentru a citi mai multe informații apasă aici.