Revista care te menține sănătos

Dermatologie

Secretele pielii hidratate

17 august 2012
Share

In lupta contra pielii uscate, lotiunile hidratante fac parte din prima linie de aparare. In afara de ele, exista si alte secrete care pot mentine pielea neteda, catifelata, hidratata. Anumite alimente ofera numeroase beneficii daca sunt aplicate direct pe piele, si nu consumate. Uleiul de migdale dulci este potrivit daca este folosit pe buze si cuticule, mierea face minuni daca este aplicata direct pe ten, iar uleiul de nuca de cocos va scapa de pielea uscata de pe brate si picioare.

 

Mierea manuka este si ea indicata, deoarece reduce inflamatiile in timp ce hidrateaza, are actiune antibacteriana, ajuta persoanele care au psoriazis si o piele predispusa la acnee. Iata, asadar, cate beneficii aduce un stravechi remediu natural ce provine din Noua Zeelanda. Sa descoperim impreuna si alte remedii si secrete.

 

Alegeti sapunul sau gelul de dus potrivit!

Sapunul este unul dintre principalii dusmani ai pielii, in sensul ca, in cele mai multe dintre cazuri, desi o curata, o usuca. Atunci cand sunteti in cautarea sapunului potrivit, ganditi-va ca nu toate sunt create la fel, unele indepartand uleiurile naturale ale pielii. Optati pentru sapunurile care contin ingrediente, precum mierea sau fulgii de ovaz. De asemenea, optati pentru gelurile de dus care nu contin agenti antibacterieni ce pot usca pielea si nici sulfati. Este bine de tinut minte ca puteti adauga in gelul de dus o lingura de ulei de corp, astfel incat pielea sa fie hidratata.

 

Apa de trandafiri: minune pentru piele

Apa de trandafiri este realizata prin distilarea cu vapori si, astfel, uleiul esential din petalele trandafirilor se pastreaza, asadar si proprietatile acestuia. S-a dovedit faptul ca apa de trandafiri hidrateaza si inmoaie pielea, are actiune antiinflamatoare si antioxidanta si, in plus, are un miros foarte placut. Daca nu va plac aromele florale, incercati aloe vera, care prezinta cam aceleasi beneficii.

Optati pentru uleiurile naturale!

Intre o lotiune de corp si un ulei natural, mergeti cu incredere pe cea de-a doua varianta. In timp ce foarte multe lotiuni pot contine ingrediente sintetice, uleiurile naturale, precum cel de cocos, de migdale, de argan hidrateaza din plin, protejeaza pielea, mai ales daca sunt utilizate dupa dus. Uleiul organic din semintele de struguri este si el indicat si foarte sanatos.

 

Aplicati mai multe produse in loc de unul singur!

In loc sa aplicati cea mai grasa crema pe care o aveti in dotare, mult mai indicat este sa aplicati mai multe straturi de produse pentru a crea bariere multiple. Incepeti cu o lotiune cremoasa care sa contina ceramide pentru a consolida bariera pielii. Castravetele este un alt ingredient benefic, deoarece curata fara a deshidrata. Aplicati apoi un ser cu acid hialuronic si continuati cu o crema hidratanta, usoara, cu factor de protectie 30 si cu o crema pentru conturul ochilor. Pentru corp, puteti apela la uleiurile naturale, la crema de corp si la hainele 100% din bumbac.

 

Mastile din textile

Mastile de fata realizate din textile imbibate cu solutii cosmetice sunt foarte usor de folosit. Ele pot contine vitamine, minerale, agenti hidratanti si pot fi utilizate dupa ce ati stat timp de cateva minute la aburi, astfel incat porii sa se deschida. O puteti tine timp de 10-20 de minute, dupa care o indepartati si aplicati crema favorita. Inaintea ocaziilor speciale, un astfel de tratament este deosebit de indicat.

 

Consumati grasimi sanatoase!

O dieta bogata in grasimi sanatoase ajuta la mentinerea unei pieli hidratate si frumoase. Semintele de in, uleiul de masline si pestele sunt bogate in Omega-3 si ajuta membrana din jurul fiecarei celule sa se mentina hidratata. Daca pestele nu se numara chiar printre preferintele dumneavoastra culinare, incercati si suplimentele de Omega-3 care, in plus, scad tensiunea arteriala si micsoreaza nivelul trigliceridelor. De asemenea, spanacul si migdalele ajuta la hidratarea pielii, deoarece contin antioxidanti si repara tesuturile deteriorate ale pielii.

 

Ruxandra Raica

Sursa:  www.dailyglow.com

Menține-te
sănătos
în fiecare lună

Utilizăm datele tale în scopul corespondenței și pentru comunicări comerciale. Pentru a citi mai multe informații apasă aici.