Remedii naturale

Scapati de febra cu remedii naturale!

marti, 3 decembrie 2013
Share

Febra reprezinta un mecanism de aparare a organismului in fata unor procese inflamatorii si infectioase. Este, deci, un simptom care arata eficienta sistemului imunitar. De fiecare data cand este prezenta, trebuie stabilita cauza declansatoare. Daca dureaza mai mult de trei zile sau depaseste 38,5°C, trebuie sa ne prezentam la medic.

Este bine sa tratam febra prin mijloace naturale, cu ajutorul plantelor si al extractelor naturale. Pot fi folosite si medicamente antitermice si antiinflamatoare, care ajuta la scaderea febrei. In primul rand, este bine sa ne hidratam. O alternativa sanatoasa, pe langa apa, sunt ceaiurile din plante medicinale care intensifica transpiratia si ajuta la scaderea febrei, au efecte antiseptice, antiinflamatoare: ceaiul de soc si ceaiul de ghimbir, baute caldute, provoaca transpiratie puternica si stimuleaza circulatia sangvina.

 

Ceaiurile au efecte antitermice si imunostimulatoare

Ceaiul din scoarta de salcie si cel din cretusca au in compozitie salicilina (precursorul natural al aspirinei), cu actiune antitermica puternica. Pot fi folosite si infuziile de busuioc, cimbru, tei, musetel, coada-soricelului, salvie, maghiran, angelica, menta, muguri de plop. Este bine ca ceaiurile sa fie baute calde, cu adaos de miere de albine si suc de lamaie. Putem bea si 2-3 cani de ceai alb sau verde care, pe langa hidratare, ne furnizeaza substante imunostimulatoare si antioxidante. Este recomandat ca in perioada febrila sa adoptam o dieta mai usoara, cu multe supe/ciorbe de legume, salate proaspete, fructe (citrice, ananas, papaya, fructe de padure, struguri), sa diminuam cantitatea de proteine si grasimi animale, dar si consumul de lapte dulce.

Este indicat sa utilizam condimente si ierburi aromatice, adaugate in mancare sau in ceai: scortisoara, nucsoara, piper, ardei iute, busuioc, maghiran, oregano, sofran. Totodata, ceapa, usturoiul si hreanul au proprietati imunostimulatoare, antiseptice si antivirale.

 

Remedii pentru stimularea imunitatii

In paralel, pentru stimularea imunitatii naturale a organismului, este bine sa administram:

  • Extract de echinacea, sub forma de tinctura, suc, comprimate;
  • Extract de Astragalus si Reishi (un soi de ciuperca);
  • Extract de orz verde;
  • Extracte de catina si maces;
  • Propolis;
  • Ulei esential de brad, lamaie, scortisoara, cimbru.

Nu trebuie sa renuntati nici la remediile populare pentru febra, in special in cazul copiilor: comprese cu otet de mere aplicate pe frunte, gat sau talpi; comprese cu apa rece pe frunte si ceafa; comprese cu rondele de cartofi cruzi, stropite cu otet de mere, aplicate pe gat sau pe piept; masaj cu otet de mere sau amestec de uleiuri aromatice diluate intr-un ulei vegetal (ulei esential de ghimbir, menta, trandafir, scortisoara, eucalipt, pin, cimbru); bai fierbinti la picioare cu sare grunjoasa sau cu doua linguri boabe de mustar.

Se pot utiliza si siropuri naturale din fructe de padure (macese, afine, catina, mure, merisor, coacaz-negru), datorita concentratiei mari de vitamina C si bioflavonoide, care cresc rezistenta organismului. Si gemoterapia poate fi de ajutor in cazul febrei usoare: extract din muguri de coacaz-negru, din muguri de brad, de arin negru sau din scoarta de salcie.

 

Dr. Ruxandra Constantina

Medic specialist medicina de familie

Competenta apifitoterapie

Clinica MEDAS de Medicina Naturista si Complementara

Nota pentru articolul «Scapati de febra cu remedii naturale!»:5.00/ 5 (12 voturi)
tonica
2017-05-11T14:39:19+00:00

Lasa un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi publicata. Campurile marcate sunt obligatorii *



Mentine-te
sanatos
in fiecare luna
catena
Mentine-te sanatos cu NEWSLETTERUL
Nu, multumesc