Revista care te menține sănătos

Ginecologie

Sangerarile vaginale anormale: ce investigatii sunt necesare pentru a stabili cauza

5 martie 2015
Share

Sangerarea vaginala normala este reprezentata de sangele ce provine din uter periodic si se numeste menoree. Procesul prin care apare menoreea se numeste menstruatie. Aceasta apare in urma modificarilor hormonale ciclice.

Ovarele sunt principala sursa de hormoni feminini, ce controleaza dezvoltarea caracteristicilor feminine, precum forma corpului, sanii si pilozitatea. Acesti hormoni regleaza si ciclul menstrual.

Ce este sangerarea vaginala anormala?

Sangerarea vaginala anormala este o scurgere de sange din vagin, ce apare ori in perioade gresite ale lunii, ori in cantitati necorespunzatoare. Orice femeie care crede ca sangerarea menstruala este neregulata ar trebui sa se gandeasca sa faca o vizita medicului pentru a stabili cauza. Fiecare categorie de tulburari menstruale are cauze, investigatii si tratamente specifice.

O durata anormala a sangerarii menstruale poate fi ori prea lunga (hipermenoree) ori prea scurta (hipomenoree). Intervalul sangerarii poate fi anormal in mai multe feluri. Menstruatia poate sa survina la o femeie fie prea frecvent (polimenoree), fie la perioade mai lungi de timp (oligomenoree). 

Ce investigatii sunt folosite pentru a evalua sangerarea vaginala anormala?

  • sangerari-vaginale-2O femeie care are menstruatii neregulate poate solicita un examen fizic, ce pune accent in special pe examinarea sanilor, a tiroidei si a zonei pelvine. In timpul examinarii pelvine, medicul observa daca sunt prezenti polipi sau orice alte mase neobisnuite la nivelul uterului sau al ovarelor.
  • Testul Papanicolau se efectueaza pentru a identifica un tip de cancer: cel cervical. Pot fi recoltate si probe pentru a detecta prezenta infectiilor, precum chlamydia sau gonoreea.
  • Testul de sarcina se efectueaza la femeile aflate in premenopauza.
  • Testele de sange pot fi efectuate pentru a exclude o anemie rezultata din pierderea excesiva de sange.
  • Daca exista indicii referitoare la o tulburare de coagulare a sangelui, prezente in istoricul medical personal (sau familial) ori in examenul fizic, se vor efectua teste specifice de coagulare.
  • Uneori, se va recolta o proba de sange pentru a testa functionarea (eventual anormala) a tiroidei, ficatului sau a rinichilor.
  • Un test pentru a detecta nivelul de progesteron poate fi recomandat pentru a verifica daca femeia ovuleaza.
  • Daca medicul banuieste incetinirea functiei ovarine, de exemplu, cea din menopauza, se recomanda testarea hormonului foliculostimulant (FSH).
  • In cazul in care medicul banuieste sindromul ovarelor polichistice sau daca exista pilozitate excesiva, se vor face teste hormonale suplimentare.
  • Ecografia pelvina este efectuata des pe baza istoricului medical personal si a examinarii pelvine.
  • In cazul in care o femeie nu raspunde adecvat la tratamentul medical, daca are mai mult de 40 de ani sau daca are sangerari vaginale anormale persistente intre menstruatii, se va recolta o proba din uter – biopsie endometriala. Biopsia endometriala ajuta la detectarea cancerului uterin sau a leziunilor precanceroase de la nivelul uetrului, sau poate confirma banuiala ca femeia nu ovuleaza.

Cum se trateaza sangerarile vaginale anormale

Tratamentul pentru sangerarile vaginale anormale depinde de afectiunea ce le-a determinat. Dupa ce cauza este identificata, medicul decide tratamentul care va fi urmat. Uneori, tot ce conteaza este sa fie excluse prin investigatii cauzele grave si sa se stabileasca daca sangerarile vaginale anormale sunt foarte deranjante, fara a initia un tratament. Daca se identifica afectiuni ale tiroidei, ficatului, rinichilor sau tulburari de coagulare, este necesara instituirea unui tratament imediat.

Dr. Roxana Mateescu

Medic rezident geriatrie si gerontologie

Menține-te
sănătos
în fiecare lună

Utilizăm datele tale în scopul corespondenței și pentru comunicări comerciale. Pentru a citi mai multe informații apasă aici.