Revista care te menține sănătos

Mama și copilul

Sfaturi pentru a feri bebelusii de bolile specifice sezonului rece

19 ianuarie 2016
Share

Pe masura ce mercurul din termometre scade, raceala si virusurile isi fac aparitia. Vantul rece si inghetat poate irita pielea bebelusilor care este mult mai sensibila decat cea a adultilor. De aceea, parintii ar trebui sa ia cateva masuri de precautie si ar trebui sa stie ca virusurile specifice iernii sunt contagioase, chiar inainte de aparitia simptomelor.

Bebelusul trebuie imbracat corect atunci cand este scos afara, trebuie protejat de frig si de repercusiunile lui. Nu uitati de importanta vaccinurilor in ceea ce priveste sanatatea bebelusilor.

Spalati copilul pe maini

Spalatul frecvent pe maini este una dintre cele mai simple modalitati de a indeparta germenii. Bebelusii au obiceiul de a-si baga foarte des mainile in gura. De asemenea, si parintii trebuie sa se spele pe maini dupa ce schimba bebelusul sau dupa ce ii sterg nasul. Folositi lotiuni si sapunuri speciale pentru copii.

Protectia corecta a pielii bebelusului

Aerul rece si uscat poate afecta pielea sensibila a bebelusilor. Aceasta trebuie protejata cu lotiuni hidratante cu formule special gandite pentru copii si bebelusi. Sunt recomandate cele fara parabeni si parfumuri, care nu irita pielea. In camera bebelusului trebuie sa existe un umidificator pentru a reduce efectele aerului uscat. Aveti mare grija la hainele cu care ii imbracati pe cei mici, unele materiale pot inrautati iritatiile pielii.

Imbracati copiii corespunzator

Copiii trebuie imbracati cu mai multe straturi de haine. Regula generala este ca micutul sa aiba un strat in plus de haine fata de parinti, pentru a nu transpira. Bebelusii trebuie scosi din casa cand este foarte frig doar daca este absolut necesar. Degetele, urechile, nasul si barbia trebuie acoperite, fiind astfel protejate.

Intariti-le imunitateaimunitatea bebelusului - secundara

Intariti imunitatea copiilor prin intermediul alaptarii. Alaptarea pe o perioada de cel putin sase luni creste imunitatea bebelusului si il ajuta sa se recupereze mult mai bine si mult mai usor in urma problemelor de sanatate. Tocmai de aceea, bebelusii sunt mai putin predispusi la infectii. Pe langa anticorpii deja existenti in laptele matern, organismul produce anticorpi noi imediat ce este expus la infectii. Anticorpii pe care organismul ii produce sunt transferati in laptele matern.

Vaccinarea

Medicul pediatru va va indica exact vaccinurile pe care trebuie sa i le faceti bebelusului, astfel incat sa-l feriti de bolile copilariei, dar si de unele boli de sezon. Virusurile care cauzeaza raceala si gripa sunt mai frecvente in timpul iernii, iar copiilor cu varste intre 6 si 23 de luni ar trebui sa li se faca un vaccin antigripal.

Ruxandra Dumitrescu

Surse: Parents.com; Babycenter.com

Menține-te
sănătos
în fiecare lună

Utilizăm datele tale în scopul corespondenței și pentru comunicări comerciale. Pentru a citi mai multe informații apasă aici.