Revista care te menține sănătos

Mama și copilul

Plansul excesiv la sugari

19 mai 2015
Share

Plansul la sugari reprezinta o forma de comunicare, fiind singura modalitate prin care ei isi pot exprima exact nevoile. Bebelusii pot plange pentru ca le este foame, pentru ca au o stare de disconfort (au nevoie sa le fie schimbat scutecul), le este frica sau sunt separati de parinti. Un astfel de plans este normal si se opreste atunci cand nevoile bebelusului au fost indeplinite (bebelusul a fost hranit, schimbat, luat in brate etc.). Acest plans apare mai rar si pentru momente scurte dupa ce copiii trec de varsta de trei luni de zile.

In schimb, plansul excesiv se refera la un plans care nu dispare nici macar dupa indeplinirea nevoilor bebelusului si continua mai mult decat de obicei.

Cauzele plansului excesiv

In mai mult de 95% dintre cazuri, nu este vorba despre o tulburare medicala specifica responsabila de acest plans excesiv. Oboseala reprezinta una dintre cauzele principale ale plansului la sugari. Intre 6 luni si 3 ani, plansul pe timp de noapte apare ca urmare a dificultatii bebelusului de a mai adormi dupa ce s-a trezit pentru a manca, de exemplu. Uneori, acestia nu mai pot adormi singuri ca urmare a faptului ca sunt obisnuiti sa doarma in timp ce sunt leganati etc.

Colicile si plansul excesiv

Belelusul care are colica este foarte agitat si plange excesiv. Acest tip de plans persista cel putin trei ore pe zi, mai mult de trei zile pe saptamana, o perioada mai lunga de trei saptamani. De obicei, colicile apar la sugarii de sase saptamani si pana la trei-patru luni. Aceste episoade apar fara vreun motiv anume si sunt mai dese noaptea. Acest plans este foarte puternic si seamana, mai degraba, cu un vaiet.

Copiii care au colici sunt imposibil de calmat si, desi pot aparea perioade de liniste, ei sunt in continuare agitati. Plansul poate disparea dupa ce bebelusul face treaba mare. Unele persoane asociaza aceste crize de plans cu problemele digestive cauzate de o alergie sau intoleranta la laptele matern ori la un anumit tip de formula de lapte. Pentru majoritatea copiilor, problema este una temporara, ce dispare dupa trei luni in 60% dintre cazuri si dupa 4 luni in 90% dintre cazuri. In astfel de situatii, pediatrul poate recomanda ceaiuri speciale cu proprietati antispasmodice ce pot alina crizele.

Alte cauze ale plansului excesiv si dieta mamei

plans-excesiv-sugari-2Bebelusul mai poate plange ca urmare a unei rani fizice, de aceea trebuie sa-l verificati tot timpul. De asemenea, bebelusii plang foarte mult cand sunt obositi si nu pot adormi, iar o schimbare de peisaj, cum ar fi o plimbare in carucior in aer liber, ii poate ajuta sa adoarma mai usor. Copiii pot prezenta sensibilitati la alimentele din dieta mamei sau la anumite componente ale formulei de lapte. Ouale, laptele, nucile sau graul din dieta mamei pot avea un efect direct asupra compozitiei laptelui matern. Tocmai de aceea, pot aparea problemele digestive, precum durerile abdominale, crampele, diareea.

Copiii pot fi alergici si la o proteina din laptele de vaca pe care il consuma mama. Pe langa plansul excesiv, printre simptomele acestor alergii se numara eczema, diareea, varsaturile, starea de nervozitate, sange in scaun. Daca aceste cauze au fost eliminate, dar cel mic plange in continuare excesiv, trebuie sa va adresati medicului specialist.

Ruxandra Dumitrescu

Surse: Merckmanuals.com; Uptodate.com; Babycentre.co.uk

Menține-te
sănătos
în fiecare lună

Utilizăm datele tale în scopul corespondenței și pentru comunicări comerciale. Pentru a citi mai multe informații apasă aici.