Majoritatea parintilor considera ca tulburarile de limbaj inseamna o pronuntie defectuoasa, dar in realitate aceste tulburari de vorbire au un spectru mult mai larg.
Specialistii au clasificat tulburarile de vorbire imbinand criterii anatomo-fiziologice, lingvistice, etiologice si psihologice, dupa cum urmeaza: tulburari de pronuntie, tulburari de ritm si fluenta, de voce, de citit-scris, tulburari complexe de limbaj, tulburari de dezvoltare a limbajului.
Tulburarile de limbaj se diferentiaza de particularitatile vorbirii individuale care reprezinta manifestari individuale ale limbajului in limitele normalului. Tulburarile de limbaj se diferentiaza de aceste variatii individuale si de particularitatile psihofiziologice de varsta.
Caracteristici distinctive ale acestor tulburari:
Neconcordanta dintre modul de vorbire si varsta vorbitorului : daca pana la varsta de 4 ani pronuntarea gresita a unor sunete constituie o manifestare in limitele fiziologice ale normalului, care nu reclama exercitii logopedice speciale, dupa aceasta varsta deficientele de limbaj sunt de natura defectologica si necesita un tratament logopedic. Caracterul stationar al tulburarilor de limbaj: imperfectiunile care apar in procesul evolutiei a limbajului si care in jurul varstei de 4 ani se lichideaza de la sine in procesul normal de invatare a vorbirii de catre copil nu prezinta o semnificatie defectologica.Tulburari de limbaj pot fi socotite acele deficiente care se mentin dupa varsta de 4 ani si care prezinta tendinte de agravare. Susceptibilitatea marita la complicatii neuro-psihice: limbajul constituie o punte de legatura si de comunicare intre oameni. Oamenii vorbesc ca sa se inteleaga, si cu cat se exprima mai clar, mai precis, cu atat se inteleg mai bine. O formulare defectuoasa plictiseste, displace si este neinteligibila pentru cei din jur. Persoanele care prezinta tulburari de limbaj pot inregistra complicatii neuropsihice, tulburari de conduita si de personalitate. Tulburarile de limbaj, incepand cu cele mai simple, influenteaza negativ intregul comportament uman datorita, pe de o parte, posibilitatilor reduse de exprimare, iar pe de alta parte, existentei unei anumite temeri si retineri a handicapatilor de limbaj, care ii impiedica sa se desfasoare la nivelul posibilitatilor lor reale. Necesitatea aplicarii unui tratament logopedic: in timp ce particularitatile de limbaj dispar treptat, fara un tratament logopedic, tulburarile de limbaj nu dispar de la sine. De aceeea, in functie de natura si specificul fiecarei tulburari de limbaj, sunt absolut necesare exercitiile logopedice speciale, pentru prevenirea si corectarea acestora. Cu cat tratamentul logopedic se desfasoara mai de timpuriu si in mediul natural de viata al copilului, cu atat este mai eficient. Varsta de 3-4 ani este considerata ca fiind cea mai indicata pentru realizarea tratamentului logopedic.
Nu fortati copiii!
Importanta deosebita o are atitudinea parintilor fata de copil, modul in care acesta se ocupa de dezvoltarea limbajului. Limbajul simplu si cat mai clar al adultilor contribuie in cea mai mare masura la inlaturarea particularitatilor trecatoare determinate de varsta ale pronuntarii. Este cu totul gresit ca persoanele din anturajul copilului sa imite modul de exprimare infantil, deoarece in acest fel se consolideaza greselile de pronuntare. Este daunator sa se incerce obtinerea unor perfomante verbale care depasesc capacitatile copilului. Parintii care forteaza copilul sa rosteasca prea de timpuriu consoanele complexe, inainte de a avea dezvoltata abilitatea motrica necesara, nu obtin decat sunete cu totul deformate.
Oalta greseala se refera la insuficienta stimulare a copilului sub aspectul comunicarii verbale. Multi parinti isi lasa copilul singur mult timp, fiind multumiti ca nu sunt deranjati.
O alta cauza a declansarii tulburarilor de vorbire o constituie bilingvismul. Parintii trebuie sa stie ca introducerea unei alte limbi este bine sa se faca numai dupa ce copilul stapaneste limba materna, desi acum sunt la moda cresele si gradinitele cu predare in diverse limbi straine. De fapt cei mai importanti indrumatori dar si observatori ai dezvoltarii copilului sunt parintii. Ei trebuie sa cunoasca comportamentele tipice pentru fiecare varsta, dar si semnalele care arata ca ceva nu e in regula.
Exista semne de alarma care ne arata ca dezvoltarea copilului nu se petrece adecvat:
0-2 ani: interes redus pentru mediu si pentru cei care au grija de el; contact al ochilor si zambet redus; absenta raspunsului la sunete; absenta ganguritului la sfarsitul primului an; esecul in incercarile de a merge la 15 luni; esecul in a folosi mainile pentru a manipula si explora obiectele. 2-3 ani: interes redus fata de alti copii; folosire limitata a cuvintelor si gesturilor pentru a-si comunica nevoile; vorbirea repetitiva non-comunicativa sau ca un papagal; joc fara scop, foarte des repetat (ex. Se concentreaza doar asupra unor parti ale unor obiecte, cum ar fi roti, manere, intoarcere obsesiva a paginilor unei carti fara a incerca sa recunoasca si sa priveasca continutul). 3-5 ani: vorbire dificil de inteles; joc putin sau deloc imaginativ; interes redus in interactiunile sociale; dificultati in alergat sau in pastrarea echilibrului; dificultati in folosirea creioanelor sau foarfecelor, in manipularea obiectelor mici.
Daca parintii sunt ingrijorati de dezvoltarea copilului este bine sa faca o lista cu intrebari si cu detalii in privinta a ceea ce ii ingrijoreaza, detalii pe care sa le mentioneze medicului sau altui specialist. Parintii nu trebuie sa puna singuri diagnosticul si sa inceapa o terapie pe care nu o pot stapani.
Prof. logoped Gr. I Flori Tutulan
