Revista care te menține sănătos

Psihologia familiei

Ipohondria sau bolnavul inchipuit

1 iulie 2008
Share

Ipohondria este denumirea populara a hipocondriei si reprezinta teama permanenta a unei persoane de a se imbolnavi. Aceasta tinde sa interpreteze eronat senzatiile normale ale organismului ca fiind boli foarte grave. Sunt oameni care merg la mai multi medici cautand ca unul dintre acestia sa le descopere o boala.

Nimeni nu stie cum se dezvolta hipocondria. Se pare ca exista mai multi factori implicati. Apare de regula in prima tinerete si simptomele se pot dezvolta dupa o boala reala la pacient, la o ruda sau dupa moartea unui prieten sau a unei cunostinte. Hipocondria poate aparea indiferent de sex sau de clasa sociala si poate avea o evolutie lunga in timp. Exista, de asemenea, anumite persoane cu predispozitie fata de aceasta boala – persoanele nevrotice, autocritice, introvertite sau narcisiste.

„Hipocondria reprezinta defensa plangaretului, care in fapt respinge ajutorul si de aceea nu se vindeca pentru a-i pedepsi pe ceilalti. Acest mecanism defensiv se desfasoara conform unui pattern ale carui etape sunt:
autoreprosul; acuzele indestructibile, in special dureroase; sindromul somatoform; ideatia suicidara acompaniata de dileme existentiale insolubile. Acuzele hipocondriace ascund dorinte nesatisfacute de independenta si reprosul manios si culpabilizant adresat altora.” Tulburarile personalitatii – G. Ionescu

Cum se manifesta?
Desi pentru unii a fi bolnav este o stare neplacuta, pentru cei care au aceasta problema boala poate aduce beneficii, compasiunea celor din jur si, de ce nu, eliberarea de responsabilitati. In limbaj comun, persoana ipohondra „isi imagineaza” ca are simptome sau „crede” ca este bolnava. Oricum ar fi, aceasta anxietate crescuta fata de boala este la fel de serioasa ca si orice diagnostic medical. Simptomele fizice sunt reale, insa pot fi senzatii sau semne normale, cum ar fi durere de cap, durere abdominala, oboseala, ameteli, care pot fi gresit interpretate ca fiind mai grave decat sunt. Exista mai multi factori care reprezinta cauza pentru ca cei cu ipohondrie sa isi faca in continuu griji fata de boala, desi medicii au descoperit ca sunt intr-o stare buna de sanatate – factori fiziologici, cognitivi si comportamentali.

Hipocondriacii aleg cele mai serioase, insa cele mai putin probabile explicatii pentru simptomele lor. Durerea de cap nu este migrena sau stres, ci tumora cerebrala; durerea in piept nu este cauzata de un spasm muscular, ci de atac de cord, si exemplele ar putea continua.

Tratament exista
Tratament pentru acest tip de tulburare exista, insa necesita timp, iar tendinta de a avea anxietate fata de sanatate poate sa nu dispara complet – e normal sa ne fie teama de cancer, de exemplu. Hipocondriacii ajung sa constientizeze ca au o anume anxietate, ca aceasta nu este o boala si in timp sa o reduca. Nu trebuie sa ne gandim ca vindecarea va veni imediat, insa constientizarea este un pas important. Atunci hipocondria cand vine in conjunctie cu un eveniment major de viata – traumatizant, tratamentul va fi atat medicamentos, cat si psihoterapeutic.

Psihoterapia
Ca metoda de psihoterapie se va utiliza terapia cognitiv-comportamentala, combinata cu medicatia recomandata de medicul psihiatru. La prima consultatie pacientul explica simptomele si se face o evaluare daca a fost examinat suficient de bine din punct de vedere somatic. Pe perioada tratamentului pacientul isi inregistreaza gandurile care ii trec prin minte si isi noteaza simptomele. Aceste ganduri sunt discutate impreuna cu pacientul si se gasesc explicatii alternative care sunt testate. Persoanele cu hipocondrie au credinta ca se pot simti bine si ca asa ar fi normal, insa cel mai mic simptom fizic este un semn ca ceva rau se intampla si ca doctorii gresesc diagnosticul de cancer. Programul de terapie include o tema pentru acasa care poate fi comportamentala (o mai putina cercetare a propriului organism, activitate fizica sustinuta) sau cognitiva (inregistrarea de situatii, ganduri, sentimente sau comportamente). Acest tip de terapie ajuta pacientul sa recunoasca si sa inteleaga falsele credinte legate de anxietatea sa fata de sanatate. De asemenea, il ajuta sa invete sa stopeze comportamentele asociate cu anxietate, precum monitorizarea constanta a problemelor corpului, un comportament numit vigilenta fata de propriul organism. Terapia cognitiv-comportamentala poate include terapia de expunere in care pacientul este confruntat direct cu frica si invata metode de a coopera cu aceste senzatii neplacute.

Sorina Cristea
Psiholog clinician

Menține-te
sănătos
în fiecare lună

Utilizăm datele tale în scopul corespondenței și pentru comunicări comerciale. Pentru a citi mai multe informații apasă aici.