Revista care te menține sănătos

Primul ajutor

Primul ajutor in caz de… hemoragii

5 octombrie 2010
Share

Sangele este un tip de tesut sub forma lichida, care sta la baza sistemului circulator. Cu ajutorul inimii si vaselor de sange, el transporta substantele necesare si oxigenul. Sangele circula astfel intr-un circuit inchis, iar intreruperea acestuia prin sectionarea unui vas de sange duce la aparitia hemoragiilor.

 

Exista mai multe tipuri de hemoragii, ce depind de localizare. O prima clasificare, la nivel general, se face in functie de hemoragiile externe, care presupun scurgerea sangelui in afara organismului, si hemoragiile interne, care inseamna pierderi in interiorul organismului.

Cum recunoastem hemoragiile externe?

Hemoragiile externe sunt, desigur, evidente. Este insa important sa stabilim la nivelul carui vas de sange s-a produs leziunea. Astfel, putem recunoaste o hemoragie arteriala in conditiile in care avem o scurgere de sange de culoare rosu intens, care tasneste intr-un jet discontinuu, in ritmul batailor inimii. In hemoragiile venoase, sangele are o culoare inchisa si o curgere lina, fara discontinuitati. Atunci cand leziunea apare la nivelul capilarelor, sangele are o cantitate si o intensitate mult mai redusa si se observa uniform pe toata suprafata ranii.

Hemoragiile interne sunt oprite frecvent prin interventie chirurgicala

Hemoragiile interne pot fi sesizate daca pacientul acuza: ameteala, cresterea numarului de batai ale inimii, intensificarea respiratiei, pulsul slab, scaderea tensiunii arteriale. Mai mult, bolnavul este palid, apar tulburari in exprimare, are transpiratii reci si acuza o senzatie constanta de sete. Ceea ce face uneori ca hemoragiile externe sa fie mai putin grave decat cele interne este faptul ca primele pot fi localizate usor si se pot lua masuri rapide pentru stoparea lor. In cazul hemoragiilor interne, localizarea este foarte dificila si oprirea sangerarii presupune de cele mai multe ori o interventie chirurgicala.

 

In functie de volumul de sange pierdut, putem vorbi de hemoragie: mica (se pierd mai putin de 500 ml sange), medie (se pierd 500-1000 ml sange), mare (se pierd 1000-1500 ml sange), masiva (se pierd peste 1500 ml sange). Exista si hemoragii cronice in care pierderea de sange se face pe parcursul mai multor zile si saptamani. Acestea sunt de multe ori asimptomatice in prima perioada a declansarii.

Oprirea sangerarilor prin hemostaza naturala

In termeni medicali, oprirea hemoragiei poarta numele de hemostaza. Aceasta se poate realiza fie in mod natural, prin capacitatea sangelui de a se coagula la contactul cu aerul si mediul extern, fie artificial. Hemostaza naturala se poate realiza insa numai in cazul hemoragiilor de mici dimensiuni care, de regula, nu sunt o amenintare pentru viata individului. In aceste cazuri, pentru a grabi procesul de oprire a sangerarii, este suficienta aplicarea unei comprese pe leziune, fixata intr-un bandaj mai strans.

 

Oprirea sangerarilor prin hemostaza artificiala

In multe situatii, oprirea hemoragiei trebuie realizata artificial, de urgenta, pana la ajungerea echipajelor de salvare. Cum se realizeaza acest lucru?

  • ·         In primul rand, victima trebuie asezata in pozitie de repaus, in pozitia lateral, in niciun caz pe spate. Partea corpului la nivelul careia se manifesta hemoragia trebuie pozitionata mai sus decat restul corpului.
  • ·         Prin compresie, trebuie sa se realizeze o blocare a vasului de sange lezat. O astfel de manevra nu duce la vindecarea leziunii, ci doar asigura supravietuirea victimei pana la sosirea echipajelor specilizate. Compresia se poate realiza prin folosirea degetului, pentru a crea presiune (acesta se mentine doar o scurta perioada de timp), prin folosirea pansamentului compresiv (daca nu exista comprese sterile se poate utiliza orice fel de bucata de material curata) sau cu ajutorul garoului (un cordon elastic care se leaga strans in sesnul in care curge sangele).

 

In organismul uman se afla aproximativ 70-80 ml de sange pe kilogram. Astfel, o persoana care cantareste 70-80 kg, va avea in organism 5-6 l de sange. La aceeasi greutate, barbatii au cu 1 l mai mult decat femeile.

 

Text: Irina Chelarescu

Consultant: Dr. Mirabela Saftoiu,

Medic medicina de familie

Menține-te
sănătos
în fiecare lună

Utilizăm datele tale în scopul corespondenței și pentru comunicări comerciale. Pentru a citi mai multe informații apasă aici.