Revista care te menține sănătos

Interviu

Monica Dascălu: „Fiţi buni şi îngăduitori cu voi şi cu ceilalţi!”

Elena Coroianu; Foto: PRO TV
22 iunie 2021
Share
  • „Ce lucruri bune a adus pandemia de COVID-19; cum ţii departe depresia sau cum îţi găseşti fericirea” sunt doar câteva dintre subiectele discutate cu Monica Dascălu, cea care, de peste 20 de ani „îndulceşte” Ştirile de la ora 5 ale PRO TV-ului.

    După 20 de ani de televiziune, Monica Dascălu a ales să se specializeze în psihologie, având la activ sute de ore de formare. Din fericire pentru telespectatorii săi, nu renunţă la cariera jurnalistică, despre care mărturiseşte: „Nu aş vrea să schimb nimic din această călătorie a devenirii profesionale. Dacă la început eram extrem de entuziasmată şi curioasă şi nerăbdătoare să ştiu tot mai mult despre ce e în spatele poveştilor prezentate, acum îmi dau seama că aceeaşi mirare mă ţine conectată la telespectatorii mei. Am devenit mai conştientă de faptul că e un privilegiu să ajung în casele oamenilor. De asemenea, e minunat că fac parte dintr-o echipă de profesionişti”.

    Rezervă online şi ridică din cea mai apropiată farmacie Catena suplimentul alimentar Tonico Forte, care combate oboseala, întăreşte rezistenţa organismului şi sprijină procesul de învăţare şi memorare.

    Monica Dascălu: „Fiţi buni şi îngăduitori cu voi şi cu ceilalţi!”
    Vezi tot
    < Inapoi
    Urmatorul >
  • https://www.farmaciata.ro/monica-dascalu-fiti-buni-si-ingaduitori-cu-voi-si-cu-ceilalti/

    Farmacia Ta: Cum te-a afectat pandemia?

    Monica Dascălu: Pandemia mi-a adus, în primul rând, conştientizarea faptului că prezentul e tot ce am mai valoros, chiar dacă trăiesc într-un context restrictiv, cu multă nesiguranţă. Am învăţat să scot din interior şi stări negative, precum furia şi frustrarea şi să le aşez cumva ca să fiu bine.

    Te-ai vaccinat?

    Urmează.

    De ce crezi că au atâta succes teoriile conspiraţiei legate de pandemie, virus şi vaccin(are)?

    Trecerea printr-o criză socială, de sănătate, afectează şi percepţia oamenilor despre cum trăiesc aceste vremuri. În acest sens, unii ajung să emită aceste teorii conspiraţionale din stările emoţionale pe care le trăiesc.

    Vezi tot
    < Inapoi
    Urmatorul >
  • https://www.farmaciata.ro/monica-dascalu-fiti-buni-si-ingaduitori-cu-voi-si-cu-ceilalti/

    Ce înseamnă pentru tine un stil de viaţă sănătos?

    În general sunt o persoană activă, fac mişcare de două-trei ori pe săptămână, chiar dacă nu ajung la sală, merg zilnic în parc câte o oră sau fac exerciţii acasă. Sunt atentă şi la ce mănânc şi deseori îmi fac aprovizionarea cu produse naturale de la ţară, de la bunica. Din acest punct de vedere sunt norocoasă să am în familie oameni dragi care au o fermă de animale şi păsări, cu grădini, de unde fac aprovizionarea periodic. Chiar dacă am grijă de corp, de minte, de energia mea psihică, îmi dau seamă ca nu aş avea nimic din toate acestea dacă Dumnezeu nu ar îngădui acest lucru.

    Cum îţi întăreşti imunitatea?

    Sunt o persoană extrem de norocoasă, am moştenit o imunitate bună de care încerc să am grijă, iau periodic vitamine şi minerale.  

    Depresia este considerată boala secolului. Când viaţa te-a pus la încercare, ai reuşit să eviţi această „pantă alunecoasă”? Cum?

    Viaţa îmi oferă lucruri minunate, dar şi evenimente care mi-au adus tristeţe şi ulterior depresie. Acest simptom care la început s-a manifestat în mod ascuns a ajuns să mă afecteze şi atunci m-am îndreptat către psihoterapeuţi. Am învăţat ulterior că îţi trebuie curaj să recunoşti durerea şi să fii deschis în a cere ajutor.

    Vezi tot
    < Inapoi
    Urmatorul >
  • https://www.farmaciata.ro/monica-dascalu-fiti-buni-si-ingaduitori-cu-voi-si-cu-ceilalti/

    Am văzut că te-ai specializat în psihologie. De unde această dragoste şi dorinţă? Cum te împarţi între televiziune şi psihologie? Ai de gând să te axezi doar pe una dintre ele?

    Dintotdeauna am fost pasionantă de psihologie, am căutat sa înţeleg comportamentele oamenilor; să văd cum pot să mă raportez potrivit la ei şi cumva studiul psihologiei a venit foarte firesc şi, în acelaşi timp, m-a ajutat să înţeleg mai bine evenimentele şi poveştile prezentate la ştiri. Am învăţat să nu judec acţiunile oamenilor după aparenţe şi să văd ce se află în spatele acţiunilor. Psihologia şi televiziunea merg împreună pe acelaşi drum cu mine.

    Ce recomandări ai pentru persoanele care vor să treacă peste un moment greu din viaţa lor, dar nu îşi permit ca timp sau financiar să meargă la terapie?

    În general nu-mi permit să dau sfaturi celor aflaţi în situaţii delicate, însă înţeleg şi ştiu că fiecare om are în interior resurse nebănuite care îl pot îndruma în direcţia potrivită. Şi mai ştiu că fiecare om poate căuta ajutor, fie în familie, fie la prieteni sau colegi. Alteori şi un animal de companie poate să fie un suport emoţional foarte la îndemână. 

    Vezi tot
    < Inapoi
    Urmatorul >
  • https://www.farmaciata.ro/monica-dascalu-fiti-buni-si-ingaduitori-cu-voi-si-cu-ceilalti/

    Din punctul de vedere al specialistului, care crezi că sunt părţile bune ale pandemiei?

    Un aspect important care se resimte în pandemie e legat de refacerea naturii. Încă din primele luni ale pandemiei s-a observat îmbunătăţirea calităţii aerului, emisiile de carbon au scăzut, poluarea atmosferică a scăzut, apele s-au limpezit. Astfel conexiunea noastră cu natura s-a îmbunătăţit, oamenii se plimbă mai mult în parcuri, în păduri, numărul bicicliştilor a crescut şi interesul în general pentru activităţi în aer liber este mai mare, aşadar apreciem mai mult natura şi conştientizăm importanţa sănătăţii.

    Dar reversul? Ce a accentuat pandemia?

    Odată cu criza sanitară şi psihologică resimţite de oameni, s-au accentuat fricile, stresul, anxietăţile, singurătatea la cei vârstnici, nesiguranţa locurilor de muncă în anumite domenii, abandonul şcolar mai ales în zonele rurale fără acoperire la internet. 

    Vezi tot
    < Inapoi
    Urmatorul >
  • https://www.farmaciata.ro/monica-dascalu-fiti-buni-si-ingaduitori-cu-voi-si-cu-ceilalti/

    Ce o face fericită pe Monica Dascălu?

    Fericirea este un concept abstract, iar eu prefer să mă raportez la lucruri mai simple, palpabile, precum o dimineaţă la ţară unde pot auzi păsările, pot să miros florile de pe câmp, pot să mă joc în grădină şi cel mai important pot să fiu prezentă în acel loc fără să-mi doresc altceva.

    Sunt bucuroasă şi atunci când am rezultate într-o activitate pentru care depun energie şi suflet, fie la muncă, fie în familie.

    Ce te face să te simţi o femeie împlinită?

    După masterul în „Consilierea, evaluarea şi psihoterapia copilului, cuplului şi familiei”, am decis să aprofundez studiile prin formarea în psihoterapie sistemică de familie şi cuplu, unde am parte de sute de ore de formare teoretică şi dezvoltare personală de grup şi individuală. Aici e locul în care am acces la cele mai noi informaţii, tehnici, materiale din domeniul psihoterapiei sistemice şi nu numai.

    Vezi tot
    < Inapoi
    Urmatorul >
  • https://www.farmaciata.ro/monica-dascalu-fiti-buni-si-ingaduitori-cu-voi-si-cu-ceilalti/

    Dacă ar fi să creezi un mesaj de interes naţional, care să ruleze la toate posturile tv, legat de sănătatea mintală, care ar fi acesta?

    „Fiţi buni şi îngăduitori cu voi şi cu ceilalţi!”

    Un gând pentru cititorii noştri.

    Stă în puterea noastră să fim atenţi la ce simţim, dar şi la cei din jur. Vă doresc să vă bucuraţi de tot ce aveţi bun în jur şi vă doresc o vară frumoasă. 

    Vezi tot
    < Inapoi
    Urmatorul >
#tags   \   ,
Menține-te
sănătos
în fiecare lună

Utilizăm datele tale în scopul corespondenței și pentru comunicări comerciale. Pentru a citi mai multe informații apasă aici.