Revista care te menține sănătos

Seniori

5 greseli facute de femei la varsta a doua

Dr. Roxana Mateescu, medic specialist geriatrie și gerontologie, medicină estetică și anti-aging, [email protected]
16 septembrie 2020
Share
5 greseli facute de femei la varsta a doua

Pe masura ce inaintati in varsta, mintea si corpul trec prin diferite schimbari, de la cele de ordin estetic, pana la cele hormonale. Cele mai multe femei, dupa varsta de 50 de ani, tind sa mentina acelasi stil de viata ca si in tinerete, insa acest lucru nu este intotdeauna benefic.

Odata cu schimbarile fiziologice aparute, este necesar sa faceti si modificari asupra modului in care aveti grija de sanatate. Iata care sunt cele 5 greseli facute de femei la varsta a doua:

Lipsa exercitiilor fizice

Odata cu varsta, este firesc sa nu mai aveti aceeasi energie ca inainte, insa anii in plus nu reprezinta o scuza pentru a nu face exercitii fizice. Trebuie sa continuati sa faceti miscare, in ciuda durerilor specifice varstei (cele de genunchi, spate, solduri etc).

Mai mult, exercitiile fizice pot ameliora durerile articulare si pot preveni aparitia unor boli cronice si a complicatiilor acestora, precum diabetul, bolile de inima, obezitatea sau dementa.

Optati pentru sporturile care nu pun presiune asupra articulatiilor, precum inotul, ciclismul, yoga sau plimbarile.

30 de minute de sport pe zi ii ajuta pe seniori sa castige inca 5 ani de viata

Lipsa de somn

Dupa varsta de 50 de ani, nu mai puteti pierde noptile si a doua zi sa fiti in forma, ca inainte. Organismul are nevoie de mai multe odihna, de somn neintrerupt si de relaxare. Daca dormiti prea putin (sub 8 ore pe noapte), pe langa faptul ca ridurile se accentueaza, exista si riscul de aparitie a mai multor afectiuni (diabet sau boli cardiovasculare).

Este important sa va odihniti suficient (8-9 ore pe noapte) pentru a va reface starea de bine si pentru a regenera functiile corpului.

Desigur, unele probleme, precum insomnia, incontinenta urinara sau diabetul va pot intrerupe somnul si, astfel, va veti simti mereu obosita. Evitati consumul de lichide inainte de culcare si discutati cu medicul in legatura cu problemele pe care le aveti si modul in care le puteti ameliora sau evita.

Ignorarea sanatatii dentare

Poate ca acordati mai multa atentie ridurilor si parului, insa nu uitati de sanatatea dintilor, foarte importanta la aceasta varsta. Sanatatea dentara este in stransa legatura cu sanatatea globala, deoarece pierderea dintilor si afectiunile gingivale sunt mai frecvente la aceasta varsta si sunt asociate cu un risc mai mare de dezvoltare a afectiunilor cardiovasculare.

Prin urmare, nu evitati controlul periodic la stomatolog, o data la 6 luni sau mai frecvent, in cazul in care aveti deja probleme.

Procedurile anti-aging in exces

Procedurile anti-imbatranire in exces reprezinta una dintre cele mai frecvente greseli facute de femeile aflate la varsta a doua. Desigur, vreti sa aveti un ten neted si fara riduri, insa excesul de Botox va poate afecta din punct de vedere estetic, de asemenea.

Botoxul: utilizare si efecte secundare

Cele mai bune produse pe care le puteti oferi pielii la aceasta varsta sunt cele bazate pe retinol, ce are proprietatea de a diminua ridurile.

Acceptarea unei vieti sexuale plictisitoare

Este dovedit ca, dupa varsta de 50 de ani, femeile pot trai cele mai frumoase experiente sexuale. Lasati inhibitiile la o parte si bucurati-va ca aveti mai mult timp si spatiu pentru o viata sexuala fara griji (grija de a ramane insarcinata sau de a fi deranjati de copii).

Desigur, odata cu instalarea menopauzei, exista anumite modificari ce pot ingreuna viata sexuala (scaderea libidoului, uscaciunea vaginala, durerea in timpul actului sexual, lipsa de energie). Insa, aceste lucruri nu trebuie sa va sperie, deoarece exista o solutie intotdeauna. Discutati cu medicul aceste aspecte si bucurati-va de viata sexuala.

Menține-te
sănătos
în fiecare lună

Utilizăm datele tale în scopul corespondenței și pentru comunicări comerciale. Pentru a citi mai multe informații apasă aici.