Revista care te menține sănătos

Medicină de familie

Medicamentele generice – ce sunt?

30 martie 2015
Share

Medicamentele generice sunt optiuni terapeutice echivalente ale produselor farmaceutice originale ale caror brevete au expirat. Pentru ca brevetul unui medicament inovativ expira dupa 10-15 ani, la finalul acestei perioade orice companie il poate produce si dezvolta, fara a schimba formula substantei active. Acest produs rezultat poarta numele de medicament generic.

Medicamentul generic contine aceeasi substanta activa ca produsul original, fiind echivalente din punct de vedere al dozei, concentratiei, caii de administrare, sigurantei, eficacitatii si al indicatiilor terapeutice. Medicamentele generice sunt cu 20-90% mai ieftine decat originalul. Acest fenomen scade pretul medicamentelor originale, ca urmare a competitiei de pe piata, oferind pacientilor acces la tratament la niste costuri mai mici. Aceasta diferenta mare de pret face ca medicamentele generice sa fie privite cu suspiciune de pacienti, care resping, din frica si din lipsa de informare, alternative mult mai ieftine, dar la fel de eficiente.

Clasificarea fundamentala a medicamentelor le imparte in „generice” si „inovative” sau „de marca”. Toate medicamentele, atat generice, cat si inovative sunt supuse unui control strict inainte de a primi licenta de productie si inainte de a fi aprobata comercializarea acestora.

Conditii obligatorii pe care trebuie sa le indeplineasca medicamentele generice

  1. Trebuie sa contina aceeasi substanta activa ca medicamentul original si in aceeasi concentratie terapeutica.
  2. Trebuie sa fie bioechivalente cu medicamentul original. Bioechivalenta reprezinta egalitatea unui parametru farmaceutic specific formei farmaceutice. Substituirea unui medicament eficace clinic cu un produs cu o compozitie identica sau echivalentul lui generic nu poate fi facuta numai pe baza echivalentei chimice sau farmaceutice, ci trebuie demonstrata echivalenta farmacologica, constatata prin echivalenta efectelor clinice.
  3. Trebuie sa respecte standardele GMP/GLP internationale (Good manufacturing practices si Good Laboratory Practice).

medicamente-generice-2Faptul ca genericele au un pret mai mic decat medicamentele inovative nu inseamna si o calitate redusa. Pretul medicamentelor generice este mult mai mic pentru ca nu mai include costurile mari de cercetare. Daca medicamentele inovative au nevoie de numeroase stadii de testare costisitoare, producatorul medicamentului generic se va concentra direct asupra moleculei de interes pe care o va testa prin studii de bioechivalenta.

Pentru ca genericele pot contine alti excipienti (substanta asociata principiului activ al unui medicament ce are functia de a facilita administrarea, conservarea si transportul acestui principiu activ pana la locul sau de absorbtie) decat cele inovative, dimensiunea, gustul, forma sau culoarea acestora pot fi diferite. Cantitatea si viteza de absorbtie a substantei active din medicamentul generic trebuie sa fie foarte apropiate de cantitatea si viteza de absorbtie a substantei active din medicamentul de referinta, insa aceeasi cantitate si aceeasi viteza pot fi obtinute prin mai multe metode, folosind excipienti si solutii tehnice diferite. Prin urmare, medicamentele generice, chiar daca pot avea aspect diferit, au aceeasi calitate si eficienta ca produsele inovative.

Unde putem gasi medicamentele generice?

Medicamentele generice pot fi gasite in toate farmaciile din Romania si exista optiuni pentru tratarea celor mai multe afectiuni, ce includ cancerul, diabetul, bolile cardiovasculare si reumatismale. In plus, orice pacient poate cauta singur medicamentele disponibile in Romania, pe baza substantei active, daca intra in Catalogul National al Preturilor Medicamentelor din Romania de pe site-ul Ministerului Sanatatii. Trebuie sa selectati „denumire generica” si sa alegeti substanta activa de care aveti nevoie, iar denumirile comerciale ale tuturor medicamentelor din farmacii vor fi generate automat. In acest mod puteti vedea care sunt medicamentele generice si cele inovative, precum si preturile lor.

Dr. Roxana Mateescu

Medic rezident geriatrie si gerontologie

Menține-te
sănătos
în fiecare lună

Utilizăm datele tale în scopul corespondenței și pentru comunicări comerciale. Pentru a citi mai multe informații apasă aici.