Statul pe scaunul de la birou si durerile care pot aparea

Statul pe scaunul de la birou si durerile care pot aparea

Daca va petreceti foarte mult timp la birou, stand pe scaun, prezentati un risc mai mare de atac de cord, accident vascular cerebral, sindrom metabolic. Exista chiar riscul de a suferi un deces prematur. Statul mult timp pe scaun poate duce, de asemenea, la aparitia unor dureri de spate, de gat sau de cap nu tocmai placute. Uneori, nu realizam care este, de fapt, cauza durerii, iar cel mai probabil ne gandim la o accidentare in mod neintentionat.

De fapt, este vorba nici mai mult nici mai putin de jobul sedentar pe care-l aveti. Oamenii au fost construiti pentru a se misca. Fiecare dintre noi isi aminteste, cu siguranta, un anumit moment in care a resimtit o durere de spate sau o durere de cap. Uneori, durerea nu este atat de evidenta. In cele ce urmeaza, veti regasi cateva dintre cele mai frecvente dureri care pot aparea atunci cand petreceti prea mult timp pe scaunul de la birou.

 

Daca simtiti dureri in zona lombara

Daca va confruntati cu astfel de dureri, probabil aveti o pozitie aplecata la birou. Solutia ar fi sa stati drept, pentru a evita durerile de spate. Spatarul scaunului trebuie sa fie usor inclinat spre spate. Ar trebui sa puteti pune fara niciun fel de problema unul sau doua degete intre marginea scaunului si genunchi pentru a atenua presiunea care se creeaza asupra picioarelor.

Trebuie sa va ridicati de pe scaun o data la 20 de minute. Gatul, capul si umerii au o pozitie nu tocmai naturala cand stati la birou. Asadar, incercati sa faceti stretching. Focusati-va privirea catre tavan, miscati-va umerii inainte si inapoi si intindeti-va asa cum faceti dupa somn. Daca veti sta in picioare, corpul va avea o pozitie naturala.

 

Daca va dor incheieturile mainilor

Acest lucru se intampla des, deoarece tastati pe laptop foarte repede si cu putere. Durerea si oboseala pot aparea si ca urmare a sindromului de tunel carpian si presupune amorteala, furnicaturi etc. Reglati inaltimea scaunului de birou astfel incat pozitia mainilor sa fie cat mai apropiata de 90 de grade, iar bratele sa fie cat mai apropiate de corp.

 

Daca va dor genunchii

Presiunea poate aparea ca urmare a pozitiei picior peste picior sau daca scaunul este reglat la o inaltime mult prea mare, astfel incat picioarele nu ating pamantul. Din nou, trebuie sa ajustati inaltimea scaunului si daca, totusi, nu puteti ajunge cu picioarele pe sol, atunci ar trebui sa va puneti ceva sub ele: o cutie, mai multe carti etc.

 

Statul pe scaunul de la birou si durerile care pot apareaDaca va doare gatul

Probabil ca tastati la laptop sau la calculator, iar telefonul il sprijiniti cu umarul de ureche. De asemenea, stati cocosati pentru a privi ecranul laptopului. S-ar putea sa resimtiti dureri la nivelul maxilarului sau dureri de cap. Utilizati un handsfree pentru a putea tasta si vorbi la telefon in acelasi timp. Reglati inaltimea ecranului computerului, astfel incat barbia sa fie chiar in centrul ecranului.

 

Ruxandra Dumitrescu

Sursa: Everydayhealth.com

Nota pentru articolul «Statul pe scaunul de la birou si durerile care pot aparea»: 5.00/ 5 (4 voturi)
Menține-te în formă cu produsele
catena logo
Stiri recente
„Pielea de gaina”, dovada inteligentei emotionale

Potrivit unor cercetari recente, persoanele pe care le trec fiorii cand asculta muzica au o inteligenta ...
Sindromul „ultima cina”, scuza mancatului compulsiv

„De maine tin regim, asa ca acum pot manca tot ce nu voi mai avea voie la dieta”. Suna cunoscut? ...
Cat ne ingrasam in perioada Sarbatorilor

Un studiu realizat pe 3 000 de adulti din 3 tari diferite arata ca, in medie, intre Craciun si Revelion ...
Acizii grasi favorizeaza metastazele

Celulele canceroase se raspandesc in alte zone din corp fie prin vasele limfatice deja existente, fie ...
Sarcina provoaca modificari in creierul femeii

Sarcina determina schimbari pe termen lung in creierul unei femei, schimbari care o fac sa-si iubeasca ...
Cercetatorii sunt la un pas de a crea rinichiul artificial

Cercetatorii au dezvoltat o componenta-cheie necesara pentru a crea un rinichi bioartificial functional. ...
Noutati
Grace Cole – Cadouri de lux pentru toti

Sarbatorile sunt cel mai bun moment de a ne inconjura de oameni dragi, de arome delicioase cu iz festiv ...
Holestop plus: sanatatea inimii

Orezul rosu este folosit in mod traditional in medicina chineza, cu rol in mentinerea nivelului normal ...
Astaxanthin: pentru imunitate puternica

Mai ales in sezonul rece, sistemul imunitar apara organismul impotriva factorilor externi, actionand ...
Solgar: piele, unghii si par sanatoase

Solgar Skin, Nails and Hair Formula este un supliment alimentar special conceput pentru sanatatea pielii, ...
Proenzi ArtroStop Rapid+ asigură îngrijirea complexă a articulațiilor

Foarte mulți români, fie că sunt tineri sau bătrâni, suferă de dureri articulare. Articulațiile ...
GinkoPrim Max înlătură senzația de mâini și picioare reci

Numeroase persoane suferă din cauza circulației periferice deficitare. Aceasta se manifestă prin dureri, ...
Abonare newsletter
Trateaza-te natural
Dictionar Medical
Cautare Index

-banner-NATURALIS-FT---13-XII-2013

O noua promotie la Catena!

Te asteptam cu drag in farmaciile Catena! Cumpara de minimum 30 de lei si noi iti oferim CADOU un poster-girafa pentru masurarea inaltimii copilului tau!Citeste mai mult ...
Capsulele imunitate cu 7 ciuperci

Capsule imunitate cu 7 ciuperci x 60 cps. Fares - CatenaCapsulele pentru imunitate cu 7 ciuperci de la Fares contin un cocktail puternic de ciuperci medicinale care actioneaza sinergic pentru stimularea imunitatii: extract de Reishi, Shiitake, Maitake, Cordyceps sinensis, ciuperca de mesteacan, extract de Coriolus ...
RevitaNerw

RevitaNerw, 575 mg x 20 capsule - CatenaRevitaNerw este un supliment alimentar ce contribuie la buna functionare a sistemului imunitar.Citeste mai mult ...
Sexualitatea masculina

...un subiect aproape tabu, a fost excelent abordat de psihologul Michael Bader care, in cartea sa cu acelasi nume abordeaza nuantele sexualitatii masculine si probleme precum plictiseala sexuala, sexul online si fanteziile sexuale care pot lasa femeile perplexe, iar pe barbati ii pot umple de rusine. La prima vedere, ...
ParuSan sampon stimulator

ParuSan sampon stimulator, 200 ml - CatenaCu o formula unica si concentrata de substante active, samponul stimulator ParuSan este indicat pentru persoanele care se confrunta cu pierderea difuza a parului. Citeste mai mult ...
Farmacie cu inima si preturi mici din 6 ?!

Stela Popescu si Alexandru Arsinel va provoca la dezlegarea unui rebus.Citeste mai mult ...
Cea mai frecventa leziune la sportivi – ruptura ligamentului incrucisat anterior

Iubitorii si practicantii sporturilor de iarna trebuie sa se pregateasca serios si sa tina cont de multe aspecte inainte de a pleca la munte. Si asta deoarece, an de an, tot mai multi pacienti se prezinta la cabinetul fizioterapeutului din cauza accidentarilor survenite la ski, care provoaca ruptura ligamentului ...
Apa si uleiul de trandafiri

Apa si uleiul de trandafiri sunt printre produsele de ingrijire si infrumusetare cu cea mai indelungata istorie. Petalele de trandafir obisnuiau sa fie adaugate in apa de baie pentru parfum si relaxare dar si pentru infrumusetare si tratarea unor afectiuni ale pielii.Citeste mai mult ...
Feminitatea si relatia de cuplu

Feminitatea nu este despre moda, tocuri si unghii false, din contra! Feminitatea e un mod de viata care implica tot ceea ce inseamna autocunoastere, sanatate, frumusete, sexualitate, iubire, pasiune, naturalete, arta, creativitate, profunzime, armonie, intuitie, tandrete, gingasie, eleganta, rafinament, sensibilitate, ...
Proenzi ArtroStop Rapid Plus

Proenzi ArtroStop Rapid Plus este cel mai eficient si inovator produs din gama Proenzi.Citeste mai mult ...
Noul numar Vezi toata arhiva
1 1 1 1 1 1
scroll up scroll down
Link