Revista care te menține sănătos

Medicină generală

Ce afectiuni ascunde pierderea involuntara in greutate

Oana Anghel; Sursa: e-sante.be
3 noiembrie 2022
Share
Ce afectiuni ascunde pierderea involuntara in greutate

Pierderea involuntara in greutate nu este consecutiva unei diete de slabire si nici anorexiei, ci este consecinta anumitor boli la care ne vom referi in cele ce urmeaza. Slabirea involuntara reprezinta o pierdere de 10%-15% din greutatea initiala, adica 5-8 kg la o persoana care cantareste 55 kg sau 7-10 kg la o persoana care cantareste 70 kg.

In cazul in care este cu adevarat vorba despre o boala, pierderea in greutate se insoteste de semne si simptome precum lipsa poftei de mancare, oboseala, dificultati la inghitire, dureri abdominale etc.

Descoperiti in randurile de mai jos care sunt cauzele slabirii involuntare si cateva sfaturi practice legate de comportamentul pe care trebuie sa-l adopte persoana care pierde kilograme in mod involuntar.

Rezervă online şi ridică din cea mai apropiată farmacie Catena Multivitamine şi Minerale Naturalis, un mix de 17 vitamine şi minerale esenţiale pentru buna funcţionare a organismului.

Cauzele pierderii involuntare a kilogramelor

Principalele cauze pentru care unele persoane slabesc, desi nu-si propun acest lucru, sunt:

  • Stresul, care-i impiedica adesea pe cei aflati in aceasta situatie sa se alimenteze corespunzator si sa doarma suficient;
  • Schimbarea tipului de alimentatie, adica trecerea de la alimentatia omnivora la cea ovo-lacto-vegetariana, lacto-vegetariana sau vegetariana stricta;
  • Malnutritia si saracia;
  • Depresia datorata decesului unei fiinte dragi, pierderii locului de munca, destramarii unei relatii de cuplu, grijilor financiare etc;
  • Izolarea, mai ales in cazul persoanelor in varsta, care isi pierd cheful de a gati si de a manca;
  • Administrarea anumitor medicamente, care pot diminua apetitul, pot schimba gustul alimentelor, pot cauza greturi si varsaturi (anumite antibiotice, medicamentele chimioterapice); interactiunile nedorite intre diferite medicamente pot taia, de asemenea, pofta de mancare;
  • Alcoolismul – alcoolicii se alimenteaza prost si in cantitate insuficienta;
  • Parazitii intestinali;
  • Gastroenterita, o afectiune care consta in inflamatia simultana a mucoasei stomacului si a intestinelor si care are drept principale simptome durerile abdominale si diareea; aceasta din urma antreneaza pierdere de apa, care are drept consecinta pierderea kilogramelor;
  • Dureri abdominale cronice sau recidivante, cum ar fi cele provocate de calculii biliari, spre exemplu;
  • Boli inflamatorii ale aparatului digestiv, cum ar fi maladia Crohn, colita ulceroasa, pancreatita cronica, boala celiaca etc;
  • Boli inflamatorii precum poliartrita reumatoida sau lupusul eritematos diseminat;
  • Orice boala care afecteaza organele vitale: insuficienta renala, cardiaca, pulmonara sau hepatica, diabetul, hipertiroidia;
  • Boli infectioasa precum tuberculoza, sida sau pneumonia;
  • Toate tipurile de cancer, cu precadere cancerul de plamani, de stomac si de colon si cancerele sangelui (limfom, leucemie);
  • Maladia Alzheimer – in stadiul avansat al bolii, pacientii uita sa se alimenteze.

Sfaturi practice   

Nu amanati vizita la medic! Existamulte persoane care refuza sa mearga la medic din teama de a nu afla ca sufera de o maladie incurabila, insa un diagnostic si un tratament precoce maresc sansele de vindecare. Incepand de la varsta de 40 de ani, este recomandat un examen medical anual. Este de preferat sa aveti un medic de familie care sa va cunoasca bine istoricul medical: antecedentele familiale, maladiile anterioare, rezultatele examenelor de laborator etc.

Evitati pe cat posibil stresul! Planificati-va perioade de odihna si de relaxare! Faceti-va timp sa mancati! Renuntati la fumat sau micsorati cat de mult posibil numarul tigarilor! Evitati sa inlocuiti mesele cu obiceiuri nesanatoase precum fumatul sau bautul cafelei!

Daca suferiti de gastroenterita de origine virala, nu uitati sa va hidratati foarte bine, caci diareea acuta (mai mult de 3 scaune apoase intr-o zi) care insoteste afectiunea duce la deshidratare.

Limitati consumul de alcool! Este stiut ca doar cateva inghitituri de alcool deschid apetitul, insa o cantitate mare de alcool are efectul invers: taie pofta de mancare.

Cum se stopeaza pierderea involuntara in greutate

Orice tratament vizeaza cauza, si nu efectul. Daca pierderea in greutate este cauzata de depresie, medicul psihiatru va va prescrie antidepresive. De mare ajutor sunt si sedintele de psihoterapie. Bolile inflamatorii, insuficienta cardiaca sau pulmonara beneficiaza de tratamente avansate si extrem de eficiente. Infectiile bacteriene se trateaza cu antibiotice. In cazul diabetului, o modificare a regimului, practicarea regulata a unei activitati fizice si medicatia specifica va vor ajuta sa tineti sub control afectiunea. Cancerul este tratabil prin chirurgie, chimioterapie, radioterapie.

Tratand bolile sau tinandu-le sub permanenta observatie, in scurt timp vor disparea si efectele secundare, precum pierderea involuntara in greutate.

Menține-te
sănătos
în fiecare lună

Utilizăm datele tale în scopul corespondenței și pentru comunicări comerciale. Pentru a citi mai multe informații apasă aici.