Revista care te menține sănătos

Interviu

„Imi place sa merg pe jos sau cu bicicleta si sa dansez” Raluca Moianu

5 septembrie 2017
Share

Raluca Moianu, prezentatoarea emisiunii „Gaseste-mi familia” de la Kanal D, este o vedeta atipica. Nu a fost niciodata implicata in scandaluri sau subiecte senzationale, nu a epatat prin vestimentatie si nici nu a socat cu fotografii inedite. Cu toate acestea, publicul din Romania o adora.

Pentru ca Raluca Moianu a reusit sa se impuna prin profesionalism, modestie, eleganta si stil. Un interviu cald, plin de informatii pretioase, special pentru revista Farmacia Ta. Lectura placuta!

Farmacia Ta: Ati afirmat, la un moment dat, ca sunteti om de radio, dar nu puteti sta departe de televiziune. Din ce motive?

Raluca Moianu: Sunt om de radio si pot sta departe de televiziune o perioada daca nu exista un format potrivit pentru mine. Dar asta nu inseamna ca pot rezista tentatiei unui proiect tv interesant. Emisiunea „Gaseste-mi familia” m-a facut sa redescopar placerea lucrului in echipa si ma bucur tare mult ca televiziunea Kanal D a hotarat sa investeasca in proiecte dificile, dar care sunt de ajutor pentru oameni.

F.T.: Care sunt principiile sanatoase dupa care va ghidati?

R.M.: Cred ca nu trebuie sa facem excese. Atata timp cat faci lucrurile cu masura, nu are cum sa fie rau. In plus, m-am ghidat toata viata dupa vorba tatalui meu, care spune: „Cum iti asterni, asa dormi!”

F.T.: Cat de importanta considerati ca este miscarea pentru sanatate?

R.M.: Pe pielea mea am aflat cat de importanta este miscarea, dupa o serie de cazaturi si lovituri la coloana. Medicul mi-a recomandat sa nu stau pe scaun mai mult de o jumatate de ora! Nu-mi place sa merg la sala, mi se pare plictisitor, dar imi place sa merg pe jos, cu bicicleta si sa dansez.

F.T.: Cum va incarcati bateriile dupa o zi plina?

R.M.: Ma joc cu fiica mea, Mara. Zambetul ei, buna dispozitie care se creeaza in timpul acesta ma fac sa uit orice problema aparuta peste zi.

F.T.: Ce credeti ca le lipseste romanilor pentru a fi sanatosi?

R.M.: Ne lipsesc multe. In primul rand, informatia. Apoi este lipsa educatiei, care spune ca e mai bine sa previi decat sa tratezi. Si, nu in ultimul rand, este vorba despre lipsa banilor.

F.T.: Va este frica de medici, spitale sau, dimpotriva, la orice simptom consultati medicul?

R.M.: Traiesc inconjurata de medici: mama este anatomopatolog, sotul meu este stomatolog, iar buna mea prietena, Dana, este medic anestezist. Cum sa-mi fie teama de ei? Nu sunt exagerata, nu intru in panica la cea mai mica durere, dar daca persista, ma duc la doctor. Nu cred ca este bine sa ne tratam dupa ureche.

F.T.: Apelati la anumite trucuri pentru a va ingriji tenul/pielea?

R.M.: Ma demachiez corect in fiecare seara, aplic o crema hidratanta dimineata si seara. Am descoperit o crema de fata pe baza de galbenele, foarte buna si deloc scumpa.

F.T.: Cum va impartiti intre rolul de mama si cel de om de televiziune?

R.M.: Eu mi-am impartit mereu timpul intre radio, televiziune si familie cu destul de multa pricepere. Din clipa in care s-a nascut Mara, am facut in asa fel incat sa am timp pentru ea, sa-i citesc, sa ma joc cu ea, sa simta ca-i sunt aproape. Imi place sa ma ocup de copilul meu, dar imi place si profesia mea. Este vorba despre un management eficient al timpului.

F.T.: Un sfat/gand pentru cititorii revistei Farmacia Ta.

R.M.: Doamnelor, aveti grija de voi asa cum aveti grija de copiii si sotii vostri.

Text: Diana Sorescu

Foto: Kanal D

Menține-te
sănătos
în fiecare lună

Utilizăm datele tale în scopul corespondenței și pentru comunicări comerciale. Pentru a citi mai multe informații apasă aici.