Dictionar medical

Grefa

luni, 13 decembrie 2010
Share

Transferul, pe un bolnav primitor, al unui grefon constituit din celule, dintr-un tesut, de o parte a unui organ sau dintr-un organ in intregime. Grefa de celule sau de tesut este simpla din punct de vedere tehnic: injectarea intravenoasa a celulelor (grefa de maduva osoasa) sau aplicarea locala a unui tesut (grefa de piele, de tesut osos, de cornee). Daca grefa priveste un organ (inima, ficat, plaman, pancreas, rinichi), trebuie sa se restabileasca continuitatea circulatiei sangvine punand cap la cap, chirurgical, vasele (arterele si venele) primitorului cu cele ale grefonului. Atunci se vorbeste despre un transplant de organ.

Rejectia grefei – Rejectia (respingerea) grefei rezulta dintr-o incompatibilitate intre sistemul imunitar al primitorului si cel al donatorului.
Acest fenomen a fost constatat de la primele incercari de grefare, atunci cand nu se putea explica fenomenul. Conditiile unei compatibilitati imunologice intre primitor si organul donatorului au fost precizate in anii ’70 de catre lucrarile lui Jean Dausset, indeosebi. A fost pusa in evidenta influenta directa, asupra intensitatii rejectiei, a antigenelor definite in sistemul de histocompatibilitate HLA (Human Leucocyte Antigen – antigene leucocitare umane) cu cat sistemul primitorului si sistemul donatorului sunt mai apropiate, cu atat grefonul are mai multe sanse sa fie tolerat. In cursul rejectiei de grefa, sistemul imunitar al primitorului sintetizeaza anticorpi sau produce limfocite T citotoxice pentru a distruge grefonul. Se disting trei tipuri de rejectie.

– Rejectia supraacuta survine imediat dupa transplantare si duce la pierderea grefonului. Ea se produce atunci cand primitorul poseda deja anticorpi impotriva antigenelor HLA ale donatorului. Acest tip de reactie se observa, de asemenea, atunci cand donatorul si primitorul apartin unor grupuri sangvine diferite ale sitemului ABO. Actualmente nu exista tratament capabil sa combata astfel de rejectii; prevenirea lor consta in cautarea unei mai bune inrudiri intre grupul imunologic al primitorului si cel al donatorului, folosind examene realizate chiar inaintea interventiei.

– Rejectia acuta este un fenomen cvasiconstant, de intensitate variabila, consecutiv actiunii limfocitelor T citotoxice. Rejectia acuta survine, in general, in a 7-a zi dupa transplantare si se traduce printr-o perturbare a functionarii oganului transplantat: se observa astfel, pe un rinichi grefat, o insuficienta renala acuta, biopsia confirmand leziunile. Dupa o grefa se pot succede mai multe episoade de rejectie acuta. Acest tip de rejectie este prevenit si combatut prin asocierea mai multor medicamente imunosupresoare (corticosteroizi, ciclosporina, azatioprina), administrate in doze masive. Se spera mult din partea altor medicamente cu efecte specifice si responsabile de mai mici efecte nedorite, medicamente care se afla in studiu.

– Rejectia cronica, cu atat mai precoce cu cat rejectiile au fost mai numeroase, consta intr-o lenta deteriorare functionala a unui grefon, ducand in cativa ani sau in cateva zeci de ani la pierderea organului transplantat. Medicamentele imunosupresoare permit incetinirea acestei evolutii, dar nu reusesc sa suprime procesul de rejectie.

tonica
2010-12-13T19:03:14+00:00
catena