Revista care te menține sănătos

Medicină generală

Maini si picioare reci? Cateva solutii eficiente

13 noiembrie 2018
Share

La temperaturi scazute, mainile si picioarele pot ingheta instantaneu. Dar daca acest lucru se intampla chiar si atunci cand termometrul indica valori destul de ridicate, persoana in cauza trebuie sa isi puna un semn de intrebare.

Este posibil ca sangele sa circule cu o viteza mai redusa decat cea normala la extremitati, deci sa fie vorba de o circulatie periferica deficitara. In majoritatea cazurilor, pe langa senzatia de maini si picioare reci, sunt resimtite si amorteli, mici intepaturi sau chiar durere, toate accentuandu-se in special in randul persoanelor sedentare. Daca medicul stabileste ca aveti probleme cu circulatia periferica, alaturi de tratamentul medicamentos va recomanda si cateva masuri pentru a preveni pe viitor acest disconfort.

Faceti plimbari scurte

In primul rand, este foarte important sa includeti plimbarile scurte in rutina zilnica. Si jumatate de ora de mers pe jos poate fi de ajutor. Cine petrece foarte mult timp la birou poate incerca un exercitiu simplu: asezat pe scaun, intindeti picioarele si rotiti-le, pe rand, in sensul acelor de ceasornic. Repetati exercitiul de zece ori pentru fiecare picior. Un alt truc, din pozitia stand pe scaun, ar mai fi acesta: apasati, alternativ, pe varf si, respectiv, pe calcai. In plus, evitati pe cat posibil pozitia „picior peste picior”, pentru ca stranguleaza vasele de sange.

Masajul pune sangele in miscare

Si masajul ajuta la imbunatatirea circulatiei periferice. Daca nu aveti la cine sa apelati, il puteti face singuri. Talpile vor fi recunoscatoare daca le acordati putina atentie, de exemplu seara, in timp ce va uitati la televizor. Dar sa nu uitam ca oboseala avansata se numara printre cauzele acestei probleme de sanatate, asa ca nu ar fi rau nici un masaj antistres.

Alternati dusurile calde cu cele reci

Apoi, trebuie retinut ca senzatia de frig la nivelul mainilor se diminueaza prin introducerea lor in apa calduta, niciodata fierbinte, iar alternarea dusurilor calde cu cele reci este extrem de utila, intrucat mentine elasticitatea peretelui vascular. De asemenea, aceasta problema de sanatate este un motiv in plus sa va lasati de fumat, care sclerozeaza vasele de sange.

Ginkgo biloba, un aliat de nadejde

Alimentatia joaca si ea un rol important. Incepeti prin a renunta la alcool si cafea, consumand produse cu un continut bogat in vitaminele C si E, dar si in grasimi, glucide, care ajuta la suportarea frigului. Sa nu uitam de ceai. Sunt recomandate doua cani pe zi, dintr-o gama variata de plante: iasomie, busuioc, paducel, dar sunt recomandate si scortisoara, afinele, macesele sau mugurii de pin. Dintre remediile naturale cu rezultate foarte bune trebuie amintita si ginkgo biloba. Aceasta are actiune benefica asupra circulatiei periferice, actionand asupra microcirculatiei capilare si venoase, si asupra trombocitelor circulante. De aceea, sindromul mainilor si picioarelor reci poate fi usor combatut cu ajutorul suplimentelor de ginkgo biloba.

 

Dansul, inotul sau joggingul sunt cele mai indicate sporturi in caz de circulatie periferica deficitara. Doamnele ar trebui sa evite pantofii cu toc mai inalt de cinci centimetri, intrucat, din cauza pozitiei incomode a piciorului, extremitatile nu sunt suficient irigate.

Text: Cristina Ionescu

Consultant: Dr. Adriana Dica

Medic de familie

Centrul Medical FOCUS

Menține-te
sănătos
în fiecare lună

Utilizăm datele tale în scopul corespondenței și pentru comunicări comerciale. Pentru a citi mai multe informații apasă aici.