Revista care te menține sănătos

Dicționar medical

Flebografie

13 decembrie 2010
Share

Examen radiologic al venelor, dupa injectarea unui produs iodat de contrast. Flebografia priveste de cele mai multe ori membrele inferioare si vena cava inferioara, deoarece acestea sunt localizarile cele mai obisnuite ale flebitelor si trombozelor venoase.

Indicatii – O flebografie este indicata atunci cand medicul suspecteaza o flebita pe care ecografia chiar n-a putut s-o deceleze. Ea este, in general, indicata in caz de embolie pulmonara (obstructie a unei ramuri a unei artere pulmonare printr-un cheag provenit dintr-o flebita).

Tehnica – Un produs iodat de contrast, opac la razele X, este injectat cu scopul de a putea vizualiza venele profunde ale pulpei, coapsei si a partii joase a abdomenului (vena iliaca). Pacientul este retinut de la mancare cu cel putin 12 ore inaintea examenului. Medicul pune garouri la inaltimea gleznei, a gambei si a coapsei cu scopul de a dilata venele profunde. Dupa dezinfectarea partii de sezut corespunzatoare fiecarui picior, medicul inteapa pielea cu ajutorul unui ac si injecteaza produsul de contrast. Examenul dureaza intre 15 si 30 minute. Curand dupa aceea, subiectul poate sa-si reia activitatea.

Contraindicatii si efecte secundare – Flebografia nu este practicata la femeia gravida. Medicul trebuie sa se asigure ca pacientul nu este alergic la iod. Persoanele care sufera de insuficienta renala, trebuie sa consume din abundenta lichide in zilele care preced si care urmeaza examenul, cu scopul de a evita agravarea insuficientei lor renale. Se intampla ca unele persoane sa simta, in momentul injectarii produsului iodat de contrast, greturi sau stari scurte de indispozitie, fara gravitate, dar care trebuie semnalate medicului.