Revista care te menține sănătos

Nefrologie si urologie

Durerea de rinichi: cum se manifesta si ce ascunde?

18 decembrie 2015
Share

Rinichii sunt doua organe cu functii majore in organism. Acestia elimina deseurile si lichidul in exces din corp si produc hormoni ce regleaza tensiunea arteriala, productia de globule rosii si influenteaza metabolismul calciului si al electrolitilor.

 

Deseurile si lichidul in exces sunt indepartate atunci cand rinichii produc urina, iar aceasta este eliminata din corp. In plus, rinichii au un rol important in reglarea sarii din organism, a potasiului si a continutului acid.

 

Care sunt simptomele asociate cu durerea de rinichi?

Simptomele asociate cu durerea de rinichi includ disconfortul (acut sau cronic) si durerea localizata aproximativ intre ultima coasta si fese. In functie de cauza durerii, poate iradia la mijoc sau in zona abdominala. Unele persoane pot avea si urmatoarele simptome:

• Febra

• Durere la urinare (disurie)

• Sange in urina

• Greata

• Varsaturi

 

In functie de cauza de baza, durerea de rinichi poate sa apara in partea dreapta sau stanga. Uneori, poate sa apara in ambele parti. Leziunile traumatice ale rinichilor pot cauza simptomele de mai sus, dar leziunile mai usoare pot sa nu aiba, initial, vreun simptom. Leziunile traumatice severe pot cauza tensiune arteriala si puls anormale, precum si instalarea socului.

 

Durerea de rinichi in sine este un simptom ce poate sa apara din cauza unor afectiuni ale rinichilor sau ale uretrelor sau a vezicii urinare. Alte afectiuni pot mima durerea de rinichi, insa nu au legatura cu acestia. De exemplu, contracturile musculare de la nivelul spatelui, afectiuni ale coloanei vertebrale (fracturi, abcese), anevrismul de aorta abdominala si unele afectiuni ginecologice pot mima durerea de rinichi.

 

Durerea ascutita care apare brusc si este de intensitate crescuta asociata cu intensitati mai joase are drept cauza pietrele de la nivelul ureterelor, pe care le blocheaza. Durerea cauzata de acestea este denumita colica renala.

 

Care sunt cauzele durerii de rinichi?

 

Multe dintre cauzele bolilor de rinichi ce duc la aparitia durerii au la baza anumite afectiuni medicale acute sau cronice care afecteaza functia renala. Alte afectiuni sunt prezente la nastere, atunci cand anumite persoane se nasc cu anormalitati genetice care afecteaza rinichii. Unele dintre cauzele durerii de rinichi includ:

• Infectiile urinare

Infectii ale rinichilor

• Pietrele la rinichi

• Cancerul de rinichi

• Glomerulonefrita

• Prezenta cheagurilor de sange in rinichi (tromboza renala)

• Boala rinichilor polichistici (este congenitala)

• Malformatii congenitale care blocheaza fluxul urinar

• Medicamente sau substante care afecteaza tesuturile rinichilor

• Sarcina

• Traumatismele de la nivelul rinichilor

• Boala renala cronica

 

Exista anumite semne de alarma care ne indica faptul ca boala de rinichi este prezenta si se poate manifesta prin durere la acest nivel. Acestea includ:durererinichi

• Prezenta sangelui sau a proteinelor in urina

• Urinari frecvente si/sau dificile, in special noaptea

• Durere la urinat

• Hipertensiunea arteriala

• Umflarea mainilor si a picioarelor

• Analizele de sange care evalueaza functia renala sunt anormale (creatinina marita sau scazuta, rata filtrarii glomerulare mai mica de 60)

 

In cazul in care prezentati unul sau mai multe dintre aceste simptome este indicat sa mergeti cat mai curand la medic pentru o evaluare si pentru efectuarea analizelor de sange, precum si a unor teste imagistice. Acestea pot confirma sau infirma o boala a rinichilor. In cazul prezentei acesteia, medicul va poate recomanda tratamentul corect.

 

Dr. Roxana Mateescu

Medic rezident geriatrie si gerontology

Menține-te
sănătos
în fiecare lună

Utilizăm datele tale în scopul corespondenței și pentru comunicări comerciale. Pentru a citi mai multe informații apasă aici.