Revista care te menține sănătos

Dosar medical

Fiti in forma: eliminati toxinele!

27 februarie 2017
Share

Detoxifierea, numita de cunoscatori pe scurt detox, a devenit un proces oarecum obligatoriu dupa perioadele de excese din timpul sarbatorilor de iarna. Din pacate, cura de detoxifiere este facuta deseori fara un sfat avizat, iar consecintele pot fi cel putin neplacute.

Pe de alta parte, daca detoxifierea este vazuta ca un fel de scuza a exceselor de tot felul (asociate sau nu cu sarbatorile), atunci sfatul nostru este sa renuntati la acest proces. Ea nu va fi niciodata „indulgenta” care ne scapa de kilogramele in plus, de efectele negative ale unor compusi alimentari asupra sistemului nervos central sau a ficatului si colonului, de pericolele asociate fumatului sau consumului exagerat de alcool etc. Oricum, corpul uman este angajat continuu in vaste operatiuni de detoxifiere, deoarece in fiecare moment metabolismul nostru produce toxine. Mai mult, zi de zi aducem fara sa vrem toxine prin intermediul aerului respirat, apei, alimentelor stropite cu chimicale sau medicamentelor pe care suntem nevoiti sa le luam.

Este adevarat ca astazi, mai mult ca oricand, stilul de viata modern, care adauga paletei de factori nocivi si stresul, are darul de a suprasolicita, uneori aproape de limita, mecanismele noastre de detoxifiere fiziologica. Deci, o data la cateva luni este utila o cura de detoxifiere, conditia fiind sa tinem seama de unele elemente esentiale.

Ce trebuie sa stim despre detoxifiere

  • Detoxifierea nu este o cura de slabire. Nu este nici macar o componenta a unei diete. Ba, uneori, regimurile de slabit, indeosebi cele care se bazeaza pe proteine si grasimi (regim de tip Atkins), reprezinta acceleratori ai invaziei de toxine. Creeaza un context in care ficatul este supus unui efort suplimentar. Chiar si in cadrul unei cure de slabit echilibrate, componentele detoxifierii nu pot fi aplicate cu bune rezultate. Poate la incheierea curei este cazul sa adaugam si o scurta detoxifiere. Slabind, am antrenat in circulatie o gramada de toxine care se gaseau depozitate in tesutul adipos de care am scapat. Este bine cunoscut faptul ca multe pesticide organice, de exemplu, fiind lipofile, stau in grasimea corporala. Dupa o scadere importanta in greutate, ele se elibereaza si pot, rareori, din fericire, sa stea la originea unor intoxicatii serioase.
  • Detoxifierea nu este indicata atunci cand suntem bolnavi. Daca boala este acuta, sa asteptam sa ne vindecam inainte de detox. Daca avem o boala cronica, mai ales daca este consumptiva (tuberculoza, neoplasm, o boala de inima, diabet etc.) detoxul este, de obicei, contraindicat. Daca totusi consideram ca, in ciuda unei afectiuni de fond, ne-ar fi util un detox, este bine sa consultam medicul.
  • Detoxifierea nu este o justificare a traiului nesanatos. Cu sau fara detox, efectele exceselor vor fi la fel de importante.

Cand este cazul sa facem o cura de detox?

Iata care sunt semnele care arata ca trebuie sa eliminam toxinele din organism:

  • Desi avem acelasi program de somn, ne este greu sa adormim si ne trezim obositi, eventual cu un gust amar in gura;
  • Ne simtim balonati, iar digestia este dificila, chiar daca nu am facut schimbari importante in dieta in ultimele 2-3 saptamani;
  • Desi inainte nu aveam aceasta problema, suntem constipati (trec minimum 2 zile intre scaune);
  • Chiar daca nu depunem mai mult efort ca inainte, dupa pranz avem o stare de somnolenta si ne simtim extenuati;
  • Avem probleme cu… nervii! Am devenit irascibili, ne enervam din nimic;
  • Racim foarte usor, desi mancam destule fructe si luam vitamina C;
  • Tenul si-a pierdut stralucirea, ochii sunt iritati, buzele se fisureaza, cu toate ca le intretinem corect;
  • Desi respectam regulile de igiena, folosim acelasi deodorant si transpiram la fel de mult (sau de putin) ca de obicei, simtim un miros neplacut ce inainte nu exista.

In detox, trebuie sa ne concentram pe cateva fronturi:

  1. Sa stimulam excretia toxinelor din organism. Acestea au cateva cai de eliminare: prin scaun, urina si transpiratie. Deci, consumul de alimente/bauturi ce contin componente laxative, diuretice si diaforetice este de baza. Exemplele clasice sunt: sucurile integrale sau smoothie-urile de legume/fructe bogate in fibre solubile, ceaiurile medicinale sau naturale. La acestea este indicat sa se adauge seminte de in sau psyllium, care sunt laxative, dar numai in forma macinata.
  2. detoxifiereSa oferim ficatului o perioada de repaus in care sa se refaca si sa se odihneasca. Asta inseamna ca trebuie sa reducem la minimum aportul de grasimi si proteine, sa mancam suficienti carbohidrati (nu dulciuri rafinate sau cu indulcitori) care sa ii aduca glicogen, sa ii dam un plus de antioxidanti si vitamine care sa il faca mai puternic. Evident, tot pentru sanatatea ficatului este bine sa renuntam macar temporar (dar total) la consumul oricarei bauturi alcoolice si sa reducem cat de cat consumul de cafea.
  3. In cura de detox nu se fumeaza deloc. Poate este o ocazie buna sa va lasati de tot de fumat.

Zilnic, timp de o saptamana, trebuie sa mancam din plin crucifere (varza alba si rosie, broccoli etc.), legume frunze (dupa sezon, oricare ne sunt pe plac), zarzavaturi bogate in sulf (usturoi si ceapa mai ales), lamai. La toate acestea se adauga legume trofice pentru ficat: sfecla rosie, telina sau anghinare, surse de fibre solubile (tarate de psyllium, in macinat, mere, gutui, pere, morcovi), 70 g de proteine din carne slaba.

Un plan coerent de detox include 3 perioade

  • Perioada pregatitoare, in care ne obisnuim tubul digestiv cu fibre si oferim „mancare” pe gustul ficatului. Multi recomanda in aceasta perioada algele marine sub forma de pudra concentrata (spirulina sau alge albastre). Atentie! Acestea aduc megadoze de iod care pot fi nocive pentru organism. Adaugati in mancare si ulei extravirgin de masline, in cantitati corespunzatoare necesarului caloric (macar 2 linguri pe zi). Hidratati-va din plin cu apa filtrata.
  • Perioada de „post”, in care vom bea numai sucuri de legume sau fructe, ceai natural si apa. Sfatuim pe toti sa bea exact sucurile care le plac mai mult, cu o conditie: sa le prepare singuri si sa nu adauge nici zahar, nici indulcitori. Se bea cate un pahar de suc in locul fiecarei mese principale, iar in rest se bea apa. In felul acesta, ficatul si colonul au timp sa isi traga sufletul! Perioada de post nu trebuie sa dureze mai mult de o zi, pentru a evita intrarea organismului in stare de catabolism. In fond, postul are drept scop doar menajarea unor organe suprasolicitate in mod obisnuit, nu infometarea organismului.
  • Perioada de final. Evident, nu este normal sa trecem direct de la sucuri la ciorba de burta. Deci, detoxul trebuie incheiat cu 3-4 zile de alimentatie similara celei care a precedat postul. Recomandam ca in aceste zile sa nu mancati niciun fel de alimente de origine animala. Acest lucru ofera ficatului si colonului inca un mic respiro inainte de a reveni la munca uzuala.

Va uram succes in cura de detox si va oferim inca un sfat: incercati si in restul timpului sa nu suprasolicitati ficatul, deoarece este un organ esential in lupta cu noxele endogene si exogene.

Dr. Corina-Aurelia Zugravu

Specialist igiena alimentatiei si nutritie

[email protected]

Menține-te
sănătos
în fiecare lună

Utilizăm datele tale în scopul corespondenței și pentru comunicări comerciale. Pentru a citi mai multe informații apasă aici.