Tulburare functionala caracterizata printr-o incapacitate a rinichilor de a concentra urina, traducandu-se printr-o poliurie (emisia unei cantitati foarte importante de urina diluata) si printr-o polidipsie (sete intensa).
In diabetul insipid, hormonul antidiuretic poate lipsi sau nu este deversat in circulatie (diabet insipid central), sau chiar, desi secretat in mod normal, el nu poate actiona asupra celulelor tubului colector (diabet insipid nefrogenic).
Cauze
– Diabetul insipid central, cel mai frecvent, poate avea cauze multiple: traumatism cranian, ablatia hipofizei, chist sau tumora hipotalamofizara (craniofaringiom, metastaza), tuberculoza, sarcoidoza, meningita, encefalita etc. In unele cazuri nu este depistata cauza bolii. Exista forme familiale si congenitale.
– Diabetul inspid nefrogenic poate fi de origine congenitala sau secundara in unele boli renale cronice (pielonefrita), in boli generale care afecteaza rinichiul (mielom, amiloza) sau cand se iau medicamente ca litiul, utilizat in tratamentul psihozei maniacodepresive.
Diagnostic si tratament – Pacientul este supus la o proba de restrictie hidrica (suprimarea aporturilor lichidiene), efectuata sub stricta supraveghere medicala: in caz de diabet insipid, emisia de urina ramane importanta, iar pacientul se deshidrateaza. Cercetarea cauzei diabetului insipid central se face, in principal, cu imageria prin rezonanta magnetica (J.M.R.) a zonei hipotalamohipofizare.
Tratamentul consta mai intai dintr-un aport abundent de apa, sub forma de bauturi sau, daca e necesar, de perfuzii. Unele dintre aceste diabete se vindeca prin suprimarea cauzei (oprirea tratamentului cu litiu, de exemplu). In diabetele insipide de origine centrala, se administreaza un echi valent al hormonului antidiuretic, cel mai des prin pulverizari nazale, uneori prin injectii.
