Revista care te menține sănătos

Dicționar medical

Artrografie

13 decembrie 2010
Share

Examen radiologic care permite vizualizarea interiorului unei articulatii.
Artrografia necesita o punctie articulara si injectarea unui produs de contrast, care poate fi aerul (artrografie gazoasa), un produs de contrast iodat (artrografie opaca sau iodata) sau un amestec al acestor doua metode (artrografia in dublu contrast).

Indicatii – Artrografia este utilizata, in principal, pentru stabilirea unui diagnostic sau pentru a realiza clisee preoperatorii. La genunchi, ea permite detectarea unei leziuni a unui menisc sau a unui ligament rasucit care provoaca dureri, blocaje, instabilitate sau umflare. La umar, examenul poate confinna ruptura musculara si complicatiile prin unele tendinite care genereaza dureri si impotenta functionala pentru toate articulatiile, arteriografia realizeaza o explorare de finete a suprafetei articulatiilor, a invelisului lor cartilaginos, sau cautarea unui corp strain intraarticular, adesea de natura cartilaginoasa si care ar fi invizibil la o radiografie simpla.

Desfasurare – O arteriografie nu necesita spitalizare si dureaza in jur de 30 minute. Dupa examen, pacientul poate sa-si reia activitatea totusi, fara sa solicite prea curand articulatia examinata.

Efecte secundare – Acestea sunt rare si, in general, benigne: greturi, indispozitie, hemoragie locala de mica intensitate. Injectarea produsului de contrast iodat poate provoca o reactie alergica. Medicul trebuie deci sa se asigure ca bolnavul n-a prezentat vreodata simptomele unei alergii sau, daca da, sa ii prescrie in prealabil un tratament antialergic.