Revista care te menține sănătos

Dicționar medical

Angiocardiografie

13 decembrie 2010
Share

Examen radiologic care permite vizualizarea cavitatilor cardiace.

Indicatii – Practicat in mod curent, acest examen permite punerea in evidenta a anomaliilor valvelor cardiace (scapari, ingrosari), ale vaselor (pozitionare anormala, ingrosare), ale muschiului cardiac (dilatatie ventriculara, diminuare localizata sau difuza a contractilitatii ventriculului stang, mai ales in cazul unui infarct al miocardului) si a comunicarilor anormale intre diferitele cavitati (comunicatie interauriculara, comunicatie interventriculara).

Tehnica – Un produs de contrast iodat, opac la radiatiile X, este injectat cu ajutorul unui cateter subtire introdus intr-o vena sau intr-o artera periferica, pana in inima. Acest produs va ajunge in interiorul cavitatilor cardiace, continuandu-si apoi drumul dupa curentul sangvin.
Angiocardiografia izotopica realizeaza examenul ventriculelor: o doza mica de produs radioactiv (technetiu 99) este injectata intr-o vena a bratului in timp ce o camera video inregistreaza contractilitatea cavitatilor cardiace. Acest examen aduce informatii complementare, in masura in care poate fi practicat in timpul efortului fizic. Angiocardiografia necesita o spitalizare de 24 pana la 36 ore. Ea se practica sub anestezie locala si dureaza intre 30 minute si o ora si 30 minute. Starea pacientului este supravegheata prin electrocardiograma pe toata durata examenului.

Efecte secundare – Sunt rare si, in general, benigne: greturi, indispozitii, hemoragii de mica intensitate, injectarea produsului de contrast iodat putand provoca o reactie alergica, medicul trebuie sa se informeze cu privire la antecedentele alergice ale bolnavului si, la nevoie, sa-i prescrie un tratament antialergic.