Dictionar medical

Denutritie

luni, 13 decembrie 2010
Share

Stare patologica in care necesitatile energetice sau proteice ale organismului nu sunt acoperite. Atunci cand denutritia afecteaza copiii, daca este energetica, se vorbeste de marasm, denutritia proteica fiind denumita kwashiokor. Carentele in vitamine, in fier si in alte minerale sunt foarte des asociate in aceste stari.

O denutritie survine din cauza unei carente de aport fie absoluta (aport alimentar insuficient), fie relativa (cresterea necesitatilor energetice sau proteice ale subiectului), aceste doua cauze putand sa se conjuge la unul si acelasi bolnav.

– Carentele de aport absolute sunt, in general, urmarea unei deficiente alimentare: foamete, saracie, tulburare de comportament alimentar (regim excesiv de slabire, aberatie dietetica, anorexie psihogena, depresiune, greva a foamei). O carenta de aport poate, de asemenea, sa fie consecinta unei anomalii a procesului de digestie sau de absorbtie a alimentelor consumate.
– Carentele de aport relative intervin in cursul diverselor bolii, cand cheltuielile energetice cresc ca urmare a cresterii cheltuielilor celulare: cancer, boala infectioasa (SIDA, tuberculoza), inflamatorie (poliartrita reumatoida) sau metabolica (hipertiroidie), insuficienta respiratorie cronica, insuficienta cardiaca. Acestei cresteri a nevoilor energetice i se poate adauga, in multe din aceste boli, o carenta de aport din cauza unei proaste digestii, unei proaste absorbtii a alimentelor consumate sau unei lipse de pofta de mancare.

Denutritia se manifesta printr-o pierdere importanta in greutate, o crestere a dimensiunilor ficatului, o uscaciune a pielii si parului, unghii casante, striate sau deformate si, uneori, cand denutritia este in principal proteica, prin edeme, precum si prin perturbatii functionale (deficienta imunitara). O denutritie proteica se traduce printr-o topire a masei musculare si prin diminuarea nivelului de proteine plasmatice. O denutritie energetica se manifesta printr-o topire a rezervelor adipoase.

Daca este posibila alimentatia orala (apetitul este conservat, aparatul digestiv este intact), realimentatia se practica urmand reguli foarte stricte (realimentatia progresiva si prudenta intinsa pe mai multe saptamani) Daca alimentatia orala nu este posibila, nutrimentele vor fi date bolnavului cu ajutorul unei sonde plasate in stomac sau in duoden (alimentatie enterala) sau cu ajutorul unui cateter venos central, impins pana in vena cava superioara (alimentatie parenterala).

tonica
2010-12-13T19:03:08+00:00
catena