Revista care te menține sănătos

Noutăți

Consecințele izolării sociale asupra mobilității. Beneficiile Movial+ privind sănătatea articulațiilor

27 mai 2020
Share
Consecințele izolării sociale asupra mobilității. Beneficiile Movial+ privind sănătatea articulațiilor

Este în natura noastră să facem mișcare indiferent de vârstă. Perioada de izolare socială generată de pandemie ne-a adus consecințe nefaste multiple, cea mai acută fiind, cu siguranță, depărtarea de cei dragi. Am stat acasă ca să ne protejăm sănătatea, dar articulațiile noastre au avut de suferit foarte mult, în această perioadă.

Imobilizarea prelungită, lipsa de mișcare sau creșterea ponderală asociată sedentarismului, dar și stresul emoţional, anxietatea, incertitudinea zilei de mâine, au lăsat urme vizibile asupra sănătății articulațiilor. Resimțim astfel, o scădere a flexibilității articulare și a elasticității musculare, cu dureri musculoscheletale, pe care altădată nu le-am fi avut. Starea de tensiune psihică conduce la contractură musculară, iar mușchiul tensionat limitează mobilitatea articulară.

Soluții naturale de protecție

Primul gând, pe care îl avem, atunci când resimțim durerile articulare și rigiditatea articulară, se îndreaptă spre boala artrozică.

Fie că simptomatologia este determinată de degradarea articulară specifică bolii artrozice, fie de disfuncționalitate cauzată de sedentarism, lipsa mișcării sau contrar, un efort fizic intens, ne determina să intervenim, să oferim articulațiilor noastre soluții naturale de protecție.

Pentru calmarea durerilor articulare sau pentru îmbunătățirea mobilității și flexibilității articulațiilor, vă recomandăm terapia IN/OUT Movial Plus.

Prin acțiune sistemică, suplimentul nutritiv Movial Plus pune la dispoziția organismului, elementele constitutive esențiale ale articulațiilor, stimulând şi secreția endogenă a acestora. Facem referire la acidul hialuronic cu greutate moleculară ridicată și la colagenul hidrolizat de tip II, ambele cu efect de îmbunătățire a calității lichidului sinovial, regenerare a cartilajului, reducerea durerii articulare și creștere a mobilității articulare. În plus faţă de acestea, Movial Plus conţine ingredientele naturale precum vitamina C și extractul de rodie cu efect antioxidant și antiinflamator, care contribuie suplimentar la reducerea durerii și creșterea mobilității articulare.

Crema Movial+

Ca terapie locală și ca noutate pe piața din România, avem acum la dispoziție crema Movial+, unicul produs cu aplicare topică care are în compoziţia sa acid hialuronic. Acidul hialuronic din crema Movial+ contribuie la reducerea inflamației și implicit, la reducerea durerii. Acestă acțiune este potențată de acțiunea glicozaminoglicanilor hidrolizați din compoziția cremei Movial+ care blochează angiogeneza, reducând astfel inflamația și durerile articulare. Crema se aplică pe zonele dureroase, prin mișcări circulare pentru a favoriza absorbția, atât dimineața, cât și seara sau oricând la nevoie (zi/noapte). Se evită contactul cu ochii, mucoasele sau cu rănile deschise, iar în caz de contact cu acestea, se va clăti cu apă, din abundență. Deși nu o putem lăsa la îndemâna copiilor, crema Movial+ este indicată și acestora, dacă au împlinit vârsta de 3 ani.

Putem beneficia de crema Movial+ și în cazul contuziilor produse prin cădere sau a altor mici echimoze secundare unor lovituri ușoare, ca urmare a aplicațiilor externe, cutanate pe zonele afectate.

Formula inovativă a cremei Movial+ ne ajută la calmarea durerilor articulare, ne asigură relaxarea musculară și confortul articular!

Ce spun specialiştii

Recomandarea specialiștilor privind desfășurarea activității fizice necesare constă în urmarea programelor de exerciţii fizice, mișcare, sport sub orice formă, timp de 30 de minute, zilnic, sau circa 150 de minute efectuate săptămânal. Dacă este posibilă deplasarea la o sală de sport sau un centru de kinetoterapie, putem urma programele create de instructorii de fitness și aerobic sau kinetoterapeuți. Putem apela astfel, la programele difuzate online. De asemenea, este foarte important să respectăm cu strictețe recomandările medicului reumatolog, de recuperare medicală, ortoped-traumatolog, neurolog, geriatru-gerontolog sau de familie, atunci când efectuăm programe de recuperare.

Disponibil în farmaciile

#tags   \   ,
Menține-te
sănătos
în fiecare lună

Utilizăm datele tale în scopul corespondenței și pentru comunicări comerciale. Pentru a citi mai multe informații apasă aici.