Revista care te menține sănătos

Ginecologie

Cancerul ovarian: factori de risc, simptome, diagnostic si tratament

5 iunie 2013
Share

Cancerul ovarian este o boala grava, dar care ramane de cele mai multe ori ascunsa, deoarece nu are simptome specifice in faza incipienta, ceea ce face diagnosticarea precoce foarte dificila. Specialistii afirma ca neoplazia ovariana reprezinta a 5-a cea mai frecventa localizare a cancerului la femei.

Statisticile arata ca in fiecare an, in intreaga lume, sunt diagnostiate aproximativ 224.747 cazuri de cancer ovarian noi, incidenta fiind de 6,3 la 100.000 de locuitori, si sunt inregistrate 140.163 decese provocate de cancerul ovarian. Mortalitatea este de 3,8 cazuri la 100.000 de locuitori. In Romania sunt raportate anual 1.686 cazuri noi de cancer ovarian, incidenta in tara noastra fiind de 9,4 cazuri la 100.000 de locuitori, cu 981 decese cauzate de acest tip de cancer.

Specialistii afirma ca exista diferite tipuri de cancer ovarian. Astfel, cea mai frecventa forma o reprezinta carcinomul epitelial, care se dezvolta din celulele de la suprafata ovarului (din epiteliu). Al doilea tip de cancer ovarian ca frecventa este reprezentat de tumorile cu celule germinale, care se dezvolta din celulele ovariene care produc ovulele. Al treilea tip de cancer ovarian, tumorile stromale, este rar si se dezvolta din tesutul de sustinere a ovarului.

 

Factorii de riscpentru aparitia cancerului ovarian

Cei mai importanti factori care cresc riscul de aparitie a cancerului ovarian identificati de cercetatori sunt: varsta inaintata, istoricul familial si genetic, menarha precoce sau menopauza tardiva, prima sarcina tardiva (dupa varsta de 30 de ani), nuliparitatea, istoric de cancer de san.

 

Simptomele cancerului la ovare

Cancerul ovarian poate avea evolutie buna daca este depistat in stadiile timpurii ale bolii. Din nefercire, medicii spun ca multe cazuri de cancer ovarian sunt diagnosticate in stadiu avansat, fiindca simptomele sunt silentioase sau nu apar decat atunci cand boala a avansat. Cele mai frecvente simptome ale cancerului la ovare sunt: dureri abdominale sau pelvine, modificari ale tranzitului intestinal (diaree sau constipatie), modificari urinare, sangerari vaginale neobisnuite, dureri in timpul contactului sexual, pierdere in greutate, oboseala, astenie, distensie abdominala.

 

Cum se diagnosticheaza cancerul ovarian?

Medicii afirma ca diagnosticul cancerului ovarian se face prin:

  • Ecografie abdominala sau transvaginala;
  • Tomografie computerizata sau rezonanta magnetica nucleara;
  • Test de sange pentru masurarea markerului tumoral CA-125;
  • Laparotomie sau laparoscopie – proceduri chirurgicale pentru recoltarea unei probe de tesut tumoral, biopsie.

 

Tratamentul cancerului la ovare

Tratamentul cancerului ovarian depinde de mai multi factori, printre care dimensiunea tumorii, tipul acesteia sau alte caracteristici ale tumorii. Interventia chirurgicala se face pentru indepartarea tumorii ovariene si a altor organe din jur (daca este cazul), precum trompe uterine sau uter si reprezinta primul pas obligatoriu al secventei terapeutice. Chimioterapia si radioterapia sunt, de asemenea, folosite in tratamentul cancerului ovarian, pentru distrugerea celulelor canceroase. Ultimele cercetari au pus la dispozitia medicilor si terapii tintite, care pot oferi beneficii pacientelor cu cancer ovarian.

 

Text: Irina Prodan

Bibliografie: The American Cancer Society http://www.cancer.org/; Globocan 2008 http://globocan.iarc.fr; L. Miron Oncologie clinica, Ed. Egal 2001, Iasi. 

Menține-te
sănătos
în fiecare lună

Utilizăm datele tale în scopul corespondenței și pentru comunicări comerciale. Pentru a citi mai multe informații apasă aici.